Te văd. Mă vezi.


iulieSalutare om fain,

Este dimineaţă. Mi-am propus să mănânc din ce în ce mai conştientă. Simt că viaţa este simplă şi că avem totul la dispoziţie. Simt că pot să îmi liniştesc gândurile chiar şi atunci când îmi vine vremea micului dejun. De ce să aştept momentul de meditaţie ca să mă relaxez ?

În liniştea asta mi-am adus aminte de un film. Până nu demult eu eram cu filmele cum este baba cu mitraliera. Am reuşit performanţa să adorm la cinema la film de acţiune 🙂 La un moment dat însă mi-am propus să schimb perspectiva din care privesc filmele. Mi-am spus că filmele îmi dăruiesc mesajele de care are nevoie viaţa mea la momentul în care văd un anume film. De atunci lucrurile s-au schimbat foarte fain. Am reuşit performanţa să văd trei filme într-o zi şi să nu adorm, ba mai mult să îmi aducă bucurie şi mesaje potrivite.

Aşa am ajuns într-o zi la filmul “Beyond the lights”. Minunat moment şi minunat film. Am urmărit filmul şi parcă l-am trăit secundă cu secundă. Eram în povestea ei. Îi simţeam durerea. Îi simţeam bucuria. Am trăit acest film ca şi când ar fi parte din viaţa mea. Am văzut acest film ca pe un moment de intimitate oferit sufletului meu. Am primit multe mesaje şi stări, dar cel mai important mesaj a fost cel despre care îţi voi vorbi în continuare.

TE VĂD. Durerea ei nu mai avea limite şi era pe punctul de-a spune stop vieţii. Când drumul părea că are o singură direcţie şi o singură scăpare a venit un “înger de om” în viaţa ei care i-a spus “Te văd”. Din acel moment viaţa ei a prins culoare. Sub privirea lui a început să se vadă şi ea şi pur şi simplu să fie cine era ea cu adevărat. Povestea ei s-a rescris pur şi simplu din acel moment.

Ce simt eu? Să dăruiesc cât mai multe “TE VĂD” oamenilor din jurul meu. Este magic să văd tot ce este mai frumos în oamenii din jurul meu. Este minunat să descopăr că dincolo de un comportament care la prima vedere este deranjant se află un om cu o poveste minunată. Este adevărat că văd şi cealalată parte din oameni, dar aleg să-i dau mai puţină energie. Este minunat să văd măreţia din oameni. Este pur şi simplu minunat “ SĂ VĂD”.

TE VĂD iubito/iubitule–  Este cel mai minunat dar pe care îl putem face omului care ne este alături. “TE VĂD” dragul meu. “TE VĂD” draga mea. VĂD tot ce este mai minunat în interiorul tău şi dau energie acelor lucruri. Oamenii se transformă sub privirile noastre. Asta am simţit eu. Şi nu contest faptul că observ şi lucrurile mai puţin potrivite, dar aleg să le dau mai puţină energie.

Îmi plac întrebările şi la un moment dat m-am întrebat ce mă atrage pe mine la un bărbat. Răspunsul a venit instant. Ador să-l văd că visează măreţ, ador să-l văd că îşi pune planurile în acţiune, că este un om liber, că se joacă şi nu se ia de prea multe ori prea în serios, că iubeşte ceea ce face, că trăieşte simplu şi că mă provoacă să trăiesc frumos prin simpla lui prezenţă. Apoi a mai venit un gând. Păi omul de lângă mine poate să trăiască minunat, dar îmi ofer eu oare şansă SĂ-L VĂD… Pot să trăiesc lângă cel mai minunat om, dar fără să-l văd. El poate să iubească ceea ce face, să trăiască frumos, să se joace, să viseze măreţ, iar eu să nu văd toate astea, dar să văd că nu a dus gunoiul şi să mă enervez, să văd că şi-a lăsat hainele aruncate în cameră şi să mă enervez şi multe astfel de exemple. Simt că atunci când ÎL VĂD pe omul de lângă mine îi ofer şansa să fie cea mai bună variantă a sa. De ce? Pentru că nu îi mai fur din energie arătându-i mereu şi mereu care sunt lucrurile urâte din interiorul lui. Când VĂD tot ce este mai frumos în interiorul omului de lângă mine, dau energie acelor lucruri şi aşa se crează spaţiu pentru şi mai multă frumuseţe.

Simt că atunci când îmi ofer şansa să ÎI VĂD pe cei din jurul meu îmi dăruiesc clipe de fericire. În plus, îmi dăruiesc şansă să MĂ VĂD şi să le ofer libertatea celor din jurul meu să MĂ VADĂ.

Te îmbrăţişez cu drag, omule fain. Mulţumesc . Testează si tu şi „vezi CE VEZI”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s