Atelier: Un an fără obiective ci cu o nouă perspectivă


_DSC0038Salutare omule fain,

A fost primul meu an în care am petrecut două revelione. Am avut timp să trăiesc trecerea în noul an alături de suflete dragi mie. Simt că lumea mea s-a schimbat. Viaţa mea a prins culoare. Simt că anul acesta este unul magic. Simt că merităm să trăim liberi, indiferent de ce înseamnă libertatea pentru fiecare.

Hai să vă povestesc. Am trăit primul meu an fără obiective. În primele zile ale anului 2014 mi-am hotărât perspectiva din care vreau să îmi trăiesc viaţa de aici înainte. A fost un moment magic în care toată fiinţa mea a respirat la unison, am simţit cum timpul s-a oprit şi cum cuvintele pur şi simplu au izvorât dintr-o lume de poveste. A fost linişte. Am tăcut şi am ascultat. A venit ceea ce era potrivit pentru fiinţa mea. Mi-am luat PERSPECTIVA şi am început să o trăiesc în fiecare clipă din an. A fost provocator. A fost nevoie să mă observ permanent şi să fiu de fiecare dată sinceră cu mine. Acum simt că 2014 a fost cel mai frumos an de până acum.

Joi, 15 ianuarie 2015, începând cu ora 19:00 te invit la o seară de poveste. O seară în care în linişte ne alegem PERSPECTIVA DIN CARE VREM SĂ NE TRĂIM ANUL.

Cred că viaţa noastră are nevoie de esenţă şi nu neapărat de o listă de obiective SMART.

Seara de joi o să fie una magică, o seară divină în care ne vom alege în linişte perspectiva din care vrem să ne trăim viaţa. Vom avea alături energia grupului. Vom pleca acasă cu o simţire, cu o frază simplă, dar plină de sens şi cu încrederea că viaţa este mai simplă decât ne putem imagina.

Va fi o seară de joacă pentru care o să fim recunoscători întregul an.

Înscrierile se fac pe adresa dragomir.alexxandra@gmail.com.

Costul atelierului: 50 ron( plătiţi în avans în contul RO29 RNCB 0072 0915 4331 0001, deschis la BCR pe numele Dragomir Alexandra Viorica).

Locaţia va fi anunţată ulterior celor care se înscriu.

Cred într-o viaţă în care ne oferim libertatea să trăim mai mult decât nişte obiective trecute pe o foaie de hârtie.

Cred că atunci când hotărâm perspectiva din care vrem să ne trăim viaţa, începem să plantăm nişte seminţe şi pas cu pas viaţa începe să se întâmple. Cred că viaţa merită observată şi trăită.

La final de întâlnire vom avea un moment de joacă prin fotografie. Un spiriduş ne va ajuta să aducem PERSPECTIVA ÎN REALITATE. Vom pleca fiecare cu o fotografie numai bună de adus aminte.

Te salut, omule fain.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s