Salutare om fain,

Alexandra a trecut prin multe stări şi prin multe roluri. Hai să fim serioşi. Mă uit la viaţa mea şi îmi vin câteva roluri în minte. Le-am jucat foarte bine.

Primul rol pe care l-am jucat a fost cel de VICTIMĂ. Când au divorţat ai mei am jucat pentru o vreme rolul de victimă. Îmi plăcea să sufăr. Îmi plăcea să îmi produc durere. Îmi plăcea să-mi fac scenarii şi după să stau vreo două zile în lacrimi. Îmi plăcea să ţin totul în mine şi să acumulez furie şi ură ca mai apoi să o arunc în cei dragi mie. Mă apăram şi credeam că aşa o să-mi treacă durerea. Rolul de victimă nu-mi făcea bine pe termen lung, dar de foarte multe ori simţeam că pe termen scurt este cea mai bună soluţie. Rolul de victimă era modul în care câştigăm şi eu un gram de iubire. Era modul prin care luptam să fiu văzută, apreciată şi iubită. Mă uit în urmă şi simt parcă durerea aia cum îmi învăluie fiinţă. Îmi era teamă să nu rămân singură. Îmi era teamă să nu fiu respinsă. Îmi era teamă de mine, de ei, de tot. Îmi venea să urlu de durere. Făceam din ţânţar armăsar. Rolul ăsta de victimă nu îmi făcea bine, dar pe atunci nu aveam prea multe argumente ca să-l las deoparte. Îmi oferea iubire cu gramul şi pe atunci credeam că asta merit. Rolul de victimă îmi garanta că o să găsesc de fiecare dată un salvator, cineva din exteriorul meu care abia aşteaptă să-mi ofere iubire. La ce bune toate astea? Mă amăgeam.

Am mai crescut şi am aflat că pot să joc un alt rol… Pas cu pas am început să renunţ la rolul de victimă, pentru un nou rol, cel de SALVATOR. Noul rol părea mai măreţ. Pas cu pas rolul de salvator a început să câştige teren şi eu pas cu pas să mă pierd pe mine. Hai să fim sinceri. Mă simţeam praf, simţeam că duc o viaţă care nu mă reprezintă, durerea era în corpul meu ca la ea acasă şi ghici ce… îmi era frică să mă uit în interiorul meu. Părea că este mult mai uşor să stau şi să mă uit la durerea celor din jurul meu. Părea că este mai uşor să fiu salvatorul tuturor celor din jurul meu. La început mi-a placut. Dăruiam salvare sufletelor îndurerate şi primeam iubire cu picătura. Simţeam că pot să fiu de folos celor din jurul meu. Dăruiam iubire în stânga şi în dreapta şi mă credeam salvatorul sufletelor rănite. Mă simţeam bine iniţial, dar după o perioadă “butoiul” cu iubire a început să se golească. Deşi cei dragi îmi spuneau că le sunt de folos şi că îmi mulţumesc pentru cât de frumos îi iubesc, eu îmi dădeam seama că eu nu prea sunt fericită ci din contră… m-am săturat să fiu salvatoarea tuturor. Rolul de salvator mă ajuta să fug de mine. Îmi cumpăram parcă bilet şi fugeam în celalat capăt al lumii. Fugeam de cine eram eu. Fugeam pentru că îmi era teamă să trăiesc durere. Fugeam pentru că îmi era teamă să rămân singură. Îmi era teamă să nu fiu apreciată. Îmi era teamă să nu mai primesc iubire. Jucăm rolul de salvator şi mă epuizam. Nu ştiu cum se făcea că salvatorul de mine îşi tot promitea să renunţe la rol, dar ghici ce… mereu apărea o victimă pe care să o salvez. Fugeam. Fugeam. Fugeam. La ce bune toate astea? Mă amăgeam.

Într-o zi Alexandra a obosit de toate rolurile astea. Am luat decizia să trăiesc PUR ŞI SIMPLU PREZENTĂ. Ce înseamnă pentru mine să trăiesc PUR ŞI SIMPLU PREZENTĂ?

–Trăiesc toate stările şi să îmi asum responsabilitatea pentru tot ce sunt şi pentru tot ce trăiesc. Şi da, viaţa mea este magică. Şi da, trăiesc de toate. Plâng, iubesc nebuneşte, sunt liniştită, împăcată, nebună, îngrijorată, tristă, supărată, fericită, iubitoare, blândă, prezentă. Sunt toate… doar că de data asta am decis să le iau pe rând.

–Îmi dau voie să greşesc şi să fiu perfectă în imperfecţiunea mea– Iubesc momentul ăla când îmi spun cu sinceritate: “ Draga mea, ai dat-o grav în bară. Ai greşit. Este ok. Hai să vedem ce putem să facem acum cu ce avem.”. Am alergat mult prea mult după iubire şi după locul întâi. Am fost acolo şi mi-am dat seama că eram “perfectă”, dar plină de durere şi bucurie falsă. Acum pot să fiu pe orice loc… tot ce ştiu în viaţa asta este că vreau să mă bucur din plin de zilele mele.

-Iubesc sincer şi sunt sinceră cu mine– Sunt lucruri care îmi plac, lucruri care nu îmi plac, lucruri pe care le iubesc şi lucruri pe care le urăsc. Nu pot să fiu ok cu toată lumea. Nu pot să mulţumesc pe toată lumea. Nu pot să iubesc pe toată lumea. Sunt sinceră cu mine şi cu ceea ce simt eu. Transmit celor din jurul meu ceea ce simt cu respect. Am învăţat să nu mă mint, doar ca să le fiu pe plac celor din jurul meu. Am învăţat să spun ce simt. Sunt prezentă cu tot ceea ce simt. Simt că asta este darul cel mai minunat pe care pot să-l dăruiesc sufletului meu şi celor din jurul meu.

–Iau viaţa clipă cu clipă– Învăţ să renunţ la stabilitate financiară şi emoţională. Mi-am dat seama că viaţa mea curge de fiecare dată în direcţia potrivită. Mă simt liberă tocmai pentru că mi-am promis să renunţ a mă mai prinde de iubire şi stabilitate. Sunt liberă. Iubesc libertatea asta. Acum sunt aici. Mâine nu ştiu unde o să fiu. Tot ce ştiu este din ce perspectivă vreau să îmi trăiesc viaţa asta. Restul se construieşte pas cu pas şi în ritmul meu.

Ultimul meu an a fost un an de renunţări conştiente. Am renunţat la lucrurile care nu mă mai reprezentau. Mi-am dat seama că îmi doresc să trăiesc PUR şi SIMPLU PREZENTĂ. În ultima perioadă am mai observat ceva… mă simt din ce în ce mai binecuvântată de câţi oameni minunaţi am în jurul meu. Ghici ce? Oamenii sunt prezenţi şi plini de iubire. 

Uneori suntem pur şi simplu prinşi în unele roluri. Eu am decis să renunţ la unele roluri din viaţa mea. Recunosc că sunt momente în care obiceiurile proaste revin şi atunci trăiesc prezentă ceea ce îmi ofer să trăiesc. Simt că toate schimbările se întâmplă în ritmul nostru. Nu înseamnă că dacă eu am simţit să renunţ la rolul de victimă şi cel de salvator, este nevoie să faci şi tu acelaşi lucru. Avem vieţi diferite. Eu împărtăşesc din ceea ce simt eu. Tu eşti alt om faţă de mine şi este posibil să ai nevoie de altceva. Priveşte cu sinceritate viaţa ta. Mulţumesc pentru prezenţa ta în viaţa ta. Dumnezeu ne vrea unici. 

La mine în viaţă, VICTIMA a simţit să se despartă de SALVATOR, iar viaţa mea s-a hotărât să trăiască alături de PREZENŢĂ. Din starea asta a fost meşterit şi atelierul de creaţie de la mare pentru care sunt tare recunoscătoare. Mă simt binecuvatantă pentru ce oameni minunaţi am avut alături.