Demotivarea, o scuză inventată de oameni


536556_378367152183464_193875377299310_1231472_1426776540_nhttp://www.youtube.com/watch?v=MEGSiX0JA-s&feature=related

Motivarea este un proces foarte discutat în lumea celor pasionaţi de HR. Până nu demult eram şi eu prinsă în mrejele acestui proces şi credeam că oamenii au nevoie de motivare extrinsecă pentru a face ceva. Am fost timp de doi ani coordonator al departamentului de HR în cadrul unei organizaţii studenţeşti, ASCIG şi consider că am pierdut timp preţios pentru “motivarea echipei”. Aici am descoperit pas cu pas ce înseamnă HR-ul cu adevărat.

Acum cred că singura motivare care funcţionează în procent de 100% este cea intrinsecă, cea venită din interiorul persoanei în cauză. Nimeni nu este capabil să te motiveze mai bine decât propria ta persoană. Cine ştie cel mai bine ce îţi place să faci? Cine te cunoaşte cel mai bine? Care om ştie fricile, visurilele şi dorinţele tale? Cu siguranţă răspunsul este Tu şi nu un om de HR.

Consider că tot ceea ce poate să ofere o companie, o entitate, un grup de persone este un mediu oportun de dezvoltare. Cred enorm că mediul în care lucrezi îţi poate influenţa gradul de motivare intrinsecă şi performanţele.  În plus, cred că dacă tu îţi cunoşti cu adevărat calea pe care vrei să o urmezi, dacă cunoşti care îţi sunt valorile, pasiunile, viziunea şi dacă zi de zi ai un plan bine definit pentru dezvoltarea ta nu ai de ce să te simţi “ demotivat”.

Cred mult că oamenii au simţit nevoia să inventeze acest proces de “ demotivarea” ca să se scuze că nu sunt capabili să-şi construiască mediul în care să acţioneze din pasiune pentru un anume lucru. Demotivarea este o scuze a oamenilor care nu au încredere în ei, a celor care sunt dependenţi de aprecierea celorlaţi. Nu condamn aici pe nimeni, şi eu am avut multe moment în care m-am simţit “demotivată”, când aşteptam să vină cineva din exterior să “ mă motiveze”. Mi-am dat seama apoi că cel mai bun prieten îmi sunt chiar eu, că eu ştiu cel mai bine cum să mă motivez şi că nu am de ce să pierd timp preţios pentru a aştepta să primesc ceva de la ceilalţi.

De ce să aştept o marfă de la ceilalţi când eu am propriul meu laborator de producţie?

Credeţi voi că Dumnezeu a avut nevoie de motivare? Credeţi că are un departament de HR care se ocupă de motivarea LUI? Credeţi oare că Dumnezeu s-a demotivat vreodată şi-a spun “ Gata, sunt foarte demotivat, îmi iau jucăriile şi plec acasă…las lumea să funcţioneze singură, demisionez”?  Dumnezeu, ar trebui să fie un exemplu pentru noi toţi. El ţine lumea asta chiar dacă ea nu este aşa cum a proiectat-o el iniţial.

Dacă el poate, noi de ce nu putem. Dacă măcar unul dintre cititorii acestui articol a avut un moment de “ AHA” şi următoarea dată când se simte “demotivat” face EL  ceva să schimbe lucrurile, consider că articolul şi-a atins scopul.  Nu te împiedică nimeni să renunţi la nişte oameni care îţi fac rău, nu te împiedică nimeni să-ţi dai demisia şi să cauţi ceva mai potrivit.  Ia decizia şi atât.

Videoclipul de la începutul articolul spune totul despre motivare. Nu-i lăsa pe ceilalţi să-ţi spună ce e mai bine pentru tine! Nu-i lăsa să-ţi spună” tu nu poţi să faci asta, nu eşti în stare”. Dacă ai un vis, mergi înainte cu el. Nu există demotivarea. Cei care îţi sunt alături îţi sunt alături şi atât… nu au ei un sac cu motivare din care să-ţi dea de fiecare dată când ai tu nevoie. E posibil ca uneori să aleagă bucăţică nepotrivită şi să te motiveze să faci ceea ce tu nu ai nevoie. E posibil să nu aibă “sacul la ei de fiecare dată când tu ai nevoie”. De ce să rişti să îţi doreşti din sacul de motivare al celorlalţi când tu ai o industrie întreagă în interiorul tău?

Contruiţi zi de zi o industrie internă puternică. Citiţi despre voi în fiecare zi. Ascultaţi-vă .

Găseşte o ţintă şi mergi către ea. Învaţă despre tine şi ai răbdare cu tine. Lasă demotivarea deoparte – are o greutate mult prea mare şi productivitate zero. Mergi să discuţi cu un coach bun şi ai să descoperi că el te va asista să găseşti ţinta către care să mergi, instrumentele de care ai nevoie ca să atingi ţinta, motivaţia intrinsecă să faci şi să ajungi ceea ce îţi propui. Rolul unui coach bun este să te asiste să găseşti lucrurile care te motivează intrinsec şi nu să tragă de tine să ajungi la întâlnirile stabilite, să îţi păstrezi angajamentele şi să creşti aşa cum îţi doreşti. Responsabilitatea este în terenul tău. El nu poate să fie sau să facă ceva în locul tău. Are şi el viaţa lui şi provocările lui. Răspunde astăzi la o întrebare simplă:” Ce mă motivează pe mine să fiu sau să fac ceva?”. Mulţumesc dacă îţi oferi astăzi 15 minute să răspunzi la această întrebare.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s