Ai grijă de veioza ta


COMPOZITIE_FINALA copyAm fost săptămâna trecută la o conferinţă “ mai altfel” susţinută de maică Siluana.  Ca orice om comun, mi-am făcut nişte aşteptări, pentru că aş fi complet neserioasă să joc rolul tipei care le ştie pe toate şi gata nu mai are nimic de rezolvat la ea.  Am avut o curiozitate ieşită din comun din momentul în care am primit invitaţia de la o prietenă dragă, Cristiana Stancu.

Şi pentru că scopul meu în  perioada asta este strâns legat de coaching, m-am dus la evenimentul ăsta în ideea de a face corelaţii între ceea ce credeam eu că o să se discute la conferinţa şi coaching. Aşa învăţ eu, asta aleg pentru acest moment. Conferinţa maicii Siluana m-a impresionat şi a pus o mare cărmidă la formarea mea ca om, nu ca şi coach pentru că acolo mai am multă mămăligă de mâncat, dar îmi asum şi o mănânc cu perseverenţă, răbdare şi responsabilitate.

Sunt multe lucruri de împărtăşit, dar mă limitez la unul care mie mi-a părut primordial şi anume” Ai grijă de veioza ta şi las-o pe a celorlalţi să se aprindă când este potrivit pentru ei.” , ” Omul este o veioză, la început descoperă că are un bec, dar nu prea are ce să facă cu el, merge la biserică să se împărtăşească, dar nu apăsă deloc pe întrerupător. Începe şi se roagă şi mai lucrează puţin cu el şi începe să se aprindă becul de la veioză, se aprinde, dar nici de data asta nu prea vede bine, stă mai aproape de veioză şi observă pe sticla veiozei multe mizerii de la muşte şi apoi începe să facă curat cu adevărat şi vede esenţa sa ca şi om, începe să fie o veioză aprinsă care devine utilă şi pentru sine şi pentru cei din  jur.”

Astfel, eu cred că primim veioză asta la naştere, dar pentru că nu ne asumăm responsabilitatea pentru propria viaţă începem să facem prostii.  Cum aşa? Noi?  Da, noi, eu.  Ce facem concret? Păi începem noi să căutăm veiozele altora şi începem să-i “ajutăm să îşi aprindă becurile”.  Intrăm în viaţa oamenilor şi le găsim noi prizele/întrerupătoarele potrivite şi ăştia săracii le folosesc, se electrocuteaza şi becul se arde. Credem că suntem electricieni divini şi iluminaţi şi începem să reparăm noi la ceilalţi veioza. Mergem să cumpărăm vopsea  pentru că ne pare că veioză celui de lângă noi este prea în alb şi negru.  Venim noi cu “ soluţii de iluminat” deştepte, dar nepotrivite pentru cel de lângă noi. Ne strofocăm să îi “schimbăm becul” celui de lângă noi în ideea că noi suntem deştepţi şi ştim când are el nevoie de alt bec. Vrem să transformăm veioză în doctoriţă, pentru că aşa a fost şi bunica şi bunica bunicii şi tu copilă fiind nu ai cum să încalci tradiţia. Îi adresăm întrebări deştepte veiozei de lângă noi în condiţiile în care ea nu are nevoie şi învaţă la momentul ăsta din liniştea ei.  Suntem în stare să punem veiozei noastre turnuleţe, aşa că să fie mai cu moţ şi să se vadă că este de neam bun. Ne credem veioză avion şi începem să zburăm şi ne izbim de pământ de ne sare becul.

Hai să revenim pentru că sunt sigură că ai deschisă veioză şi că te-ai prins de ce am vrut eu să spun. Simplu, dacă ţinem seama de metafora făcută de maică Siluana, începem să fim mai responsabili de veioza noastră.  Da, este singurul lucru pe care îl putem face foarte bine.

Dar ce facem în coaching? Nu aprindem noi veioze peste veioze, luminăm minţile oamenilor, îi ajutăm să descopere calea către bec? Ei bine, veste de ultimă oră. NU. Noi avem grijă de veioza noastră şi zilnic o autocunoaştem, o descoperim şi o îmbunătăţim. Cei care se îndreaptă către noi şi ne cer ajutorul o fac pentru că frumuseţea veiozei noastre îi atrage, este autentică şi fără măşti multiple. Ceea ce face un coach bun este să aibă în permanenţă grijă de veioză lui şi aşa îi asistă pe ceilalţi să îşi descopere veioza.

Coach-ul  nu este întrerupător, bec sau mai ştiu eu ce.  Este o veioză simplă care are momentele ei de întuneric, moment în care face linişte şi începe autocunoaşterea mai profundă.

Aşadar, lăsând analogiile deoparte, vreau să spun că pentru a mia oară am conştientizat că suntem responsabili pentru propria noastră viaţă şi că este important să te ajuţi pe tine înainte să pretinzi că îi vei ajuta pe ceilalţi. În plus, la conferinţa asta am mai învăţat că locul tău nu ţi-l fură nimeni, locul meu este mereu sub mine, chiar dacă sunt în noroi sau pe plaja mării . Dacă mă împinge de pe locul meu, locul meu tot sub mine rămâne.

Promisiunea mea pentru mine, poate nu vă interesează, dar o împărtăşesc cu voi în  ideea că o să vă tentez să faceţi şi voi o promisiune….promisiunea mea este să îmi văd de veioza mea, să devin conştientă de tot potenţialul ei, să o cunosc, să o admir, să am grijă de ea, să îi aduc îmbunătăţiri, să o repar şi să mă bucur de existenţa ei fără să mă bag la veioza celuilalt dacă el nu consideră că are nevoie de ajutorul meu.

În plus, pentru cei care doresc mai multe materiale sau informaţii de la conferinţă, ne auzim pe mail( dragomir.alexxandra@gmail.com).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s