E dimineaţă şi am o stare de fericire şi eliberare cum toate cuvintele din lume nu pot exprima. Îmi simt corpul viu şi simt împăcarea aia pe care tot o doream în viaţa mea.  De unde a venit strarea asta? Din vis. Aseară am avut poate cel mai “lung” vis din viaţa mea. Un vis care parcă schimbă realitatea în care trăiesc. Un vis care mi-a dăruit o pace de nedescris. Mă uit la ce am scris şi văd cuvinte mari. Păi zic să le las aici căci aici le este locul. Visul meu a început dur. Eram cu a mea fetiţă şi tocmai ce se întorcea acasă de la şcoală. Era îmbrăcată în uniformă şcolară şi era un ghemotoc care îmi dădea viaţă pentru simplu motiv că exista în viaţa mea. O aşteptam cu drag acasă. Am avut pentru “ore” întregi sentimentul acela minunat de iubire de mama. Nu-l pot descrie, dar cred că aşa se simte când îţi iubeşti copilul. A venit blânda copilă. Era frumoasă şi blândă. Avea calmitatea aia de nedescris. Era o minune pe pământ şi era minunea zămislită din pântecul meu.

Toate bune şi frumoase până ce în casa noastră a apărut un cunoscut. Îl cunoasteam ca om bun şi l-am primit cu tot sufletul în casa noastră. Ne era prieten şi primele lui secunde petrecute în casă au părut normale. La un moment dat s-a transformat. A început să aibă dorinţe pe care eu nu doream să le îndeplinesc. Am vrut să fug şi să îmi feresc copilul şi pe mine de toată nenorocirea. Trecusem de la strarea aia de împăcare şi iubire la o frică imensă. Am trimis-o pe copila mea la joacă. S-a uitat în ochii mei şi mi-a transmis că are încredere în mine şi că ştie că vom trece noi şi peste asta. A plecat şi aveam sentimentul minunat că măcar pe ea am reuşit să o scap de toată nenorocirea ce urma să se întâmple. După ce a plecat copila mea tipul ăsta a scos un pistol şi a început să ameninţe. Eu eram acolo cu inima cât un purice, dar hotărâtă să trec cu bine peste asta. Nu ştiu cum, dar în clipa următoare a ieşit pe uşă şi a fost prins de nişte fiinţe “nu foarte pământene”. L-am lăsat luptandu-se cu fiinţele acelea şi am fugit din casă. Am spart două geamuri ca să ies din casă. Nu am simţit nimic. Nu exista durere ci o dorinţă mare să fug, să scap şi să merg să îmi iau copila.

El a rămas acolo cu fiinţele acelea înfricoşătoare şi eu am ieşit din casă. Era un peisaj de poveste. Îţi aduci aminte cum este la munte vara? Aşa era în visul meu. Un munte pe care nu-l văzusem niciodată, un munte despre care habar nu aveam că este chiar lângă a mea casă. Am început să merg alene. Ştiam că fetiţa mea este în siguranţă. Mergeam eu alene pe minunatul munte când la un moment dat un grup de oameni “ciudaţi” îmi apare în cale. Îmi este teamă şi parcă am ieşit din starea aia de fericire într-o clipită. A revenit frică. Merg către ei şi păreau să semene cu cei care l-au prins pe omul care vroia să îmi facă rău. Da, ei erau.  Am mers lângă ei şi dintr-o dată am avut încredere că sunt în siguranţă.  M-au primit lângă ei şi în următoarele clipe s-au transformat în oameni. Aveau chipuri blânde şi frumoase şi mi-au martusit că sunt aici să facă bine. Am vorbit cu ei. Am primit un protector. Un bărbat chipeş şi blând cum mi-a fost dat să întâlnesc şi în viaţa reală. Am colindat munţii împreună şi am vorbit despre rolul acestor oameni pe pământ. Îl priveam şi îl ţineam de mână şi simţeam cum întreaga mea fiinţă tremură. Mă pierdeam în privirea lui şi simţeam cum starea de iubire îmi înveleşte corpul.

El m-a dus la tatăl lui. Acesta era cel care coordona grupul de oameni “ciudat”. Mi-a spus că are o misiune pentru mine. Mi-am notat fiecare cuvânt de-al lui şi am început misiunea.  Aveam să merg să rup nişte scaune ale unui om care se îndrepta pe căi greşite. Am mers şi am rupt scaunele. Omul a fost speriat şi când am plecat am simţit cum gândul lui mi-a făcut o promisiune… că vrea să se întoarcă la omul care era înainte să intre în jocul acela murdar. Misiune îndeplinită. M-am întors la grupul meu de oameni şi atunci a început ruga. Tradiţia lor era ca după fiecare misiune să se roage pentru binele omului în viaţa căruia noi am apărut. Ne rugăm într-o limbă pe care eu una nu o cunoasteam. Mă simţeam însă minunat şi trăiam o împăcare cum cred că nu mi-a fost dat să trăiesc aici în viaţa reală. Aici visul s-a sfârşit. Am deschis ochii şi am o stare de bine pe care nu o pot descrie. A fost un vis în care am trecut prin multe stări şi roluri.

Dacă te aştepţi să fac analiza acestui vis… nu am să fac asta. Primesc starea asta de bine generată de acest vis şi mulţumesc REGIZORULUI.  Ştiu doar că nimic pe lumea asta nu-i întâmplător.