Draga mea, nu sunt ecran


_DSC0457 copy3Draga mea, nu sunt ecran. Nu ştiu cum au ajuns cuvintele astea la mine, dar atunci când mintea mea le-a construit am simţit să le scriu. Stau ele de ceva vreme pe al meu calculator şi acum am simţit că le-a venit timpul. De ce? Nu ştiu, dar las pur şi simplu gândurile să se alinieze.

Ei bine, el/ea nu-i ecran pentru dorinţele noastre. La ce bun pentru sufletul nostru să stăm să proiectăm asupra lui/ei calităţi, competenţe, abilităţi pe care el/ea nu le are şi poate că în această viaţă nici nu are nevoie de ele? Bunica mereu îmi spunea să îmi văd de treaba mea şi mare lucru este acesta.

Hai acum că dacă tot m-am pornit la drum să împărtăşesc cu voi o povestioară istorisită de nenea Osho.

“Misticul sufit Bayazid a scris în autobiografia sa:  Când eram tânăr mă adresam întotdeauna astfel lui Dumnezeu in rugăciunile mele:  Dă-mi energie să pot schimba lumea întreagă. Când m-am maturizat puţin am început să mă rog altfel: Este cam greu să schimb întreaga lume. Viaţa îmi scapă pur şi simplu din mâini. Mi-a trecut jumătate din viaţă şi nu am reuşit să schimb nici măcar un singur om. De aceea, Doamne, îngăduie-mi să-mi schimb măcar familia. Când am îmbătrânit de tot, am înţeles că nu-mi pot schimba nici măcar familia. Mi-am dat seama atunci că ar fi suficient dacă aş reuşi să mă schimb măcar pe mine. De aceea, am început să mă rog altfel lui Dumnezeu: Mi-am înţeles în sfârşit lecţia! Te implor, Doamne, îngăduie-mi să mă schimb măcar pe mine însămi.

Şi acum chiar dacă Ohso nu a cuprins în prelegerile lui şi povestea mea, eu zic că este rost să împărtăşesc cu voi câteva lucruri care pentru mine au făcut mult sens în ultima vreme.

O viaţă întreagă am simţit că ai mei părinţi au proiectat visurilor lor asupra mea. Ştiu, este aproape normal. Ai păţit-o poate chiar şi tu. Aşa-i? Am fost ecran şi nu este deloc confortabil să vezi cum parcă eşti bombardat de imagini ale oamenilor care zic că te iubesc. La un moment dat, ecran fiind, nici nu mai ştii ce imagini să derulezi. Se întâmplă uneori pur şi simplu să ai imagini peste imagini şi pur şi simplu tu ca fiinţa să nu te mai vezi  şi de aici începi să te blochezi.

Mama a visat întotdeauna să ajung mare om în bancă. Unchiul îmi spunea adesea că-i tare bine să ajung să lucrezi în audit. Tata cel puţin a tăcut, iar bunica îmi spunea blând că-i mare lucru să ajung cineva în viaţă. Uite aşa am dat la ASE şi am încercat să fiu un ecran bun. Am încercat, dar nu am reuşit. La un moment dat mi-am dat seama că nu-mi prea trăiesc viaţa mea şi pur şi simplu mă zbat să îndeplinesc visul altora. Ei bine, am mirosit eu la un moment dat cum stau lucrurile şi  am zis să scap. Curaj nu am avut să ies din ecran definitiv. Am început şi am rulat la început în mod part time povestea voluntariatului în ASCIG. Pas cu pas povestea voluntariatului mi-a deschis un alt orizont pe care am acceptat să-l rulez în mod full time.

Panică, panică, panică. Începusem să renunţ la ecran şi logic că toată lumea a început să se agite. Cum adică, Alexandra-bun ecran vrea să-şi ia lumea în cap? Panică ce să mai. Şoc şi ştire de aruncat direct la ştirile de la ora 5. Ei bine, uite aşa a început viaţa mea fără ecran. Pas cu pas cei dragi mie au înţeles că viaţa mea este despre joacă, coaching şi culoare. A fost provocator şi recunosc că nu-i uşor să renunţi la ecran. Ce simt eu acum este că în momentul în care mi-am promis mie un lucru şi m-am ţinut de el, lumea din jurul meu a început să intre în poveste .

Eeeee, dar stai aşa că lucrurile se complică. Ajunsă într-o relaţie şi învăţată cu ecranele am început şi eu să fac asta. Eram mică şi deşi iubeam nebuneşte mai puneam câte-o imagine care nu avea nici-o treabă cu realitatea. A fost o poveste frumoasă până la ultima ei clipă, dar care la un moment dat a ales să se scrie pe căi diferite.

Acum, că am învăţat nişte lucruri din experienţele personale, am zis că este rost să nu repet greşelile. Acum îl văd pe omul de lângă mine aşa cum este el. Şi da, este mult mai minunat decât puteam eu vreodată să proiectez o imagine asupra lui. Acum să fim serioşi, nu repetăm greşelile, dar suntem uneori creativi şi facem altele 🙂

Oricum, uite ce simt că a fost important pentru mine în ultima parte a vieţii mele:

Las lucrurile să curgă fără să îmi fac scenarii şi să îmi pierd jumătate din viaţa construind poveşti care nu au nici-o treabă cu realitatea. Am observat eu aşa că uneori nici măcar 5% din ce îmi imaginam eu nu se realiza.

Am luat hotărârea fermă faţă de sufletul meu să văd tot ce-i mai frumos în oameni. De atunci oamenii se arată şi descopăr cu bucurie cât de luminoşi suntem atunci când cineva alege să vadă lumina în interiorul nostru. Simt cum oamenii pur şi simplu sunt plini de culoare. Lumina pur şi simplu creşte când o vezi.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s