Se tot spune la momentul ăsta în România că sunt prea mulţi coachi pe piaţă. Sunt total de acord că piaţa asta a explodat. Mă tot întreb de ceva vreme dacă este o “explozie” bună sau “nebună”.  Uite că astăzi răspunsul cel mai bun a venit de undeva de peste mări şi tari, de la Jacob Sokol. Tipul într-un webinar de-al lui povestea de o conversaţie cu unul dintre mentorii lui. A transmis clar faptul că apariţia dorinţei tot mai numeroasă a oamenilor de a deveni coachi nu are de ce să fie îngrijorătoare ci chiar îmbucurătoare. Când iei decizia să „te faci” coach înseamnă că în mod automat vei începe să lucrezi cu tine înainte de toate. Vei “face cunoştinţă cu tot întunericul din tine” şi vei începe să faci curăţenie. Vei începe să scoţi rând pe rând părţi din bullshitul care este în viaţa ta(chit că recunoşti, chit că nu). Ce se va întâmpla? Oamenii vor deveni persoane mai bune în dorinţa lor de-a ajunge coachi buni. Vor face din coaching un business şi vor rămâne în piaţa acei care şi-au luat viaţa pe bune în mâini şi au acceptat să lucreze serios cu propriile persoane.  Nu poţi să ajuţi pe cineva să atingă un obiectiv despre care tu ai citit în cărţi. Ai nevoie de tine în tot procesul de coaching.

Şi că tot a venit vorba, hai să vorbesc despre mine, ce să o mai dau cotită.

Aveam o teamă de ce o să spună lumea, de faptul că sunt prea tânără pentru meseria asta, că nu am 3000 euro să încep o şcoală de coaching, că nu am muncit prea mulţi ani într-o multinaţională şi te rog să mă crezi că uitându-mă la fricile mele parcă scoteam papirusul din sertar şi nu se mai opreau. Auzeam mult prea des judecaţi de valoare şi mă temeam să nu mă atingă la un moment dat şi pe mine. Ştii când dispar fricile? Când apar rezultatele…

Aşa, fără şcoala aia de coaching de 3000 de euro, am pus tot sufletul în procesul pe care l-am dezvoltat, am avut mereu grijă de mine, am învăţat să am grijă de mine, să merg la un eveniment, să învăţ să plătesc pentru educaţia de calitate, am învăţat zi şi noapte, de mai bine de cinci ani mă tot formez şi tot experimentez. Nu-i uşor să creşti în ochii tăi… Mai bine de 18 ani “mi-ai dat pumni” şi dintr-o dată eşti luat de val şi valul zice “Iubeşte-te pe tine însăţi”. Bah glumeşti cred. Eu una am luat-o cu paşi mici. Am avut multe reuşite şi multe coborâri de pe pantă. Dar am păstrat mereu răbdarea faţă de mine.

Mă arăt în faţa ta aşa cum sunt, o fată care la 25 de ani a investit 5 ani în voluntariat-in oameni, o fată care a înfiinţat o agenţie de promovare a oamenilor talentaţi pentru că a vrut să investească şi ultima ei energie în acesti oameni, o fată care a format o echipă  minunată de oameni care acum îşi urmează pasiunile şi au devenit profesionişti în domeniile lor.

Când am dat drumul la Ideas4Talent mă rugam ca oamenii din echipă să descopere ce le place să facă cu adevărat, să îşi descopere pasiunile şi eu să am putere să fiu alături de ei în tot acest proces. Am avut momente când mergeam la întâlniri şi eu nu mâncasem nimic. Nu ştia nimeni. Mă bucuram de fiecare covrig. Oamenii te văd creaţă, frumoasă, slabă şi zâmbitoare, dar tu ştii cu adevarat ce este acolo. Asta este… Mergi mai departe, pentru că asta este procesul tău.

Când am avut prima şedinţă de coaching pe care omul a fost dispus să plătească, eu eram WOW, aproape că nici nu îmi venea să cred că omul dă bani ca să lucreze cu mine. Ce am făcut? Fără să ştiu aplicam nişte instrumente despre care am învăţat ulterior. Ştii ce este tare? Am primit de curând un mail de la acest om care DA… m-a făcut să plâng de fericire.

Da, sunt eu fata aia care se certa cu mama ei la fiecare pas iar acum slavă Domnului construieşte o relaţie frumoasă alături de ea. Acum mama acceptă drumul meu, este lângă sufletul meu şi are încredere în mine. O iubesc şi mă bucur că ne-am dat voie să construim o relaţie frumoasă.

Da, sunt eu fata aia care era cea mai geloasă din lume şi acum a construit alături de un om fantastic o relaţie sănătoasă, o relaţie care ne alimentează sufletul în fiecare zi. Sunt recunoscătoare că am primit în viaţa mea un om divin. De ce nu a venit înainte? Poate că era şi înainte, dar nu aveam eu ochii să îl văd. Învăţând să mă respect pe mine a apărut şi el.

Da, sunt eu fata aia care credea că moartea nu are cum să i se întâmple şi UPS a lovit-o când îi era lumea mai dragă şi nu de multă vreme a început să vadă moartea altfel. Dacă cineva îmi spunea mie că am să scriu articolul ăsta acum şase ani, cred că făceam mişto de el o lună. Da, uite că am crescut.

Acum ştii la ce lucrez? La a transforma această pasiuni într-un business. Ştii ce fac? Mă plătesc pe mine să lucrez cu mine şi pentru mine. Ştii ce mai fac? Am un mentor minunat care mi-a oferit libertatea să construiesc un vis. Mulţumesc Dragoş Nicolaescu.

Asta sunt eu. Cu bune şi cu rele. Dacă un om îţi spune că este zen şi că el este “rezolvat”, fugi şi păzeşte-ţi buzunarul. Ai încredere în intuiţia ta şi alege să lucrezi cu acei oameni care rezonează cu tine. Misiunea mea este clară. Mă simt minunat în rolul ăsta. Îmi bag nasul unde îmi fierbe oala. Nu îţi promit câte în lună şi în stele. Sunt eu, o fată simplă care a reuşit să construiască multe în interiorul ei şi care acceptă să mai călătorească şi în acelaşi timp să construiască în viaţa ta dacă tu ai nevoie de ea….îmi place ceaiul şi dacă vrei să cunoşti ce sunt eu, ai curaj să-mi dai de veste.

Aşa sunt eu. O fată desculţă în iarbă, cu un vis mare pe care îl poartă oriunde merge.