Trăim într-o lume în care relaţiile se leagă şi se dezleagă într-un ritm ameţitor. Trăim într-o lume în care oamenii sunt liberi să îşi asume diciziile acum, dar cu toate astea nu o fac acum ci mai târziu. Uite cum se întâmplă că în loc să se îmbunătăţească relaţiile ele se deteriorează pentru că o dezicie nu este asumată şi implementată acum.

Cineva mi-a spus cândva să vorbesc despre mine şi am să ajung cineva în această viaţă? Îmi doresc să aduc o contribuţie lumii care m-a primit aşa că vin cu povestea mea aici din care fiecare poate să îşi ia ce şi cum vrea şi are nevoie.

Divorţul este definit în dex ca fiind “A rupe relațiile de căsătorie prin divorț; a desface căsătoria în mod legal; a se despărți.” Hm! Este mai mult decât atât. Divorţul uneori duce la dărâmarea unei lumi şi construirea alteia.

Eram un copil care abia se dezmeticea şi începea să păşească serios în lume. Eram fericită. Luasem capacitatea cu notă mare( că na pe atunci aşa am fost învăţată să mă bucur) şi intrasem la liceul dorit la o clasă de matematică informatică intensiv engleză. Ce să mai? Era visul meu pus în realitatea curentă. Când mă trezesc frumos din vis, din palatul meu de cleştar care până atunci nu a cunoscut nimic rău, ai mei au luat o decizie: DIVORŢUL. Fetiţa aia blândă, firava, care îi iubea pur şi simplu şi-a văzut şi cealaltă faţă. Palatul de cleştar s-a dărâmat. Mă vedeam singură, abandonată şi lipsită de putere. Ce am făcut iniţial? O strategie ca să îi impac pe ai mei? Acum râd, atunci eram foarte serioasă. Acum mi-aş spune “ Fata, stai cuminte, ei au luat decizia, stategia ta este a ta nu a lor. Ei şi-au ales calea.” Durea, durea pe bune şi până atunci nu aflasem cum se simte durerea asta. Am învăţat atunci să urăsc. Accept faptul că am simţit ură. Îi făceam vinovaţi pentru starea mea. Atunci am învăţat victimizarea. Hm! Vocea mea este mai puternică. Nervii mei nu mai stăteau la locul lor. Eram mai irascibilă şi nu voiam să accept că viaţa mea este a mea şi a lor este a lor. Ce să mai… O adevărată telenovelă era în capul meu. Mă enervau vecinii. La ţară, toată lumea ar trebui să scrie o carte. Aveam o ură imensă faţă de cei care făceau supoziţii. Era ura la cel mai intens nivel al ei.

Aşa şi? Au divorţat ai mei. A trecut timpul şi am început să înţeleg lucrurile. MOMENTUL ACELA M-A DETERMINAT SĂ DEVIN CINE SUNT CU ADEVĂRAT. Am devenit foarte focusată pe visul meu. M-am concentrat pe învăţat. Am învăţ mult în perioada aia despre tot şi toate. Tot ce prindeam pur şi simplu devoram. Am învăţat să fiu independentă. Am învăţat să îmi iau deciziile. Am învăţat atunci lecţia libertăţii. Încet, încet, lucrurile au început să meargă în direcţia cea bună.

Eu am rămas în casa părintească alături de bunica. Mama s-a întors în scurt timp acasă. Tata a experiementat singurătatea şi şi-a dat seama de schimbările ce trebuie să le facă. Mă bucur din tot sufletul că am rămas lângă amândoi. În timp, fiecare şi-a construit o familie şi au început să înveţe despre fericire. I-am văzut în stări pe care nici nu aveam habar că ştiu să le trăiască.

În scurt timp, a apărut şi un îngeraş, surioara mea, Ştefania. A apărut îngeraşul acela pe care îl doream de mică.  A venit pe lume un suflet care ne-a învăţat să ne iubim. Am învăţat despre mine prin ea. Am început să iubesc pur. Lucrurile începeau să se lege în cele două familii. Tata se recăsătorise cu o femeie minunată. Mama se recăsătorise cu un om alături de care pur şi simplu a învăţat să fie femeie.

Timpul a trecut. Unele răni s-au vindecat. Unele poate încă mai sunt acolo. Am trecut prin ura şi am învăţat că nu eu aveam să fac o strategie pentru ei, ci ei erau responsabili de viaţa lor. Uneori le mulţumesc pentru decizia lor.

Divorţul nu este capăt de lume, dar este capăt al unei lumi şi începerea alteia. De fiecare dintre noi depinde cum va fi noua lume în care alegem să trăim.

Pentru că mi-am ales lumea asta deja, într-o zi am cunoscut o femeie, Marilena Nicolaescu, o femeie care nu întâmplător are acelaşi nume cu mama. O femeie care a trecut prin divorţ, dar din alt rol, cel de soţie şi mama. O altă poveste pe care chiar ea o va spune în felul ei.

Împreună plecăm la drum, într-o poveste a noastră, a tuturor, o poveste care va construi în mod natural o comunitate în care fiecare dintre noi îşi va pune amprenta. Am pus cele două poveşti într-o poveste comună şi a ieşit o poveste care va aduce valoare în viaţa ta, în viaţa acelei femei care a trecut printr-o experienţă asemănătoare. Revenim cu povestea noastră.