De vorbă cu sufletul meu


_DSC0158_59_60_61_62_tonemapped copySuflet drag, astăzi am hotărât să rămân lângă tine cel puţin până la finalul acestei vieţi. Când ai venit tu pe lume m-am bucurat pentru că am învăţat să respir pentru prima oară, apoi respiraţia a făcut parte din fiecare clipă a existenţei mele, am început să cred că o merit şi am început să nu te mai ascult pe tine, suflet drag. 

Emoţii, simţiri, sentimente…la ce bune? Din ce piaţă putem să cumpărăm sentimente de calitate, cât costă emoţiile puternice şi pure, ce reducere se aplică simţirilor profunde? Hm! După ce am învăţat să respir ascultându-mi sufletul, după ce am făcut linişte în interiorul meu, am aflat că sentimentele, emoţiile, simţirile se află acolo unde începe viaţa şi cresc acolo unde alegi să trăieşti.

-Suflet drag, vreau să fiu fericită…
-Draga mea, spune-mi ce faci astăzi pentru asta?
-Hm…..bună întrebare, nu te credeam aşa inteligent!

Când o să începi să îţi cunoşti corpul, sufletul şi mintea şi când o să începi să le consideri suficient de inteligente pentru a fi ascultate va începe cu adevărat aventura vieţii tale. Se ştie că în ultima clipă a existenţei noastre ştim că sfârşitul o să vină, simţim cum viaţa se sfârşeşte….Să fie oare acela momentul în care ne ascultăm sufletul pentru a doua oară? Păi da…

Sufletul vorbeşte atunci când venim pe lume şi ne învaţă să respirăm, sufletul vorbeşte atunci când viaţa se sfârşeşte şi ne învăţăm să dăm drumul respiraţiei. Ce se întâmplă în rest? Câţi dintre noi învăţăm să ne ascultăm sufletul şi în restul vieţii?

De două ori în viaţă sufletul tău vorbeşte şi îţi este garantat să îl auzi, iar în rest e nevoie să-l consideri suficient de inteligent încât să-l asculţi, e nevoie să-l laşi să-ţi vorbească… căci el îţi spune adevărul de fiecare dată. Învaţă limba sufletului tău şi lasă-l să-ţi vorbească, ascultă-l şi dă-i crezare de mai mult de două ori în viaţa ta.

Provocarea mea pentru tine şi în primul rând pentru mine este următoarea: astăzi joacă-te, stai 10 minute liniştit, adresează-i sufletului tău o întrebare şi stai liniştit, calm şi pur şi simplu ai încredere că o să-ţi ofere cel mai bun răspuns. Lasă-l să-ţi vorbească. Adresează o întrebare care pe tine te frământă şi care simţi că îţi consumă mult prea multă energie, căreia nu îi găseşti rezolvare dacă „te tot gândeşti la ea”. Respiră, linişteşte-te şi ai încredere în ce răspuns primeşti. Apoi zâmbeşte şi experimentează asta şi săptămâna viitoare ca să vezi dacă exerciţiul îţi este de folos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s