Vocea internă îşi caută prietenii


_DSC0497 copyVorbim vorbim şi tot vorbim. La şcoală suntem ascultaţi şi luăm note pentru ceea ce spunem. La job vorbim la telefon, vorbim cu clienţii, vorbim cu furnizorii, vorbim cu şeful şi colegii. La piaţă vorbim cu oamenii de acolo şi ne negociem kg de roşii. În relaţie vorbim. Când ajungem la părinţi vorbim cu ei şi parcă toţi am luat examenul de “trăncănit” cu notă maximă. Ştim să vorbim cu ceilalţi. Învăţăm să-i ascultăm pe ceilalţi. Nu ne iese foarte bine pentru că suntem obişnuiţi să vorbim nu să ascultăm.

Păi de unde să vină nevoia asta de a tot vorbi? Eu cred că vine din lipsă de ascultare a propriei persoane. Procedăm cu ceilalţi aşa cum procedăm cu propriile noastre fiinţe. Mintea noastră vorbeşte ca o moară toată ziulica şi zici că am plătit-o ca “vorbitor în serie”. Vorbitul ăsta ne consumă energie multă şi simt că dacă s-ar pondera, am avea suficiente resurse pentru lucrurile cu adevărat importante.

Mai Alexandra, eu ştiu că tu ţi-ai propus să observi ce se întâmplă în jurul tău şi te respect pentru ceea ce faci, te întreb însă cum să fac să mă ascult? Am fost învăţată o viaţă întreagă să mă ascund după vorbe. De când mă ştiu în mintea mea pare să mai fie o altă persoană. Persoana asta pare să le ştie pe toate. Uneori îţi mărturisesc că îmi vorbeşte urât. Îmi spune de multe ori “ Nu o să reuşeşti. Eşti prea slabă pentru asta”. Comentează la orice pas şi am senzaţia că este de neoprit. Are o voce puternică şi uneori chiar dacă ştiu care mi-e drumul îmi schimb traiectoria după ce îmi dictează ea. Uneori ne confruntăm, eu îmi susţin punctul de vedere şi ea şi-l susţine pe al ei. Pare să fie mai puternică decât mine şi în haina ei de “voce binevoitoare” câştigă conversaţia.

Ce să mă fac cu vocea asta din mintea mea? Cum să mi-o fac prietenă? Cum să o fac să mă asculte şi pe mine? Cum să o conving să tacă măcar pentru câteva momente? Cum să câştig lupta asta inegală?

-Pai eu cred următoarele:

Nu-i o luptă din care unul trebuie să câştige şi celălalt trebuie să piardă. Atât timp cât vom trata procesul ăsta ca o luptă îi vom da noi din puterea noastră şi vocea asta o să devină din ce în ce mai puternică. Putem să-l vedem ca pe un proces de cunoaştere. Un proces în care pur şi simplu ne dăm voie să înţelegem de unde vin toate vocile din interiorul noastru şi cine le dă putere.

Noi suntem responsabili de alimentarea acestei voci interne– Aşa cum ne alimentăm fricile aşa alimentăm şi vocea asta internă. Noi îi dictăm cum să se raporteze la noi şi care să-i fie tonul. Noi suntem responsabili de cum se comportă vocea asta internă cu noi pentru că ea este parte din noi şi nu noi parte din ea. Îi dăm zilnic de mâncare prin gândurile negre despre persoana noastră, prin amânări, prin judecaţi de valoare şi prin multe alte instrumente de sabotare în a căror utilizare suntem experţi.

Ea se comportă ca un copil de-al nostru. Cum te simţeai când mama ta urlă la tine şi îţi spunea ce să faci? Cum te simţeai când prietenii tăi te excludeau din joc atunci când un copil mai interesant îşi făcea apariţia? Cum te simţi când partenerul tău încearcă să manipuleze ceea ce faci tu? Cum te simţeai când ai tăi îţi interziceau lucrurile care îţi plăceau mai mult? Ei bine, vocea asta internă este ca un copil. Aşa că ai grijă ce părinte eşti şi lasă autoritatea exagerată deoparte.

Este în căutarea de prieteni. Vocea asta internă îşi caută prietenii. Ar fi încântată ca într-o zi să-i faci cunoştinţă cu ” încrederea în sine”, „stima de sine”, „iubirea de sine”, „ascultarea”. Când noi aveam trei ani ele erau un cerc de prieteni foarte bine unit. Petreceau timp de calitate împreună şi ne asistau la descoperirea lumii. Am crescut mari şi am despărţit lumile lor. Pe „încrederea în sine” o ţinem la distanţă, pe „stima de sine” am trimis-o în străinătate, iar pe „iubirea de sine” am dat-o spre adopţie unei familii de tineri. Noi am stricat prietenia asta puternică şi tot în responsabilitatea noastră stă să îi aducem înapoi. În momentul în care or să fie împreună, vocea ta internă o să vorbească pe limba lor.

Se comporta cu tine aşa cum te comporţi tu cu tine. Ai încredere şi hai să fim sinceri…când ţi-ai vorbit tu frumos în mod autentic? Poţi tu oare să te priveşti în oglindă şi să îţi spui ” te accept, te apreciez şi te iubesc”? De câte ori pe zi te critici pentru toate lucrurile mărunte? Cât de dură cu tine eşti când greşeşti? Când ţi-ai oferit timp să te asculţi? Vocea ta interioară este parte din tine şi ţi-a împrumutat limbajul, atitudinea, comportamentul şi tot ce mai eşti tu. A învăţat de la tine totul. Ea spre deosebire de tine este autentică şi nu a învăţat încă să pretindă că este altcineva. Ea nu se ascunde după fraze în care nu crede. Ea nu merge la evenimente la care să pozeze în persoană zen. Ea este autentică.

Eu acum vreau să plec. Am o zi minunată în faţă. Am rămas însă cu ideea că atât timp cât voi aduce „vocea internă”, „încrederea în sine”, „stima de sine”, „iubirea de sine” împreună ,viaţa mea se va schimba. De multă vreme „încerc” să rezolv problemele din viaţa mea. Este ca şi când acum am descoperit că prin iubirea de sine se vindecă toate cauzele problemelor mele, iar viaţa mea se va schimba radical.  Este un peisaj nou de care mă bucurTu ce ai descoperit?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s