Cu bicicleta la plimbare


527183_378367018850144_193875377299310_1231471_1715624484_nCând ai învăţat să mergi pe bicicletă? Poate că încă nu ştii să mergi pe bicicletă, dar imediat ce vei învăţa nu vei mai uita. Câte căzături a fost nevoie să iei până când ai reuşit? De câte ori a trebuit să te ridici? Cât de des ai mers în ultima vreme cu bicicleta? Câtă mişcare faci? Crezi că nu ai timp şi de asta… că ai prea multă treabă… că jobul, familia şi treburile zilnice nu îţi mai permit să te gândeşti şi la tine? Păi cine îţi face agenda? Tu sau toţi ceilalţi din jurul tău? A cui viaţă vrei să trăieşti?

Îmi amintesc cu drag de primii “ paşi “ pe bicicletă.

Prima căzătură a fost magistrală. Un şanţ m-a găzduit pentru câteva momente, m-am ridicat şi am râs…tata era la câţiva metri de mine şi râdea şi el. A fost o lecţie. Eram obişnuită ca tata să ţină de spatele bicicletei şi eu să “merg cu bicicleta”. Uite că de data asta a avut încredere în mine şi m-a lăsat singură să merg pe bicicletă. Nu a scos o vorbă şi pur şi simplu a luat mâna de pe bicicletă. Am mers fără probleme şi tot înaintăm. Mergeam eu, vitezo manungică, şi uite că mă trezesc la un moment dat că vorbesc singură. Mă uit în spate mirată şi îl văd pe tata departe. El îmi făcea cu mâna şi zâmbea. Ups…eram fericită că am putut să merg până acolo singură. Marea întrebare din capul meu era: “ Alexandra, cum ne oprim acum mai fată ?” M-am panicat pentru că nu ştiam cum să opresc “maşinăria aia” şi cu inima cât un purice am ales şanţul. Panica m-a împiedicat să mai merg pe bicicletă şi mi-a impus să mă opresc. Oprirea a fost echivalentă cu o mică durere( îţi dai seama că mi-am luat nişte julituri). Apoi am început să râd şi am râs până când tata a ajuns lângă mine. Am început să radem amândoi. “Am reuşit!”. Deşi în şanţ cu zgârieturi şi cu pantalonii verzi de la iarba( ştiam că mama o să ţipe la mine că iar m-am murdărit şi ca hainele nu rezistă şi la mine curate), râdeam de mama focului şi mă bucuram că am învăţat să merg pe bicicletă. Zilele următoare am continuat. Mereu tata era lângă mine. Avea încredere în mine şi ştia că am să descopăr cum să mă opresc. Au mai urmat căzături şi uite că într-o zi am făcut o oprire perfectă. Am zâmbit şi de atunci bicicleta a devenit un mod de-a mă distra.

Eu cred că orice obiectiv funcţionează ca mersul pe bicicletă. Pleci la drum cu o ţintă „învăţ să merg pe bicicletă”, îţi alegi oamenii potriviţi pe care să îi ai lângă tine pe tot parcursul călătoriei ( tatăl meu), stai de vorbă cu fricile tale, rămâi singur pe bicicletă uneori şi ai nevoie să găseşti soluţii repede şi să le schimbi greu, mai cazi ( în şanţ cu bicicleta). Înveţi să ai răbdare şi te ridici zâmbind, îţi înveţi lecţia şi a doua oară ajungi în altă parte decât în şanţ, îţi păstrezi energia, faci zilnic câte un pas şi te bucuri de fiecare reuşită. Împarţi succesul cu cei de lângă tine, ai mereu spectatori pe marginea drumului( un copil care râde de tine, un om mare care îl crede pe tatăl tău inconştient pentru că şi-a lăsat copilul să cadă, nişte băbuţe curioase care şuşotesc constant „Nu o să reuşească. Este prea tânără”).

Găseşti pe drum şi nişte câini care or să tot latre-stai liniştit însă pentru că nu mulţi ştiu să muşte. În jurul tău se arată mereu şi mereu alt peisaj- bucură-te de fiecare dintre acestea. Stai în „groapă” cât timp ai nevoie pentru a învăţa lecţia, dacă te ridici repede şi nu iei căderea asta în seamă este posibil ca şi mâine să ajungi tot în groapă- ştii că greşelile din trecut se vor întoarce în viaţa ta până când îţi înveţi lecţia. Învaţă să îţi accepţi limitele– dacă tu eşti pentru prima oară pe bicicleta să nu crezi că poţi să faci trick-uri. Ai răbdare. Lasă panica deoparte şi învaţă să te descurci singur.

Acum „învăţ să merg pe bicicleta într-un domeniu nou. Am încredere în mine. Am răbdare cu mine şi îmi zâmbesc. Hai Alexandra că se poate. Pentru moment mă uit la „arc” cu multă curiozitate, ştiu care îmi este ţinta, caut acum instrumentele pentru a ajunge acolo unde îmi doresc şi acţionez. 

4 răspunsuri la „Cu bicicleta la plimbare

  1. Dumnezeu aidat aripi dar familia inveti zbora viata pentru copii. prima lectie aluam din famila apoi scola si afara,si lectie nici data terminat pe viata cate traim atata avem lectie.. niste oameni forte ine foloseste lectie gaseste drmul uosr resusesti niste oameni tot ranat aripi si nu aut sans zbora.

  2. Am invatat sa merg pe bicicleta mai tarziu, la 30 de ani ca mi-era frica sa nu cad, dar am incercat la inceput am cazut, m-am ridicat si nu m-am lasat pana nu am reusit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s