Când iubirea ajunge acasă


_DSC0158_59_60_61_62_tonemapped copy

 

Salutare om fain,

Draga de ea, nu te întreabă dacă ai făcut astăzi de mâncare, nu te ceartă dacă ai uitat să bagi la spălat, nu verifică dacă ai şters praful, nu-i pasă de cămaşa ta şifonată sau de părul tău care pare că dansează sârba. Draga de ea, a ajuns acasă. Tot ce ştie ea este să iubească. Te priveşte cu bucurie. În privire are licărirea îngerilor. Nu are nevoie de îmbrăţişare ca să îţi vorbească. Draga de ea, a învăţat să tacă vorbind cu inima. Draga de ea, a ajuns acasă.

Este ora 7 şi se aşează lângă tine. Tăce şi iar tace. Tăcerea se adânceşte. Ea tace. Eu tac şi întreg Universul pare că tace. Chiar şi vecinul a renunţat la renovari- tace şi el. Întreaga lume este cuprinsă parcă în clipa asta de tăcere. Eu tac şi tot tac. La un moment simt dor de cuvinte şi încep să aberez. Inima îmi face semn cu privirea să tac. Mintea mea începe să ruleze apoi gânduri şi întrebări. “Acum dacă tot a venit de ce nu-mi vorbeşte? Oare este supărată pe mine? De unde vine tăcerea asta?” Nici nu termin bine cu gândurile mele că dragă de ea începe să râde în hohote.  Eu tac. Ea râde. Eu tac. Ea râde. Încep şi eu să râd.

Bate cineva la uşă. Draga de iubire este prea ocupată să râdă ca să meargă să deschisă uşa, aşa că mă simt eu şi mă ridic. La uşă o faţă cunoscută se arată. Este IERTAREA. Zice că are o scrisoare pentru mine şi că trebuie să-i dau buletinul ca să verifice că eu sunt. Îi dau buletinul şi îmi dă scrisoarea. Pare puţin obosită, aşa că o invit în casă şi îi dau un pahar cu apă. Ca şi când ar fi la ea acasă merge în sufragerie. Aici se întâlneşte cu IUBIREA. Nici nu se salută una pe alta. Încep să râdă amândouă ca şi când râsul ar fi noul lor limbaj de comunicare.

Mă aşez la măsuţa mea de scris şi încep să citesc scrisoarea de la IERTARE. Primele rânduri dăruiesc o lacrimă. Bunica îmi scrie din lumea îngerilor. Mi-a simţit întrebările. Mi-a auzit strigătul. A răspuns. Plâng şi iar plâng. Ea mă întreabă la rândul 7 “ De ce plângi?” Eu nici nu mai ştiu în ce lume trăiesc. De ce plâng? Plâng şi iar plâng. Plâng pentru că simt că lacrimile spală sufletul. Continui să citesc. Nu vreau să mai înţeleg. Încep să simt cele scrise de bunica. Literele par acum mai luminoase. Nici nu-mi dau seama când încep să râd. Râd la unison cu IUBIREA şi IERTAREA. Se face ora 3 când îmi dau seama că râsul meu este la unison cu cel al IUBIRII şi al IERTĂRII. Râd şi râd. Ajung la rândul 32 şi bunica îmi scrie “ Aşa se trăieşte… râzând” Mă opresc din râs şi mă întreb de unde ştia ea că am să încep să râd. Mă opresc iar şi hotărăsc să nu mai caut explicaţii ci pur şi simplu să trăiesc clipele astea ca şi când lumea mea a decis să se oprească la fiecare clipă.

Încep să dansez. Din neant IUBIREA ŞI IERTAREA încep să cânte. Se opresc din râsul lor şi acum cântă. Unde mai pui că ele au hotărât să cânte pentru că eu să pot dansa. Dansez. Dansez.  Dansez. Este ora 7 şi dansul pare să fie de aici până la finalul lumii.

Am uitat cine sunt. Am uitat de toate lucrurile pe care nu le înţeleg. Am uitat să sufăr. Am uitat nimicul şi am început să-mi amintesc întregul. DANSEZ şi dansul ăsta pare să aducă întreg Universul alături de mine. IERTAREA şi IUBIREA dansează şi ele alături de mine. La un moment dat începem să cântăm împreună. Mă mir în prima secundă. De unde ştiu eu acest cântec? Draga mea, ţi-ai adus aminte să te bucuri şi cântecul pur şi simplu a apărut şi el. Dansez şi lumea întreagă pare să danseze alături de mine.

IUBIREA ŞI IERTAREA se opresc din cântat şi îmi spun la unison. „Draga mea, dansează pentru că meriţi. Dansează în fiecare clipă a existenţei tale. Tu ai nevoie de dansul tău. Îl meriţi. Acum în clipa asta ţi-ai adus aminte cine eşti cu adevărat şi prin acest dans ai iertat şi ai iubit tot ceea ce nu mai eşti. Acum dansează draga mea. Dansul tău va atinge suflete. Prin clipa asta de dans te-ai iertat şi ţi-ai dăruit iubire. Te-ai oprit şi te-ai privit. Voi oamenii, sunteţi bucăţi de lumină, doar că atunci când vă priviţi… folosiţi prea multe oglinzi acoperite. Este DANS şi culoare.”  Şi cu aceste cuvinte au dispărut ca prin minune.

Te iert şi te iubesc Alexandra şi pentru că de multe ori m-am întrebat cum pot să fac asta cu adevărat iată că răspunsul a venit din reamintire. Dansul acesta mi-a adus aminte că sunt o bucată de lumină. Simt că viaţa mea este despre dans şi culoare.

Din acea zi ori de câte ori simt că am nevoie să mă iert şi să mă iubesc… încep să cânt, să râd şi să dansez. Uit atunci ceea ce nu sunt şi îmi aduc aminte ceea ce sunt cu adevărat.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s