Cu rădăcinile taiate


_DSC0093Salutare om fain,

Este dimineaţă şi un gând revine. Florile mele mă învaţă despre lume şi simt că ele îmi lărgesc de fiecare dată adevăratele formari în coaching. Ascult o melodie şi parcă toate gândurile se aşează lin pe hârtie. Ştiu ce simt şi simt că ştiu. Cu ce să încep? Asta chiar că nu ştiu. Respiră Alexandra şi sigur se vor aşterne cuvintele potrivite.

O privesc şi ea mă priveşte. Floarea asta m-a învăţat că viaţa ne ajută să creştem frunză cu frunză. Ea nu se grăbeşte ci pur şi simplu se bucură de fiecare creştere…aşa, frunză cu frunză. Acum o privesc şi pare tristă. Îmi strigă parcă din tot sufletul ei “ Mă sufoc”, “ Nu mai am aer să trăiesc”. Îi aud durerea şi îi fac o promisiune. Timpul trece. Frunzele ei încep să cadă. O văd şi simt că o doare. Frunzele ei încep să tot cadă. Începe să se sufoce. O simt. Îi simt durerea care îi invadează întreaga fiinţă. O privesc şi văd cum parcă semănăm. Îi dau timp şi o eliberez de durere. O privesc. Acum avem tot ce ne trebuie. Avem pământ, un nou ghiveci şi suntem pregătite parcă pentru o viaţă în care să putem respira în linişte şi să creştem frunza cu frunza şi în ritmul nostru.

Este linişte. Desprind uşor pământul de pe marginea ghiveciului vechi. Floarea pare de nedesprins. S-a obişnuit parcă cu durerea. Începe să o iubească şi să respire la unison cu ea. Se ţine bine de ghiveci şi nu vrea să-şi dea drumul. O doare. Frunzele ei vorbesc despre durere. Trece un gând. “Draga mea, dar rădăcini puternice mai ai”. În clipa următoare întorc ghiveciul şi văd cum rădăcinile ei au ieşit pe acolo pe unde apa obişnuia să iasă şi ghici ce… rădăcinile erau încârligate bine şi prinse cu putere de ghiveci. Draga de ea, se prindea de tot ce avea acum. Am privit-o şi am simţit atunci în întregul meu corp mesajul ei. Mă ruga cu toată fiinţa ei să-i tai rădăcinile. “Am nevoie ca rădăcinile să fie tăiate ca să pot respira în linişte şi abia apoi să pot să mai cresc frunza cu frunza”. Am tăiat rădăcinile în linişte. Apoi s-a desprins uşor de ghiveciul vechi şi şi-a cunoscut noua casă. Acum nu mai doare. Este linişte şi viaţa. Frunzele nu mai cad şi rădăcinile au loc să respire. Respiră şi trăieşte.

Stau acum în faţa ei şi începe să-mi vorbească. Acum trăieşte şi iubeşte.

Draga mea, la un moment dat am simţit durerea în întreaga mea fiinţă şi de frică am început să mă prind de tot ce aveam la îndemână. Ghiveciul vechi nu îmi mai era de folos, dar ştii tu… era la vremea aia singura variantă pe care o aveam. Am stat cu durerea luni întregi şi tot ce am făcut a fost să-mi prind rădăcini în durere.

-Draga mea, cam aşa se întâmplă şi cu oamenii. Există un moment în viaţa voastră în care pur şi simplu vă obişnuiţi cu durerea şi o faceţi să fie parte din fiecare zi. Prinzi rădăcini şi te agăţi de jobul tău, de meseria ta, de oamenii din jurul tău, de iubit/iubită, de locurile în care te-ai născut şi uneori deşi pare bizar prinzi rădăcini şi le agăţi chiar şi de o foaie de hârtie “cu valoare sentimentală”.

– Draga mea, îţi mulţumesc pentru că mi-ai tăiat rădăcinile. Am ajuns astfel într-un ghiveci nou şi potrivit pentru viaţa mea de acum. Ei bine, să nu crezi că viaţa o să fie zen de aici înainte. O să vină o vreme când ghiveciul nou o să devină vechi şi atunci voi avea nevoie să-mi tai rădăcinile.

– Draga mea, oamenii au venit aici pe pământ să trăiască liberi şi asta înseamnă ca din când în când să-ţi mai tai rădăcinile, adică să ai curaj să dai libertate celor din jurul tău şi ei să-şi ia zborul către alte locuri, să ai curaj să dai drumul unei iubiri vechi pentru a te bucura deplin de bărbatul/femeia care a ales acum să-ţi fie alături, să îţi dai voie să faci lucruri “care vezi doamne nu mai sunt pentru vârsta ta”, să începi să faci o meserie care până nu demult îţi era străină, să renunţi să crezi că dacă nu ai avut parte de iubire în copilărie nu o meriţi nici acum… Asta înseamnă să respiri şi din când în când să-ţi mai tai rădăcinile.

– Ei bine, draga mea, te rog să le spui oamenilor ca din când în când să-şi mai verifice rădăcinile şi cu încredere să mai taie din ele… aşa vor învăţa să respire şi pas cu pas să trăiască liber. Şi să le mai spui să nu se sperie căci o să vină un moment în viaţa lor când chiar şi viaţa asta nouă şi minunată o să înceapă să aibă rădăcini de tăiat…

– Şi să nu crezi că tăiatul rădăcinilor este greu de făcut. Ai nevoie de o foarfecă. Foarfecă este o mică decizie şi de acolo pas cu pas se vor aşeza toate. Îţi mulţumesc pentru că m-ai ascultat. Acum mă întorc la noua mea viaţă în care pot să respir.

Rămân cu un gând. Am nevoie ca din când în când să-mi tai rădăcinile, să uit ce ştiam şi să o iau de la capăt într-un ghiveci nou. Să merg mai departe conştientă că a mea călătorie nu s-a sfârşit şi că o să vină un moment în care ghiveciul nou o să devină vechi. Atunci voi taia rădăcinile.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s