Doare? Nu ai unde să te ascunzi? Doare şi nu ai idee de ce tocmai pe tine te doare. Ai lacrimi în ochi şi nu înţelegi de ce “Dumnezeu” îţi dă ţie încă un sac plin de durere de purtat în spinare.  În cap sună mereu “ De ce eu? De ce tocmai acum”. Doare. Acum îţi simţi corpul şi te doare. Nu mai unde să fugi. Eşti tu lângă corpul tău.

El mi-a vorbit şi până acum şi i-am pus “ Mai stai puţin pentru că nu am acum timp de tine”, “ Stai puţin că mai am de avansat puţin în carieră ”, “ Mai stai puţin pentru că mă îndrăgostesc”, “ Stai puţin că vreau să filmez un nou video pentru comunitatea mea”. Corpul îmi striga “ Dar mă doare, tu chiar nu vrei să înţelegi….”

În seara asta mi-am pus o întrebare “ De ce atâta boala în lume?”. Caut un răspuns şi încă nu vine. Ai răbdare Alexandra… vine când vrea el nu când îl cauţi tu neîncetat. Pentru că alergăm prea mult şi ascultăm prea puţin. Unde alergam? De ce ne grăbim atât să îndeplinim nişte obiective? De unde atâta dezvoltare personală? Către ce se îndreaptă lumea asta în continuă alergare?

Boala vine din nemulţumire. Boala vine din supărare. Boala vine din gânduri negre alimentate zilnic. Boala vine din inimă şi se împrăştie în tot corpul cu viteza luminii. Boala vine din iubire neechilibrată. Boala vine din frică şi frica blochează. Boala vine din fugă.

Mă uit la mine. Mi-am descoperit corpul şi am învăţat să îl iubesc şi tot am momente în care “ mă mutilez”. Hai să fim sinceri şi să recunoaştem. Vrei să îţi povestesc cum fac eu când sunt supărată pe mine? Cine îţi spune că este zen tot timpul… părerea mea este că exagerează. Aleg să fiu sinceră cu tine. Când mă supăr pe mine iau oglinda şi fără să conştientizez mă calmez storcându-mi coşurile de pe faţă. Mă uit după la mine şi parcă nu îmi vine să cred că mi-am făcut asta. Pur şi simplu, asta este modul în care am observat eu că mă calmez. Nu-i bine. Ştiu toată teoria. Acum iau cu paşi mici şi învăţ despre mine. Am răbdare şi ştiu sigur că obiceiul ăsta va fi în curând înlocuit.  Ştiu de unde vine şi ştiu cum se formează. Mi-am dat timp să-l observ. Acum cu paşi mici corectăm.

Când vine boala/ supărarea pur şi simplu am face orice să fugim de acolo.  Suntem în stare de orice în acele momente. Nu vrem să stăm nici cinci minute în durere. Suntem în stare să dăm bani grei pentru ca un medic să ne dea o reţetă de chimicale pe care să le îndopăm în corp ca să ieşim din boală. Suntem în stare să mergem la coach şi să înţelegem de unde vine boala şi cum putem să o înlocuim. Pur şi simplu, am face orice să ieşim din starea aia cât mai repede.

Mă întreb eu acum, cu mintea mea de ora 1:56( nu te pui cu inspiraţia când simţi că vine)… Oare cum ar fi dacă am rămâne câteva momente în boală/durere nemişcaţi? Fugim, dar până când? Am acum o imagine în minte. Eu fugind de corpul şi durerea din mine. Corpul meu este lângă mine în permanenţă şi eu pur şi simplu mă zbat să fug de ceva ce în fapt chiar îmi aparţine.

Cum ar fi dacă într-o zi am înţelege că durerea vine cu un mesaj? Că fugă de durere ne duce tot la durere. Că în momentul în care fugim de durere, ea o să apară ceva mai târziu în viaţa noastră sub o altă formă şi poate cu o altă înfăţişare. Durerea pune o temelie în dezvoltarea noastră ca oameni. Medicul, coach-ul sau cum se mai numeşte această persoană exterioară, nu te poate scoate din durere, tot tu cu tine ai nevoie să rămâi într-o zi şi aşa, în singurătatea ta, să treci prin durere, să îi iei mesajul şi pur şi simplu să treci la următorul moment din viaţa ta.

Aseară lucram la următorul videoclip şi durerea a venit treptat. Nici nu mi-am dat seama că există. Eram prea prinsă în creaţie ca să pot să fiu atentă la al meu corp. La un moment dat am simţit o apăsare puternică în piept şi i-am zis lui Andrei să ne oprim din lucru. Nici unul nu avea habar ce se întâmplă cu mine. Nici măcar eu. Nu mă durea nimic în mod special ci tot corpul. Simţeam o apăsare în tot corpul. Ne-am oprit din lucru. Am stat. Am trecut prin durere şi ea a trecut mai apoi. Am mâncat şi am dormit apoi ca un prunc. Abia acum, la mai bine de 24 de ore îmi dau seama de unde a venit durerea. Trecând prin ea mi-am dat voie să îmi iau mesajul. Acum logic că dacă nu voi utiliza mesajul primit, tipul ăsta de durere se va întoarce.

Fugind de durere, ne îndreptăm cu paşi rapizi către o altă durere poate şi mai mare.  Fugind de ea, fugim de realitatea noastră şi viaţa asta este despre echilibru( adică şi bine şi rău la un loc).  Mai am multe de învăţat despre boala, dar pentru moment este suficient să ştiu că pentru a trece de ea am nevoie să stau puţin în ea, să îi iau mesajul şi cu acest nou instrument să ma pornesc din nou la drum. La un moment dat se face lumină şi secundă aia de aşteptare face ca procesul de însănătoşire să dureze mult mai puţin.