Hai s-o facem!


_DSC0107_08_09_10_11_tonemapped copyŞtiu, ştiu şi te înţeleg! Când ai văzut titlul inevitabil gândul ţi-a fugit la un subiect despre sex. Uite că de data asta nu sunt atât de previzibilă. Oricum, este clar…inevitabil o să fie bine🙂Nu am să îţi dau sfaturi despre ce poziţie o să producă orgasme consecutive şi nici nu vin cu super bombe de genul cum vine barza iarna dacă ea este plecată în ţările calde.  Hai s-o facem pur şi simplu!

Hai să trec la subiect ca să nu te speri şi să pleci de pe blog înainte de punctul culminant.

La tot pasul auzi oamenii care te îndeamnă să gândeşti pozitiv. Cei de la meteo au prognozat că frazele noastre vor suna în curând astfel: Bună Gigele, gândeşte pozitiv. Ai încredere în tine, gândeşte pozitiv şi mănâncă fasole cu costiţă afumată. Eu am luat săptămână trecută din piaţă peşte stricat, dar gândeşte pozitiv, poate tu nu ai mâncat prea mult şi sigur dacă gândeşti pozitiv scapi de vizita la doctor. Oricum te-am înscris la o tabără de vară unde te vor învăţa cum să gândeşti pozitivGândeşte pozitiv şi hai să bem o bere de supărare că FC Băicoi a luat bătaie. Gândeşte pozitiv!

Sunt un om cu păreri şi mă bucur că am tupeu să le şi expun. Astfel, eu cred că pe lângă gândirea asta pozitivă mai este nevoie de puţin condiment.  Poţi tu să prepari cea mai bună salată, dar dacă nu îi pui şi puţină sare parcă nu are nici-un gust. În plus, dacă toată lumea începe să îţi vorbească despre salata de roşii şi de fiecare dată când te întâlneşti cu cei dragi aceştia cu o bunăvoinţă nemărginită îţi aduc salată de roşii la casoletă, salată pe care vrând nevrând ţi-o îndeasă pe gât….este clar că începi să urăşti salată de roşii deşi atunci când erai mic adorai să merg în grădina bunicii şi să furi roşii de pe brazdă şi să le mănânci aşa la rece. Aşa este şi cu gândirea pozitivă… dacă tot îţi este arătată la tot colţul, parcă te plictiseşte şi te ţine la distanţă.

Practic, piaţa autocunoaşterii este „supra-saturată ” de oameni care îţi spun să gândeşti pozitiv.  Cum ar fi să ai ca principiu “Hai s-o facem” şi gândirea pozitivă să vină ca şi efect al rezultatelor tale? Când te apuci de treabă îţi ies oportunităţile în faţă, faci alegeri interesante, vin rezultatele care te mobilizează, vezi ce greşeşti şi ce poţi să îmbunătăţeşti şi fără să îţi dai seama gândeşti şi pozitiv. Acum spune-mi sincer dacă gândeşti pozitiv aşa la tine în pat, crezi că se poate întâmpla ceva cu al tău scop în viaţă? Sincer, eu cred că nu.

Citesc acum Screw it, Let’s do it şi am înţeles din primele pagini că dat fiind faptul că îmi doresc să fiu cea mai bună din nişa mea am nevoie de “ Hai s-o facem, Alexandra”. Richard Branson spune că “Dacă nu ai experienţa necesară, ia-o în altă direcţie, caută o altă cale. Există întotdeauna o soluţie la cele mai complexe probleme. Dacă vrei să înveţi să zbori, du-te la aerodrom şi fă-le cafele celor de acolo! Deschide larg ochii! Învaţă! Nu trebuie să mergi la şcoala de artă ca să devii creator de modă! Intră într-o casă de modă şi ia o mătură în  mână! Croieşte-ţi drumul prin muncă.” Deşi sunt împotriva citatelor expuse în mod excesiv, acesta spune mult mai bine ce vroiam eu să vă transmit.

Astfel, eu zic să pleci de pe acest blog cu ideea de “Hai s-o facem”. Ai o idee, un vis, un scop, un obiectiv, începe să munceşti şi fă-o. Gândirea pozitivă o să apară pe parcurs ca şi efect.  Vreau să-mi fac treaba excelent în domeniul meu şi de asta preiau modelul “Hai s-o facem”. Cred că faptul că este 1:38 şi eu scriu articole pentru blog îmi spune mie multe despre determinarea mea. Să vezi ce o să gândesc eu pozitiv când mâine(ups astăzi) o să văd rezultatele.

4 răspunsuri la „Hai s-o facem!

  1. Pingback: Traseul negru | alexandra dragomir·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s