Alergam după stabilitate. Vrem relaţii stabile, visăm la un job stabil, vrem să construim stabilitate financiară şi parcă alergăm după stabilitate ca după câinii cu covrigi în coadă. Eu una am alergat după stabilitate, mi-am dorit-o şi apoi când am avut-o mi-am dat seama că îmi doream altceva…ce îmi doream? Echilibru.

Echilibrul pentru mine înseamnă să accept că am zile bune şi zile mai puţin bune, că am stări frumoase şi pline de compasiune şi iubire, dar şi stări mai puţin productive, că vreau să construiesc proiecte de succes şi uneori pur şi simplu vreau să am zile când stau şi mă odihnesc, că îmi dau voie să zâmbesc cu gura până la urechi, dar şi să plâng dacă asta simt. Echilibrul înseamnă să îţi dai voie să ai din toate. Echilibrul înseamnă să stai la acceasi masa cu binele şi cu răul din viaţă şi să le dai un pahar de vin fiert amândurora.

Participăm la multe evenimente în care “suntem învăţaţi” diverse lucruri pentru a aduce binele în viaţa noastră. Vrem să fim fericiţi şi ne imaginăm că viaţa este lapte şi miere. Ei bine, mă tot gândesc de câteva zile ca ăsta nu este echilibru.

Astăzi merg eu la un super eveniment despre cum să aduc fericirea în viaţa mea, mâine sigur că mai merg la încă unul şi uite cum am eu super multe instrumente de cum să aduc fericirea în viaţa mea. Toate bune şi frumoase. Încep şi mă apuc de treabă şi lucrurile merg într-o direcţie faină. Am energie şi construiesc “fericirea” aia în jurul meu, dar vine o zi când fericirea scade în intensitate şi se întâmplă ceva destul de dureros în viaţa mea. Ce fac atunci? Simt cum cerul tot îmi pică în cap şi încep să mă învinovăţesc că nu sunt în stare să păstrez fericirea aia despre care ştiu atât de multe lucruri( că na, am tot participat la atâtea programe de dezvoltare personală). Şi intru într-o stare urâtă pentru că îmi spun tot felul de lucruri urâte şi cine altcineva poate să mă rănească mai mult decât o fac chiar eu…

Şi pentru că ador să vorbesc despre experienţele mele de învăţare am să vă povestesc cum am trecut şi prin fericire şi prin mizerie şi abia când am început să le accept pe ambele a venit şi mult visatul echilibru.

Am să vă povestesc un episod recent din viaţa mea. În ultimele trei luni am început să construiesc o vocaţie sustenabilă şi am făcut paşi mari şi faini. Au fost multe zile în care stăteam până la 3 dimineaţă să citesc şi să creez. Au fost multe întâlniri inspiraţionale şi “coincidenţe” mărunte care au condimentat zilele mele. Trei luni de lucru, de planificare şi de implementare. Zile faine în care îmi ieşeau în cale oameni care voiau să lucreze cu mine. Un training fain livrat într-o companie, training pe care acum ceva vreme nici nu aveam curaj să mă gândesc că îl pot livra şi uite cum s-a întâmplat să aducă rezultate foarte frumoase. Întâlniri de coaching cu rezultate concrete în viaţa celor alături de care am lucrat. Întâlniri în cadrul cărora parcă eram ghidată de ceva mult mai înalt decât propria mea fiinţă, întâlniri la care inspiraţia era la cel mai înalt nivel, întâlniri la care parcă mă surprindeam şi pe mine. Genială experienţă.

Dar crezi tu oare că toate zilele au fost lapte şi miere? Ei bine au fost momente în care pur şi simplu corpul îmi era obosit, zile în care nu aveam chef de nici-o întâlnire, zile în care parcă nu se legau deloc lucrurile, zile în care mă aşezam să scriu un articol şi după o oră de scris îmi dădeam seama că nu îmi doresc să postez ce am scris pentru că nici măcar mie nu îmi plăcea conţinutul, zile în care pur şi simplu nu îmi ieşeau exerciţiile zilnice. Zile în care din mici prostioare mă enervam pe oamenii din jurul meu. Zile în care mă pierdeam în lucruri mărunte şi fără rezultate concrete.

De curând am văzut un videoclip care mi-a întărit idea că sunt pe drumul cel bun şi că viaţa asta a mea este în echilibru. A fost momentul ăla în care am plâns o oră întreagă, recunoscătoare fiind pentru toate bunele şi relele din viaţa mea. Poate pentru prima oară am simţit bucuria că există şi rău în viaţa mea şi am acceptat că “răul ăsta este un instrument prin care dacă vreau pot să ajung la bine”.

Aşa că am convingerea că echilibru nu înseamnă să fie zilnic lapte şi miere în viaţa mea. Echilibru înseamnă să am de toate, şi bune şi rele. Echilibru înseamnă să accept stările mai puţin productive, să trec prin ele şi să ştiu către ce vreau să mă îndrept.

Cu noua mea observaţie despre echilibru sunt sigură că răul din viaţa mea are acum mai puţină putere. Ştie că este şi el acceptat în viaţa mea şi sunt sigură că va lupta mai puţin. Simt că umbra aia din mine a scăzut în intensitate acum că am acceptat-o. Să vină zile echilibrate şi să ne bucurăm de răul şi binele din viaţa noastră.