Atelier de creaţie la Mogoşoaia: Liber pe drumul meu


_DSC0163Neaţa omule drag,

Atelierul de creaţie este locul de joacă al oamenilor mari şi mici unde coaching-ul, pictura şi jocul se îmbină în mod armonios. Este ca un spaţiu sacru care a păşit cu blândeţe în viaţa noastră anul trecut( în februarie). Un spaţiu în care suntem primiţi cu braţele deschise.

După o călătorie la mare, ne facem bagajul şi poposim la palatul Mogoşoaia. Marea mi-a dăruit multe trăiri. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit în weekend-ul trecut. M-am simţit liberă să trăiesc iubire, frică, limitări, iubire, prezenţă, autenticitate şi libertate.

Astfel, pe 28 iunie, de la 10:00- 16:00 ne întâlnim să ne sărbătorim cu un atelier de creaţie şi cu o temă de poveste: Liber pe drumul meu.

Sunt femeie. Sunt imperfectă, dar potrivită. Încurc uneori stânga cu dreapta şi apoi râd. Îmi iubesc corpul şi îl descopăr pas cu pas şi în ritmul meu. Am început să fiu conştientă de corpul meu. Mă bucur de dansul meu. Învăţ să mă las condusă, să am încredere, să fac ce pas pornesc să fac fără să mă răzgândesc pe drum, să ascult. Greşesc, zâmbesc şi învăţ. Ştiu că fiecare pas deschide un nou univers. Mă simt în viaţă şi simt că sunt în locul potrivit mie.

La atelierul din această săptămână descoperim ce înseamnă pentru fiecare libertatea. Am învăţat parcă prea multe despre libertate, dar oare ce înseamnă pentru fiecare dintre noi libertatea şi oare cum putem să o trăim în fiecare zi.

Un porumbel este liber şi nu cred că a citit despre libertate prea mult. O floare este liberă şi aduce frumuseţe şi iubire prin simpla ei prezenţă. Şi da, fiecare dintre noi merită să trăiască liber pe drumul lui. Hai să ne dăruim cât mai multe clipe de prezenţă şi iubire.

Pictăm, ne dăruim clipe de relaxare, cunoaştem oamenii mai altfel, ne dăm şansa să greşim şi să ne bucurăm de o culoare căzută la” întâmplare” pe foaia de hârtie, învăţăm să lăsăm viaţa să curgă şi descoperim bucuria jocului.

Hai la joacă omule mare.
Înscrierile pentru această zi de poveste se fac pe adresa dragomir.alexxandra@gmail.com.

Costul atelierului de creaţie este de 30 ron (include materialele de creaţie şi darurile atelierului).

Transport: Ne întâlnim la metrou Parc Bazilescu (M4) la ora 9:45 şi luăm maxi taxi( 4 ron ) sau aşteptăm 460. Ajungem în aproximativ 20 minute la destinaţie.

Programul zilei de joacă:
Ajungem, ne bucurăm de atelier, mâncăm la iarbă verde( fiecare aduce ce simte şi sigur punem de un super picnic) şi apoi vizităm palatul. Dacă vrem să mergem şi la Muzeul Tradiţiei Aulice, intrarea este 5 ron.

Numărul meu de telefon:0766.36.00.79.

Mulţumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s