Salutare om fain,

Este seara, o fotografie şi un zâmbet mă îndeamnă să iau o decizie. Da, ştiu. Mâine am să merg să-l întâlnesc pe Rune. Dar tuşeşti şi ţi-ai promis zile de pauză? Aşa şi? Hai să privim întâlnirea asta ca pe o pauză. Te iubesc, Alexandra pentru astfel de conversaţii. Mulţumesc pentru fiecare decizie în care îţi laşi intuiţia să prindă glas şi simţire.

Ajung în sala cu 30 minute mai devreme. Rune este deja acolo. Îl privesc. Îl privesc şi iar îl privesc. În tăcerea ăsta încep să simt. Ce simt? Simt că m-am reîntâlnit cu un prieten din copilărie. Îmi zic “ Doamne, ce copil minunat!” Gândul prinde voce, Cecilia îl aude şi apoi îmi şopteşte “Să vezi ce putere frumoasă are acest copil”. Stau în linişte şi aştept.

Este linişte şi în liniştea asta începe să vorbească. Pare să fie un om venit din lumea îngerilor, un om care pur şi simplu vine să-mi răspundă tuturor întrebărilor pe care le am la acest moment. De unele întrebări uitasem deja. De ce? Pentru că le căutam răspunsuri în locuri nepotrivite. Iubesc momentul ăsta de linişte în care RUNE începe să vorbească.

Tac, respir şi încep cu adevărat să aud. Am senzaţia că este o conversaţie în care eu vin cu un gând şi RUNE îmi răspunde în “monologul” lui. Cu fiecare cuvânt în plus simt cum întregul  meu corp se relaxează. Mi-e bine. Simt cum fiinţa mea începe din ce în ce mai mult să audă în tăcere. Zâmbesc. Mi-e bine. Tusea a uitat parcă de mine.

Pe fundal se aude o muzică angelică. Rune vorbeşte “NEcuvinte”. Din când în când tace, iar în tăcerea asta vorbeşte cel mai frumos. Ne priveşte şi simt în privirea lui iubire, compasiune şi frumos. Mi-e bine. Copilul Rune ne iubeşte prin fiecare clipă pe care o petrece alături de noi.  Îl iubesc pentru frumosul pe care îl vede în noi în fiecare clipă. Îl iubesc pentru tăcerea în care îmi vorbeşte.

Trec clipele. Corpul meu s-a liniştit. Rune ne întreabă: Unde este raiul pe pământ? Fără să zăbovesc o clipă îi răspund în gând: “ În casele de preşuri”. Când eram mică îmi construiam case de preşuri. Eram un mic nomad. Într-o zi de joacă aveam casă pe deal, într-o zi în curtea Cătălinei, într-o zi în grădină şi tot aşa. Casele de preşuri erau raiul meu. Câteva preşuri ţesute de bunica, câteva beţe, sfoară şi uite cum casa mea de preşuri prindea viaţă. Aici aveam totul. Aici mă bucuram de linişte. Aici mă simţeam iubită. Aici mă simţeam în siguranţă. Aici era raiul meu pe pământ. RUNE vorbeşte şi eu parcă îl ascult acum din casa mea de preşuri. Bine te-am regăsit prieten drag. Te primesc cu drag în casa mea de preşuri. Mulţumesc suflete pentru că vorbeşti sufletului meu şi prin cuvintele tale dăruieşti libertate.

Acum sunt în casa de preşuri din copilărie. Lângă mine este Cecilia şi Rune. Cecilia mă strânge în braţe şi parcă suntem aici de când lumea şi pământul. RUNE tocmai ce a intrat şi el în casa noastră de preşuri. Stăm în linişte. Ne-am aşezat casa pe iarba din grădina părintească. Este linişte. Din când în când auzim cântecul cocoşului, care ne vesteşte că am ajuns ACASĂ. Este tăcere.  Stăm aşa în tăcere şi ne odihnim corpurile. RUNE ne priveşte cu bucurie. Ne spune fără de cuvinte: “ Dragele mele, suntem în siguranţă în fiecare clipă a vieţii noastre. Acum nu mai avem nevoie să căutăm libertatea, iubirea şi siguranţa. Sunt deja aici cu noi.”  Aici, în casa noastră de preşuri este raiul de pe pământ. Aici avem totul. Este linişte şi întregul nostru corp respiră. Stăm unul lângă celălalt şi respirăm parcă printr-o singură răsuflare. Stăm în căsuţa noastră de preşuri zi după zi. Stăm în tăcere. Ne privim. Vorbim prin NEcuvinte. Mă bucur de această reîntâlnire. Când şi când mai primim câte un musafir. Acum o rândunică ne povesteşte despre zborul ei. Îi ascultăm povestea şi ne bucurăm să o primim în universul nostru. Aici, în căsuţa de preşuri, am uitat de boală, am uitat de dorinţe, am uitat de persoanele care au dăruit durere, am uitat de lacrimi, am uitat de durerile sufletului. Aici, în căsuţa de preşuri, ne-am împăcat cu tăcerea şi am transformat-o în cântecul sufletului. RUNE ne invită în sala de conferinţă. Ne dăm seama că şi acolo putem să trăim ca în căsuţa noastră de preşuri. RUNE ne îmbrăţişează. Eu îi mulţumesc. Îmbrăţişarea ţine parcă o veşnicie şi pare să fie suficientă pentru a îmi da seama că pot să trăiesc oricunde ca şi când aş avea căsuţa mea de preşuri alături.  Mă priveşte şi îmi spune “Mulţumesc pentru că ai venit în seara asta aici”.

Întâlnirea asta a fost mai mult decât o simplă conferinţă. Vă recomand din tot sufletul întâlnirile cu RUNE.  Mulţumesc RUNE pentru reîntâlnirea noastră. A fost ca o zi în căsuţa de preşuri a copilăriei, zi în care lumina a venit de la fiecare răsuflare.