Salutare om fain,

Ora 16:00. Se arată o zi obişnuită în care m-am trezit la 7:30, am făcut duş, am mâncat, am lucrat, am vorbit cu oamenii, am dat mail-uri, am râs, am fost la piaţă, am scris, am învăţat şi tot ce face un om obişnuit.

Vine şi ora 16:00 când din “întâmplare întâmplătoare” văd un eveniment pe facebook. În ultima perioadă îmi aleg evenimentele după cum simt. Hai să îţi spun cum a fost? Am citit şi în clipa imediat următoare mi-am zis foarte clar: Draga mea, astăzi mergem la acest eveniment. De ce? Pentru că aşa simt. Am dat de ştire şi altor suflete despre această întâlnire şi a început călătoria.

Uite aşa, fără să planifice, draga de Alexandra lasă toate “treburile importante şi planificate” şi plecă spre o experienţă pe care o simte benefică pentru sufletul ei. Mai aveam de rezolvat nişte lucruri, dar am simţit că pentru toate există un moment potrivit. M-am împăcat cu ideea că şi mâine este o zi şi că orele care vor urma vor fi benefice pentru sufletul meu.

Draga de ea ajunge la Romană. Merge spre strada Icoanei. Am o fericire şi o linişte pe care nu o pot explica în cuvinte. Am sentimentul acela că am făcut cea mai bună alegere pe care puteam să o dăruiesc sufletului meu. Aşa, ca o floricică( eram şi îmbrăcată ca o floricică din anii 70’) parcă îmi venea să ţopăi pe stradă. Începe ploaia. Îmi spun că este vremea pentru joacă şi deşi aveam umbrela mi-am zis să o mai las să se odihnească. Începe să plouă cu găleata. Nu ştiu cum, dar eu una ador ploaia. Simt cum energia oraşului se modifică. Merg şi tot merg. Ghici ce face draga de Alexandra? Ratează stradă. Mă uit la ceas. Ups. Voi întârzia. Nu mă simt deloc bine când fac asta şi ca urmare de multă vreme nu o mai fac. În schimb acum, înţeleg că nu mai este neapărat despre a ajunge la fix ci despre a mă bucura de ploaie. Ca prin „minune” ajung aproape la fix. Un glas grijului şi plin de iubire îmi spune: “ Vai! Să nu cumva să răceşti.”  Eu răspund cu fermitate şi încredere:” Nu, nu am să răcesc” şi intru cu bucurie în sală. Aveam rochia udă, dar sufletul plin.

De aici începe să devină mult mai frumos decât mi-am imaginat. În sala cochetă găsesc multe suflete frumoase. Femei care pur şi simplu luminau de cât de frumoase erau. Oana radia. Primesc câteva salutări blânde. Femeile astea chiar zâmbesc cu sufletul. Încă un moment în care îmi mulţumesc pentru alegerea asta.

Oana începe să vorbească. Este minunată. O văd cum pur şi simplu lasă lucrurile să curgă. Este vulnerabilă, feminină, fermă, iubitoare, radiantă şi naturală. Ei bine am auzit de atâtea ori de “ vorbeşte din inimă” şi uite că acum, stând în faţa ei, simt că ea vorbeşte de acolo. Rând pe rând sufletul meu primeşte mesaje legate de feminitate, spaţiu sacru, energie, echilibru, frumuseţe feminină, vindecare şi mama pământ. Oana radiază. Femeile din jurul ei radiază.

Femeile încep să povestească. Ascult cu tot corpul. Regăsesc în poveştile lor părţi din povestea mea. Sunt femei minunate care pur şi simplu trăiesc. Un ulcior de apă îşi face apariţia. Mă uit la el şi aşa fără să aibă legătură directă îmi spun că sunt în locul potrivit.

Oana râde cu întreaga ei fiinţă. A lăsat lucrurile să curgă pur şi simplu şi a dat voie acestei seri să se întâmple aşa cum era cel mai potrivit. Vine şi pauza. Aşa, din “întâmplare” primesc o piersică. Nu simt să „socializez” neapărat ci mai degrabă să privesc cu bucurie tot ce se petrece. Observ frumuseţea. Stau eu aşa în linişte când observ că lângă mine era Andreea Voroneanu. O strâng cu drag în braţe şi îi mulţumesc pentru toate lucrurile minunate cărora ea le dă viaţă. Andreea este o artistă. Mă întorc în sală. Reîncepem.

Seara s-a finalizat cu o meditaţie. Am pornit cu inimă deschisă. Parcă ceva din interiorul meu îmi spunea că va fi o experienţă completă. Respiram, sunetele ancestrale care ne însoţeau păreau desprinse din lumea îngerilor. Am primit. Pentru prima oară în viaţa mea am simţit corpul amorţit în întregime. Simţeam cum totul curge. Am plâns. Am râs. Mi-am simţit corpul. Am primit un singur mesaj, dar acela foarte clar şi puternic. A fost o experienţă pe care nu o pot explica. Mintea mea cârcotaşă uneori, a stat acum în linişte. A fost cea mai profundă experienţă de meditaţie.

La final am simţit să merg să iau în braţe trei persoane şi pur şi simplu să mă uit în ochii lor şi să le spun mulţumesc. Ce mai seară binecuvântată… Sunt în faţa clădirii şi râsul Oanei încă se mai aude. Ce minune de om. Am mers pe jos o bună bucată din drumul spre casă. Ajunsă acasă am adormit ca un prunc.

Ei bine, mulţumesc Oana şi DAAAA recomand cu inimă deschisă ca tu, femeie dragă, să o întâlneşti pe Oana măcar pentru o singură dată.