În seara asta am avut o revelaţie. Am simţit cum pot să urăsc şi să iubesc aceeaşi persoană la diferenţe mici de timp. Cum omului îi şade bine când se gândeşte… m-am gândit cum de este posibil acum să simţi că-l iubeşti şi eşti în strare să muţi munţii şi peste o oră simţi cum ies din tine toate furiile şi durerea şi parcă ai ghemul ăla de ură în stomac. La mine ura se simte în stomac. Corpul meu s-a învăţat să-mi vorbească şi când mă vede în ură şi furie îmi mai trimite câte o săgetare în stomac.

Păi da… în seara asta am simţit cum îmi pot accepta ambele stări. Iubirea are feţele ei. Iubirea creşte şi descreşte. Dacă iubirea şi furia ar căpăta viaţă eu cred că ar fi două prietene foarte bune. Ai văzut acele prietene care pur şi simplu se pun în valoare una prin prezenţa celeilalte? Ei bine, aşa-i şi cu furia şi iubirea. În acest moment cred că dacă nu mi-aş da voie să trec şi prin furie, iubirea ar fi lipsită de culoare şi sens. Îmi dau seama acum că o viaţă întreagă am fugit după iubire şi după afecţiune. Am făcut tot felul de lucruri ca să intru în apele oamenilor şi să primesc afecţiune şi iubire, am intrat în relaţii în care am căutat iubire şi am lăsat furia undeva ascunsă sub preş.

Fug de furie când ea poate să potenţeze iubirea. Astăzi am hotărât să îmi accept stările şi pur şi simplu să trec prin ele. Trecând prin ele elimin de sub preş mizeria şi aşa pas cu pas “ casa sufletului meu” va fi din ce în ce mai curată.

Fugim de tot ce-i rău şi răul este şi el parte din viaţa noastră. Ce face un copil când vrea să obţină ceva? Insistă… Aşa face şi furia. Când nu o băgăm în seamă, ea tot revine şi se încăpăţânează să reapară în poveste până când este şi ea luată în seamă.

Dacă furia ar fi un personaj cred că asta ar vrea să ne transmită în seara asta prin mine:

“Dragi oameni, o viaţă întreagă aţi fugit de mine. Eu sunt un om simplu care îşi doreşte şi el să supravieţuiască alături de voi şi voi alături de mine să călătoriţi către echilibrul între bine şi rău. Aveţi nevoie şi de mine, doar că pe mine v-aţi obişnuit să mă lăsaţi mereu în urmă şi să nu mă băgaţi în seamă. Mă tot amuz de câţiva ani că mergeţi la tot felul de evenimente şi învăţaţi tot felul de tehnici ca să scăpaţi de mine. Ce nu înţelegi tu omule bun este că eu nu-ţi vreau răul. Tu mă loveşti şi eu ce să fac… mă apăr şi eu cum pot. Tu vrei să mă distrugi şi lupt şi eu cu armele lăsate tot de la Dumnezeu. Da, şi pe mine tot El m-a creat. Cum aşa? Păi m-a creat pentru ca iubirea să crească alături de mine. Mi-ar plăcea atunci când vin în viaţa voastră să mă primiţi cu braţele deschise. Eu promit să nu stau mult dacă sunt primită cum se cuvine. Promit să vă aduc în dar un cadou, o lecţie de viaţă pe care să puteţi să o folosiţi mai departe. Promit să o chem mai apoi pe surata mea, iubirea, şi mai apoi să îşi facă ea rolul. Eu oricum sunt un personaj episodic. Ce primesc eu în fiecare zi este respingere? Şi ce fac eu… revin pe scenă până când accepţi să mă priveşti . Eu, furia, sunt şi eu un sentiment şi tare mi-ar plăcea să mă accepţi, fără să fugi de mine la nesfârşit. Şi ştii ceva? Atunci când am primit viaţa  am primit o mantră,” Revin-o până când omul învaţă” şi am să o păstrez până când cineva de acolo de sus va spune că iubirea nu mai are nevoie de mine. “

Lecţia pe care astăzi am învăţat-o este să accept durerea, furia, să stau în linişte şi să las fuga deoparte. Furia scoate din nou ce este rău şi lasă loc iubirii să se instaleze pe pământ curat.