Atelierul de creaţie este locul de joacă al oamenilor mari şi mici unde coaching-ul, pictura şi jocul se îmbină în mod armonios. Este ca un spaţiu sacru care a păşit cu blândeţe în viaţa noastră anul trecut( în februarie). Un spaţiu în care suntem primiţi cu braţele deschise.
Atelierul săptămâna aceasta îşi face bagajul şi plecă la MUNTE. Ne dăruim momente magice şi descoperim cât de uşor este să ajungem în locuri de poveste.
Împreună am trăit clipe magice la mare şi am fost inspiraţi să ne continuăm călătoria la munte.
Astfel, pe 4-5 iulie ne sărbătorim cu un atelier de creaţie în Buşteni. Ajungem la înălţime, ne relaxăm, ne depăşim limitele şi ne dansăm dansul.
Sunt femeie. Sunt imperfectă, dar potrivită. Încurc uneori stânga cu dreapta şi apoi râd. Îmi iubesc corpul şi îl descopăr pas cu pas şi în ritmul meu. Am început să fiu conştientă de corpul meu. Mă bucur de dansul meu. Învăţ să mă las condusă, să am încredere, să fac ce pas pornesc să fac fără să mă răzgândesc pe drum, să ascult. Greşesc, zâmbesc şi învăţ. Ştiu că fiecare pas deschide un nou univers. Mă simt în viaţă şi simt că sunt în locul potrivit mie.
Ce înseamnă pentru mine să-mi DANSEZ DANSUL? Îmi dau voie să fac şi să fiu ceea ce îmi aduce bucurie, îmi dau voie să am încredere că fac alegerile potrivite de fiecare dată, atunci când îmi propun să încep un nou drum îmi dau voie să mă iau pas cu pas şi în ritmul meu, îmi dau voie să greşesc, îmi dau voie să încep, îmi dau voie să termin, îmi dau voie să mă opresc din când în când.
Împreună descoperim ce înseamnă pentru fiecare „ÎMI DANSEZ DANSUL” şi cum putem să începem să-l dansăm sau pur şi simplu să ne dăruim puterea să ne continuăm dansul.
Călătoria asta de la munte mi-o imaginez de mai bine de o lună. Oameni veseli, zâmbete care răsună în pădure, peisaje de poveste, locuri în care ne simţim binecuvântaţi, pictat la înălţime şi multe clipe în care descoperim cât de uşor este să trăim PUR ŞI SIMPLU alături de DANSUL NOSTRU.
Traseu munte: Sâmbătă pornim la pas către Babele pe traseul Busteni- Valea Jepilor- Caraiman- Babele(traseu de munte de aproximativ 4 ore).
Pentru acest traseu se poate alege şi varianta cu telecabină din Buşteni până la Babele( 35 ron urcarea).
Mâncăm şi pictăm la înălţime, după care ne întoarcem împreună cu telecabina de la Babele spre Buşteni( 35 ron coborârea).
Atelierul a pregătit multe momente colorate, dar pentru moment decide să le ţină pentru el. Costruim împreună două zile de poveste.
Hai la joacă omule mare.Înscrierile pentru această zi de poveste se fac pe adresa dragomir.alexxandra@gmail.com până joi la ora 15:00( pentru a putea face rezervarea pentru cazare)
Costul atelierului de creaţie este de 50 ron (include materialele de creaţie şi darurile atelierului). În plus, include şi o întâlnire pe care o vom organiza la două săptămâni după călătoria noastră de la munte.
Cazare: Pensiunea Casa Dan (72 ron/camera de 2 persoane). Facem rezervarea joi în funcţie de câţi oameni ne strângem. Mai avem şi alte variante de cazare- costul maxim este de 50 ron/persoană.
Transport:
Plecăm sâmbătă la ora 6:20 din Bucureşti Nord şi ajungem în Buşteni la ora 9:09( 19 ron preţ întreg)
Ne întoarcem duminică din Buşteni la ora 19:17 şi ajungem în Bucureşti la ora 22:00 (19 ron preţ întreg)
Important: Ne întâlnim joi la ora 19:30 la Gară de Nord pentru a cumpăra biletele. Tot joi vor fi dăruiţi şi cei 50 de ron pentru atelier( astfel ne asigurăm că la munte vom avea toate materialele necesare). Dacă nu poţi ajunge joi ne auzim la un telefon şi găsim variante.
Numărul meu de telefon:0766.36.00.79.
Mulţumesc.