În ultima perioadă am vorbit cu mulţi oameni dragi sufletului meu. Am primit un gând parcă de fiecare dată. Oamenii îşi doresc libertate. Oamenii îşi doresc din ce în ce mai mult să trăiască simplu. Oamenii îşi doresc respect şi linişte. Oamenii îşi doresc timp şi energie pentru pasiunilor lor. Dincolo de toate acestea, oamenii au nevoie de iubire.

Ce simt acum? Că este posibil. Şi nu spun asta din cărţi ci din propria experienţă. Am muncit de la 18 ani. Şi nu am aterizat direct în biroul meu liniştit de acasă de unde pot să îmi fac treabă când şi cum vreau eu. Nu am aterizat direct într-o vocaţie pe care o iubesc. Am lucrat de toate. Am învăţat să-i respect pe oameni şi să mă respect pe mine. Am cărat cartofi şi baxuri de suc, am stat până la 1 noaptea să fac recepţii la marfă şi apoi la 6 dimineaţa eram în picioare pentru o nouă zi de muncă. Am muncit şi la birou într-o funcţie “importantă” unde aveam întâlniri de super business cu oameni importanţi( uneori prea importanţi). La fiecare job am avut alături şefi şi colegi minunaţi. Am învăţat ce vreau şi ce nu vreau de la viaţa mea. Şi într-o zi mi-am zis că merit să îmi iau vocaţia de coach în serios. Din acel moment, multe lucruri s-au întâmplat în viaţa mea.

Ce a fost important pentru mine?

1. Să-mi spun sincer: ĂSTA ESTE DRUMUL MEU.  Ţin minte şi acum cât de mult timp am testat cum mă simt pe acest drum. Stăteam până la ora 6 la job, în pauze citeam articole care să mă ajute să cresc în coaching, seara când ajungeam acasă scriam şi învăţam, mă prindea miezul nopţii învăţând. Simţeam că duc parcă vieţii duble. Era viaţă până în ora 6 şi viaţa după ora 6. Erau două vieţi complet diferite. Una mă ajută să îmi plătesc chiria şi să îmi cumpăr ce am nevoie şi cealaltă îmi aducea împlinire. Am trăit suficient timp în aceste vieţi parcă paralele. La un moment dat am simţit că viaţa de la job( cea până în ora 6) îmi consuma mult prea multă energie. Simţeam că deşi îmi doresc mult să am şi viaţă de după ora 6… nu mai aveam energie pentru ea. Şi am stat o perioadă în starea asta până când am avut curaj şi am pus STOP. Este drept că lucrurile s-au aşezat parcă perfect. Începusem să fac mentoring cu Dragoş Nicolaescu şi prindeam parcă aripi după fiecare întâlnire de lucru. Ce frumos. Îmi aduc aminte provocarea lui şi acum. După acea întâlnire am mers a doua zi la job şi mi-am dat demisia. Eram sigură că ĂSTA ESTE DRUMUL MEU şi că nu vreau să mai amân să mă bucur de el.

1. Am avut răbdare cu mine– M-am luat în ritmul meu şi mereu pas cu pas. Şi au fost şi perioade provocatoare. Nu a fost mereu lapte, miere şi fluturaşi. Nu. Au fost şi perioade în care mă cuprindea frică. La început o ascundeam sub preş, mai apoi am învăţat să o las să trăiască şi ea. Am observat că astfel mă părăsea mai repede. Acum simt că totul este despre continuitate. Accept că viaţa este construită din momente şi momente. După fiecare moment însă îmi promit să continui cu ceea ce am început deja.

1. Am păstrat ochii deschişi– De curând am realizat că un om poate să testeze mai multe meserii în această viaţă. Singura regulă după care mă ghidez: dăruieşte ceea ce ţi-ar plăcea să primeşti, dragă Alexandra. Întotdeauna dăruieşte maxim din potenţialul tău. Ok, am aflat că îmi place coaching-ul, dar mi-am păstrat ochii deschişi. Aşa a apărut atelierul de creaţie şi povestea prin fotografie. Mi-am demonstrat că pot să aduc valoare în mai multe domenii şi că oamenii sunt dispuşi să te plătească atunci când le dăruieşti ceea ce ţi-ar plăcea ţie să primeşti. Ce simt acum este că oricât de mare ne este o pasiune, merită să ne păstrăm ochii deschişi pentru noi oportunităţi.

1. M-am obişnuit să elimin vocile din exterior- Şi acum îmi aduc aminte cum îmi răsuna în cap în fiecare seară : “Ai să mori de foame. Cum ai putut tu să laşi frumuseţe de job? Pentru ce?” La un moment am zis STOP. Am început să-mi ascult mai mult vocea mea şi pas cu pas să nu îmi mai pese de cârcotaşii din exteriorul meu. Am mers înainte şi ce este cel mai fain este că mulţi dintre cârcotaşii de atunci acum mă apreciază. Un cârcotaş a fost mamă, iar acum mama este cea mai mare susţinătoare a mea. I-am înţeles teamă, dar am ales să nu trăiesc prin teama ei. Le aveam oricum pe ale mele :).  Cu cât dau energie unei voci cu atât ea devine mai puternică.

1. Am învăţat să mă valorizez– Am învăţat pas cu pas să pun preţul corect. Mă iau mereu în ritmul meu. Uneori conştientizez că merit mai mult pentru un anumit serviciu, dar sunt sinceră cu mine şi cer cât sunt pregătită să primesc. Am învăţat să mă iau pas cu pas şi mereu în ritmul meu. Am învăţat să-mi aleg oamenii alături de care vreau să lucrez. Am libertatea să fac asta. Mi-am dăruit-o.

1. A fost important ca mereu să fiu sinceră cu mine- Da, am învăţat să fiu “flu flu”, dar şi cu picioarele pe pământ. Mi-am acceptat punctele slabe, pas cu pas le-am oferit atenţie şi pe unele dintre ele le-am transformat, în timp ce la altele încă lucrez. Să fiu sinceră cu mine este cel mai important aspect al business-ului meu.

Mai sunt multe lucruri pe care le-am învăţat în acest ani de antreprenoriat. Ce simt însă este că avem nevoie să ne luăm pas cu pas. Dacă viaţa de după ora 6 simţi că îţi aduce mai multă contribuţie şi împlinire decât cea de la job( până în ora 6) mai fă un pas. Şi asta nu înseamnă neapărat să îţi dai demisia. Înseamnă să testezi şi să vezi dacă ceea ce zici că îţi place chiar îţi place cu adevărat. După ce simţi că ai testat suficient şi că poţi să zici cu încredere: DA, ĂSTA ESTE DRUMUL MEU mai fă un pas. Tu îţi alegi paşii şi în lumea asta nu există reţete de succes ci doar oameni care îşi trăiesc propriile vieţi de succes.