Cine mai îmi gâdilă ego-ul?


_DSC0026_1De când citesc din Osho simt că mintea mea şi-a oferit oportunitatea să mai călătorească şi în alte lumi decât cele pe care le ştia deja. Nu ştiu sigur dacă am înţeles eu toată treaba asta cu egoul şi cu ale lui definiţii, dar îl cunosc pe al meu şi cred că este suficient.

Mă întreb de câteva zile de ce este atât de rău văzut ego-ul acesta. De ceva vreme mă întreb ce simt anumite lucruri când le punem în cârcă o semnificaţie negativă. Dacă ego-ul acesta ar fi un personaj, oare a fost el vreodată întrebat care îi este rolul în această lume? Oare se simte el bine cu masca asta de om rău care trebuie să fie dat deoparte pentru eternitate? Chiar atât de negru să fie negrul?

Când eram mică îmi plăcea să fiu pe scenă. Adoram să fiu aplaudată şi abia aşteptam ziua concursului. Eram eu în faţa juriului. Ce sentiment… Muzica a început. Vreau să mă concentrez. Simt că anul acesta am muncit enorm şi că atât eu cât şi ale mele colege merităm ce este mai bun. Paşii pur şi simplu curg. Ce simt acum? În muşchi simt un tremur. Este frică. Inima îmi bate cu putere şi pur şi simplu creierul nu mai funcţionează  aşa cum era el învăţat. Creierul numără paşii. Simt cum adrenalina pompează. Corpul meu se mişcă şi pe la jumătatea dansului mă prind şi eu că lucrurile merg bine şi ar fi timpul să mă bucur. Am pierdut noi la un moment dat un timp, dar acum este bine. Muzica se opreşte şi noi facem poza de final. Îmi simt inima în gât şi zâmbetul până la urechi. Sala aplaudă. Sala aplaudă. Sala iar aplaudă şi am sentimentul acela că nu mă mai interesează ce va spune juriul. Sala aplaudă.

Atunci a fost gâdilat egoul meu sau pur şi simplu m-am bucurat de ce am trăit?

Ce am simţit zilele astea este că egoul are un mesaj pentru mine.

Sunt un copil care vrea să fie văzut– Uite, sunt eu, ego-ul tău, şi nu vreau să-ţi fac rău. Lumea asta mi-a pus în cap un ditamai baticul negru. Eu sunt un copil care pur şi simplu din când în când vrea să fie văzut. Sunt mereu dat deoparte şi devin atunci şi mai morocănos. Tot ce vreau eu de la tine este să mă accepţi ca făcând parte din fiinţa ta. Nu sunt rău ci voi aţi învăţat despre mine că sunt rău.

Acceptă-mă şi am să încetez să-ţi mai fac rău– Uite-te la mine. Nu vreau nimic mai mult decât să fiu acceptat ca parte componentă din tot acest întreg. Nu fac rău dacă nu sunt ignorat. Tot ce vreau este să nu se mai fugă de mine ca de omul negru. Vreau să am şi eu prieteni. Ai fost vreodată într-un loc unde nimeni nu te băga în seamă? Ei bine, dacă ai fost, înseamnă că ştii cum mă simt eu în fiecare zi. Sunt ignorat şi dat deoparte ca şi când aş fi o stricăciune. Ştii tu, oare omule cum mă simt eu?

Îmi doresc să fac din tine un prieten– Când am venit pe lume, Dumnezeu mi-a spus că a mea misiune este să mă fac auzit şi apoi acceptat. Poate că nu am cea mai bună metodă, dar află acum de la mine că nu vreau mai mult decât ca noi doi să fim prieteni. Promit să vin către tine atunci când tu mă chemi. Promit să te mai întreb din când în când de sănătate şi promit să-mi pese de tine. Ei bine, îţi spun încă de pe acum că nu sunt posesiv decât atunci când sunt ignorat. În rest, pot să fiu un prieten de nădejde.

Când mă ignori caut tot felul de alţi oameni din exterior care să mă gadile– Uite, hai să îţi spun de ce uneori apar oameni neprotriviti în viaţa ta. Pentru că eu îi chem să mă gâdile. Dacă tu nu mă bagi în seamă şi mereu faci câte ceva ca să mă elimini caut şi eu soluţii mai puternice. Uite aşa, apar în viaţa ta oameni care spun mereu că ceea ce spui tu este adevărat neavând curajul să îţi spună şi lucrurile rele pe care le văd în tine. Uite aşa apar oamenii care te pupa în partea din spate( aşa că să fiu finuţ pentru că am observat că tu vorbeşti frumos aici pe blog). Ei bine, când ai să mă vezi eu am să încetez să-i mai aduc pe ei să mă gâdile. Pur şi simplu am să mă mulţumesc că tu m-ai acceptat.

Ei bine, uite că am vorbit şi despre ego. Am scris din ceea ce simt. Acum simt că multe dintre conceptele pe care le-am învăţat ca fiind adevărate mai merita puţină atenţie din partea mea. Cum ar fi oare să iau lucrurile aşa cum le simt eu şi să-mi aleg singură perspectiva din care vreau să îmi privesc viaţa? Cum ar fi dacă într-o zi am afla că ego-ul în fapt este un element bun din fiinţa noastră şi că doar raportarea noastră la el îl face rău?

Am început să-mi pun întrebări şi este fain tare. Încep să fiu ca un copil care începe să se uite altfel la lumea din jurul lui. Până acum sunt încântată de ce tot observ şi descopăr.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s