Privind către cutia mea


_DSC0171 copyTocmai ce a trecut Crăciunul şi multe cutiuţe au “zburat” de colo colo. Mi-am adus aminte acum de când eram mică şi mergeam la şcoală. La serbarea de final de an părinţii “împreună cu Moşul” se întreceau în cadouri. Întotdeauna vedeam o mare concurenţă între părinţi. Câştiga ăla care avea cadoul cel mai mare. Hm! Aşa să fie oare?

Mă întorc în timp şi îmi aduc aminte de starea pe care o aveam la serbarea de Crăciun. Mă bucuram de cadoul meu de la Moşul pentru că era unul special, chiar dacă era într-o cutie mică sau mare. Nu stăteam să îl măsor să văd dacă este mai mic sau mai mare decât al colegului.  Credeam în sărbătoarea asta. Atunci chiar ştiam că acest Crăciun este legat de naşterea lui Iisus Hristos. Atunci cutia celuilalt era nesemnificativă pentru mine ca şi copil, iar mama mereu îmi spunea că ceea ce contează este să fim sănătoşi şi fericiţi.

Acum văd cutii peste tot. Fiecare are cutia lui. La ce o foloseşte? Ca să iasă în lume. Câteodată cutia este mai importantă decât omul. De ce? Pentru că omul îi dă putere. Cutia TREBUIE să fie cât mai colorată, cât mai mare şi cât mai diferită. Pentru mulţi dintre noi cutia este singurul lucru pentru care trăim. Trăim ca să ne facem cutia mai frumoasă. Muncim ca să îi aducem mereu îmbunătăţiri. Comparăm cutia noastră cu a celui de lângă noi. Dacă vedem ceva nou la cutia celuilalt ne dăm peste cap şi facem şi noi rost de ceva şi mai tare chit că mâine nu mai avem ce mânca. Suntem fericiţi pentru că ne vedem cutia asta atât de mare. În cutia asta punem tot– casă, maşină, excursii, diplomă, şcoli, premii, relaţii, prieteni, îmbrăcăminte care mai de care, electrocasnice de ultimă generaţie, telefoane şi avioane. Punem toată “averea” noastră în cutia asta şi ne plimbăm cu ea în lume. Îţi imaginezi cât de grea ar fi cutia asta? Îţi imaginezi cum ar fi să vedem pe stradă oameni care se chinuie cu a lor cutie să o ducă prin lume.

Într-o zi laşi cutia jos pentru că pur şi simplu ai obosit. Au trecut mulţi ani în care ai cărat cutia asta pe braţele tale. Au trecut ani buni în care o lăsai jos doar ca să munceşti să acumulezi alt lucru pe care la rândul lui să îl pui în cutie şi uite cum cutia ta era şi mai mare. Acum o priveşti şi vezi că maşina, casa, jobul de nota 10, telefonul şmecher, excursiile extravagante nu ţi-au adus mare lucru. Te uiţi la ele şi te întrebi ce lipseşte. Eşti tu, dragul meu, pe punctul de-a renunţa la a ta cutie. O priveşti şi începe să îţi fie străină. Vrei să testezi o zi fără a ta cutie. Vrei să uiţi de cutia celorlalţi şi de dorinţa ta nebună de-a compara cutia ta cu a celorlalţi. Hotărât lucru – mâine vei pleca în oraş fără cutia ta.

Este ora 7:00 şi te simţi odihnit. Te speli, mănânci, te relaxezi puţin şi eşti gata de nouă zi. Cutia este lângă tine, dar de data asta vrei să testezi o zi fără ea. Ieşi afară şi vezi cum ceilalţi se chinuie cu ale lor cutii. Mergi şi parcă fiecare pas este o binecuvântare. Braţele tale sunt libere. Pentru prima oară îţi simţi relaxată coloana. Pentru prima oară respiri cum se cuvine. Faci prima ta plimbare adevărată în parc. Mâinile şi corpul tău sunt cu adevărat în viaţă. Alergi şi te simţi cu adevărat în  viaţă. Vezi oamenii cum încă se chinuie cu ale lor cutii şi le spui cât de minunat te simţi tu acum că ai renunţat la cutie. Omule drag, stai în banca ta, căci fiecare la timpul lui. Tu nu eşti salvatorul celor de lângă tine. Fiecare cu deciziile lui.

Ziua asta a fost minunată. Te întorci acasă şi cutia nu mai este.  Te împaci cu idea  şi te aşezi la masă. Mâncarea parcă are alt gust. Pentru prima oară corpul nu te mai doare. Te bucuri de fiecare înghiţitură şi eşti hotărât să mergi mai departe. Ieşi afară din nou- doar nu vrei să ratezi prima ta noapte fără cutie. În drumul tău te întâlneşti cu un bătrânel. Omul nu avea nici el cutie. A renunţat la ea acum 45 de ani. Îl întrebi unde trăiesc oamenii fără cutii şi el îţi spune înţelept. “ Dragul meu, oamenii fără cutii sunt peste tot, doar că tu până acum te-ai uitat la ceilalţi. Nu ai tu idee de câte ori am trecut pe lângă tine şi am strigat la tine să laşi cutia jos… Tu nu aveai urechi să mă auzi pe mine şi nici ochi să vezi că eu trăiesc fără cutie.”

Bucuros de noua lui viaţă se întoarce acasă şi pentru prima oară doarme liniştit şi împăcat.

Cu povestea asta îmi încep anul şi vă doresc un an liniştit şi împăcat şi mereu cu zâmbetul pe buze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s