Hai cu ea sub preş


_DSC0473_4_5_6_7_tonemapped copyFie că este preşul ţesut de bunica la război sau preşul cumpărat de la IKEA, îl folosim cu perseverenţă în fiecare zi.  Aproape că sub preş începe să fie o nouă lume paralelă. Cred că dacă citeşte Steven Spielberg articolul ăsta o să se simtă inspirat şi o să scrie scenariul filmului “Jurassic park sub preş”.  În lumea asta de sub preş pare să fie mult gunoi care zilnic îţi îmbâcseşte viaţa. “Dar las-o mă că merge aşa, doar ne-am obişnuit cu ea” cum bine zice cântecul. Aştepţi zilnic să vină cineva să îţi scoată mizeria de sub preş, stai tu aşa tolănit în pat( nu de alta, dar pe podea nu ai cum că de la câte mizerii sunt sub preş, acesta deja este la înălţime şi tu ai rău de înălţime) şi strigi disperat că o să te acopere mizeria, că viaţa ta este un calvar, că soarta asta este prea aspră, că oamenii sunt răi şi bineînţeles că cerul este albastru. Stai şi strigi şi uite că nu te aude nimeni. Toţi sunt în camerele lor şi îşi păzesc cu încăpăţânare mizeria de sub preş.  Şi cum nu găsim pe nimeni care să ne facă curăţenie în viaţă, mai băgăm câte una alta sub preş în mod constant. Doar nu ai vrea să scoatem de sub preş ceva?

Iarna mai merge cu mizeria sub preş, dar acum că vine vara lucrurile încep să pută în adevăratul  sens al cuvântului. Dai tu cu nişte spray de cameră, dar pur şi simplu aerul devine de nerespirat. Ce să mă fac? Să întreb publicul sau să sun un prieten? Păi nu prea am cum… fiecare este preocupat de preşul lui. Fiecare dezvolta ataşament nesănătoase faţă de preş.

Când ai musafiri totul este perfect curat în viaţa ta, eşti zen style, eşti recunoscător şi dacă faci un mic efort bagi şi un citat din ultima carte citită despre gândirea pozitivă- doar te pricepi de minune la aşa ceva.

Vine ziua în care rolul ăsta nu îţi mai aparţine. Pur şi simplu hotărăşti să scoţi mizeria de sub preş. Te faci băiat cuminte. Eşti tu, Lăscărică ce nu vrea să se lase ciuruit de propriile mizerii. Începi să faci curat în viaţa ta. Mai se evaporă un prieten, mai se trezesc unii să îţi spună că ceea ce faci nu este bine. Ei zic aşa :” Gunoiul ăsta ţi-a fost fidel toată viaţa, cum îţi permiţi să îl scoţi aşa din viaţa ta? Cine te crezi tu? Of, tinerii din ziua de astăzi, nu mai ştiu ce este aceea disciplina! Părinţii tăi te-au crescut, te-au educat, ţi-au dat un preş ca moştenire şi tu acum vrei să renunţi la toate astea? Acum pe bune, chiar te vedeam copil cuminte.”

Hai să ne scoatem mizeria de sub preş, să o privim, să o recunoaştem ca fiind a noastră, să începem cu tupeu să ne punem parchet simplu şi să renunţăm chiar şi la preş. Mizeria de sub preş nu ne mai este de folos. Chiar dacă cei din jurul tău îţi spun că şi mizeria asta are calitatea ei- formează anticorpi-mergi pe drumul tău cu tupeu. Ia o mătură şi un făraş, da drumul la muzică şi pune-te pe treabă.  Scriu acest articol nu ca să te schimb pe tine, eu nu am dreptul ăsta ci pentru că astăzi “mi-am cunoscut gunoiul”. Ce am făcut? Am anulat nişte întâlniri, am reprogramat  activitatea şi am zis stop, mi-am gătit o mâncare bună, mi-am pus creierul pe modulul “ pentru moment abonatul creier nu poate fi contactat” şi m-am odihnit.  Acum îmi ascult corpul ăsta care îmi tot striga “ Alexandra, odihneşte-te. Mai fată, mai dormi şi tu puţin.” Tu când îţi asculţi corpul? Când deja este la spital lângă un doctor care îţi pune fără milă eticheta de om bolnav fără scăpare? Acum eu mă simt extraordinar? Tu ce vrei?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s