Este linişte. Cartea se deschide şi pas cu pas călătoria începe să se arate. Este linişte. Bucuria şi frica îşi fac ambele culcuş în corpul meu. Stăm în linişte. Ne uităm una la alta. Ce vedem? Vedem totul, dar parcă nimic. Este vid şi pe alocuri doare. La un moment dat se face lumină şi cuvintele par să cânte. Cartea începe cu un gând care călătoreşte până în sufletul meu, “Tu eşti chiar ceea ce cauţi”. Ajuns acolo începe să deschidă uşi.

După uşă cine stă? Este Alexandra cea mică… ghemuită şi înfrigurată. Când deschid uşa o văd cum tresare. Nu se aşteapta ca această uşă să mai fie deschisă vreodată. Mă priveşte şi mă pofteşte în camera ei. Îmi este atât de cunoscută. Păi da, pentru că este camera copilăriei mele. Copila îmi spune că lângă ea sunt în siguranţă. O ţin de mână şi mă las purtată printre camerele casei părinteşti. O privesc şi pare un copil înţelept. Mai citesc puţin şi apoi vine o decizie. De acum înainte, am încredere în copila minunată descoperită în camera sufletului meu. Copilă îmi şopteşte la ureche” Draga mea, acum că ţi-ai făcut curaj să deschizi uşa aceasta, începe adevărata ta călătorie. Eu o să fiu al tău ghid. Amândouă vom merge printre amintiri şi sentimente şi tot împreună le vom îmbrăţişa cu bucurie.”

Copilă mă priveşte. Câţiva dinţişori îi lipsesc. Gropitele îi luminează fata şi părul ei cârlionţat îi alunecă lin pe spate. Când observă că o privesc cu atâta bucurie se ruşinează, îmi zâmbeşte ştrengăreşte şi mă prinde de mână. “Draga mea, hai să nu mai zăbovim. Avem drum lung de parcurs”. Simt să o iau în braţe. Îmi era dor de ea. Stăm în acea îmbrăţişare ore bune. Se ghemuieşte în braţele mele şi începe să plângă. Frica mă cuprinde. Nu ştiu ce să o întreb aşa că pur şi simplu stau în acea îmbrăţişare. Este linişte. Timpul se opreşte. La un moment dat ridică privirea către mine şi îmi spune. “Draga mea, de multă vreme asteaptam această îmbrăţişare. Acum simt că amândouă suntem pregătite să mergem mai departe”. Cu energia ei copilărească se ridică şi cu înţelepciune îmi spune:” Te anunţ că nu o să fie deloc uşoară a noastră călătorie. Ce este important acum este că nu mai suntem singure. Ne avem una pe cealaltă şi asta pare să fie suficient.”

Este ora 1 şi cartea aceasta pare să deschidă uşi pe care nu am avut nicicând curajul să le deschid. Brandon Bays povesteşte propria ei călătorie pe care o începe atunci când boala bătea la uşă şi părea să distrugă tot palatul ei de cleştar. Boala şi-a făcut loc în pântecul ei. Acum ea mai avea o singură lună la dispoziţie să vindece emoţiile care au stat la baza acestei boli. Simte că acum că problemele ei emoţionale s-au manifestat şi la nivel fizic înseamnă că este pregătită să se confrunte cu ele şi să se elibereze. Cartea o surprinde pe Brandon în călătoria ei emoţională şi fizică.

Citesc şi mă scufund în gânduri, emoţii şi sentimente. Este târziu, dar sufletul meu simte să mai citesc câteva rânduri. Citind gândurile lui Brandon călătoresc printre gândurile mele. Respir câteva secunde şi revine o amintire din copilărie. O amintire pe care o ţineam atât de ascunsă încât chiar şi eu uitasem de existenţa ei. “Călătoria” m-a condus cu blândeţe către acele amintiri din copilărie.

Hotărăsc acum să mă întorc la copila Alexandra şi simt că sunt gata de a mea călătorie. Pornim. Ne avem una pe cealaltă. În prima cameră îi regăsesc pe părinţii mei. Îi privim cu compasiune. Se ceartă. Mama suferă. Tata profită de puterea lui fizică. Durerea curge. Mama strigă de durere. O văd cum cade la pământ. Îi este rău. Cea mică o ţine de mână şi o mângâie. Copila o ajută pe mamă să-şi revină şi apoi pleacă spre tatăl ei. Îl priveşte în ochi. Copila era plină de durere. Îl priveşte şi îi spune clar şi răspicat” Tată, dacă mai continui aşa, eu mă omor”. Copila acum învăţă să îşi ia responsabilitatea asupra ei. Observam cum în sufletul ei îşi fac loc rănile. Este mică şi simte vinovăţie pentru  ceva ce nu-i aparţine. Simte mai apoi că singura ei şansă este să strige de durere şi să înveţe victimizarea şi sacrificarea. Aşa atrage atenţia celor mari şi lupta dintre ei se sfârşeşte. De data asta a reuşit, dar oare preţul nu-i prea mare? Copila plânge, simte că are multe să le spună părinţilor ei. Eu observ totul şi durerea îmi sfărâmă inima în mii de bucăţi. Brandon m-a învaţat ce să fac mai departe. Acum că am ajuns aici simt atât de multă nevoie să merg mai departe. Trec prin călătoria emoţională, prin cea fizică şi ajung la focul de tabără alături de părinţii mei. Vindec rănile şi mă eliberez. Copila este mereu alături de mine. O privesc şi îi spun cât de mult o iubesc. Am trecut prin acesta călătorie împreună.

“Călătoria” – o carte în care autoarea relatează experienţa ei personală de vindecare şi cu blândeţe te poartă şi pe tine în a ta călătorie. Instrumentele acestei metode sunt prezentate clar, oferind astfel posibilitatea să fie implementate atunci când tu simţi să-ţi începi propria călătorie de vindecare.

“ Copila” este de atunci mereu alături de mine. Împreună călătorim de atunci cu iubire şi compasiune.  Mi-am promis şi de acum am încredere în ea. Intuiţia ei este pură.

Mulţumesc Brandon.  Am realizat o pictură care exprimă ceea ce am simţit citind cartea scrisă de tine.