Călătoria Voinicilor


20150704_170003Sunt bine. Mi-e din ce în ce mai bine. Învăţ pur şi simplu să fiu. Îi observ pe oameni şi le mulţumesc. Îi las să fie cum vor ei să fie. Mi-e cel mai bine aşa. Sunt prezentă cu stările mele. Am făcut traseul ăsta PAS cu PAS. Când îmi era mai greu, mergeam înainte şi observam că nu este atât de greu pe cât îmi imaginam atunci când gândul îmi spunea “ Am obosit”. Viaţa mea merge pas cu pas. Mă bucur de traseu.  Mă uit în stânga şi în dreapta. Văd pădurea verde. Văd uscaturile. Văd călătorii.  Mă opresc să admir o floare. Mi-e drag de mine în prezentul meu. Mi-e bine.”

Asta scriam duminică la atelierul de creaţie după ce sâmbătă 10 voinici au urcat pe munte şi PAS cu PAS au recâştigat parcă SuperPuteri. Sâmbătă am trăit clipe de prezenţă în călătoria noastră pe munte. Pentru mine totul a fost o binecuvântare. Muntele mi-a adus aminte despre ce este viaţa mea. Şi da…mi-e bine.

Ia să vezi. Este 5:50. Un grup de 10 voinici se pregătesc de călătorie. Suntem unul mai somnoros decât celălalt. Îi văd şi le mulţumesc încă de pe acum pentru tot ce o să trăim. Corina mă strânge în braţe şi am sentimentul că sunt în locul potrivit alături de oamenii potriviţi. Cumpărăm biletele. Primim reducere de grup. Ca să vezi…începe magia. Îmi iau o secundă să le mulţumesc tuturor pentru că pornim împreună în călătoria asta. Nu folosesc cuvinte ci pur şi simplu îi privesc şi le mulţumesc. Elena îmi zâmbeşte. Cred că mi-a auzit gândul. Hai la drum voinicii mei. Suntem minunaţi şi ne aşteaptă două zile de poveste.

Este 6:20, iar trenul porneşte către Buşteni. Avem locuri confortabile pe scări. Din când în când un călător are curaj şi ne ridică de pe scări…şi uite aşa ne ajută să ne facem exerciţiul de dimineaţă. Trenul este plin de călători, iar bocancii de munte par să fie la modă în acest tren. Timpul zboară. Ne jucăm FÂS. Nu vă spunem cum se joacă. Unele lucruri nu părăsesc incinta. Îmi este bine. Ca din neant primesc un super masaj( aşa că să îmi confirm cât de avantajos poate să fie să stau pe scări). Să tot călătoresc cu cei 9 voinici. Apoi primim o super lecţie despre dinozauri de la un băieţel tare drăguţ. Suntem la Comarnic. Mi-e bine. Încă puţin şi am ajuns. Coborâm din tren. Îi observ pe oameni şi simt că această călătorie o să aducă multe lucruri pentru fiecare dintre noi. Ajungem la Vila Deea din Buşteni. Ne alegem camerele. Ne lăsăm bagajul şi suntem pregătiţi de traseu. Buşteni- Jepi-Caraiman-Babele veniiiim.

A fost o călătorie minunată. Am plecat la 10:30 pe munte şi am coborât în Buşteni la ora 20:15. Mie mi-a adus multe călătoria asta. Simt să împărtăşesc şi cu tine părţi din povestea asta.

Călătoria mea a fost PAS cu PAS– Atât drumul lin cât şi cele mai dificile porţiuni din traseu au fost traversate PAS cu PAS. Mă uitam la câte o stâncă şi vedeam cât de dificil pare să fie la început să trec de ea, apoi începeam cu primul pas şi observam că tot ce am de făcut este să stau calmă, să merg în ritmul meu şi să mă bucur de fiecare PAS. Am ştiut că dacă mă grăbesc oboseala o să mă cuprindă. Aşa că am hotărât să călătoresc PAS cu PAS. Fiecare pas făcea loc pentru un nou pas. Nu ştiam ce o să urmeze ci pur şi simplu îmi dădeam pace să fac traseul pas cu pas. Aşa-i şi viaţa mea…pas cu pas se arată şi pare că mă poartă în cele mai înalte locuri.

Aleg să mă uit în stânga şi în dreapta– Am observat că erau locuri pe care le ratăm doar pentru că eram prea concentrată la fiecare pas pe care îl făceam. La un moment dat am observat concentrarea şi mi-am propus să mă uit mai mult în stânga şi în dreapta. Ghici ce? Au început lucrurile să tot apară. O cascadă parcă din basme, flori care mai de care mai frumoase, peisaje de poveste, dar şi uscaturile. Le vedeam acum pe toate. Corina a fost voinicul de la care am învăţat să mă uit în stânga şi în dreapta. O priveam şi îi observam bucuria prezenţei ei în natură. Se bucură la vederea fiecărei flori şi parcă era recunoscătoare pentru tot ce apărea în faţa ei. Bucuria ei parcă îmi colora universul şi îmi arata că dincolo de fiecare pas există şi stânga şi dreapta. Aşa-i şi viaţa mea…dincolo de fiecare pas există şi stânga şi dreapta. Magia începe să se arate atunci când eu îmi propun să o privesc.

Sunt prezentă şi intru în ce poveste vreau eu– Eram la poalele muntelui. Mi-am pus intenţia ca această călătorie să fie memorabilă pentru toată echipa de voinici. Ghici ce? La început am observat că am cam forţat lucrurile. Am rugat-o pe Corina să ne împărtăşească un joc. Corina m-a privit cu blândeţe şi mi-a transmis că nu-i momentul. Atunci am realizat că această călătorie este despre mine…o Alexandra care se bucura de călătorie şi care prin simpla ei prezenţă aduce magie…simplu şi fără să forţeze lucrurile. Călătoria a fost magică din acel moment. Am fost prezentă cu stările mele şi am intrat în povestea pe care mi-o doream eu cu adevărat. La întoarcere Ciprian a lansat invitaţia către grup să spunem un cuvânt şi apoi să căutăm cântece care să cuprindă acel cuvânt. Ciprian este un băiat care aduce bucurie în jurul lui prin simpla lui prezenţă. Propunerea lui de-a cânta a venit cu entuziasm şi autenticitate. Ciprian are super puteri şi ştie asta. Pas cu pas simt că viaţa lui se schimbă, pentru că vorba cântecului “ Ai cu ce bah, ai cu ce”. Jumătate de drum am cântat. Am mers mult, dar genunchiul meu nici nu a mai băgat de seamă. Parcă au trecut cinci minute.  Aşa-i şi viaţa mea….sunt prezentă şi intru în ce poveste vreau eu să intru, dar fără să forţez lucrurile.

Ofer energie lucrurilor care contează cu adevarat-  La un moment dat ne-am surprins vorbind despre lucruri mici. Andrei s-a întors, ne-a privit şi a exclamat: “ Fraţilor, voi aveţi în faţa voastră un peisaj de poveste şi discutaţi despre lucruri minuscule”. Aşa şi era. Avea dreptate. Atunci parcă m-am trezit şi ghici ce… Am tăcut mai mult şi am observat mai multe. Parcă întregul peisaj creştea. Andrei are darul să aducă în prim plan frumosul. Andrei este artistul care vede frumosul şi care în viaţa asta a ales să îl transpună în fotografie. Îl priveam şi observam cât de bucuros era când se oprea în faţa unei cascade. Parcă îi mulţumea că există şi apoi o fotografia în linişte. Mulţumesc Andrei pentru cât de frumos ai ales să-ţi creez această viaţă.  Aşa-i şi viaţa mea….îmi şopteşte să ofer energie lucrurilor care contează cu adevărat.

Dincolo de “nu mai pot” exista un “pot” de încă un kilometru. În excursia asta fiecare a fost un super erou pentru mine. Elena a uitat de poveştile trecute şi a depăşit una dintre cele mai mari frici. A lăsat totul în urmă şi a decis că este un “FLUTURAŞ” liber care are libertatea să urce până unde vrea ea să urce.  Liliana a fost prezenta cu toate trăirile ei. A uitat că are nevoie de pastille şi a găsit în interiorul ei toată puterea să ajungă sus. Şi nu a fost deloc uşor, dar a meritat fiecare secundă. Şi-a demonstrat că poate să urce orice “munte”, indiferent de cât de provocator pare să fie la început. Ioana a primit parcă motoraş şi putere infinită de la o simplă propoziţie aruncată la întâmplare de un călător. Călătorul i-a spus Ioanei: “ Nu ai să reuşeşti. Nu eşti pregătită pentru asta.” Ghici ce. Ioana avea toată puterea în interiorul ei şi a reuşit să ajungă până în vârf. Ioana are tot ce are nevoie pentru a ei călătorie. Are putere să urce şi să coboare orice “munte”. Cristi a reuşit să-şi depăşească limitele fizice. La început de drum şi-a reactivat o entorsă. Nu a spus grupului de a lui durere. A tăcut şi a mers mai departe.  Cristi este un om care mie îmi vorbeşte despre frumosul de-a trăi ca un om care poate să îşi depăşească orice limite. Cristi nu mai are limite. Tot asta pot să zic şi despre Irina. Da, Irina, fata cu ochii verzi care are o putere imensă în interiorul ei. Şi ştii ce mi-a transmis ea în călătoria asta. Mi-a transmis că este pregătită să urce din ce în ce mai sus. Are putere şi frumuseţe. De acum pare că îşi permite să călătorească în locurile cele mai potrivite pentru ea. Aşa-i şi viaţa mea….când îmi spun “nu mai pot” exista un “pot” de încă un kilometru.

Am energie să urc, dar atunci când simt îmi mai ofer câte o pauză- Alexa a fost voinica voinicilor. A fost în faţa echipei cam pe toată călătoria. Înainte cu energie. Am observat energia de înaintare, dar ce m-a fascinat a fost cât de mult se bucura de pauze.  Se oprea pe “câte un şezlong natural” şi pur şi simplu respira şi se bucură.  Şi pentru că ştia cum să se bucure de pauzele ei, natura îi dăruia parcă cele mai minunate locuri de odihnă. Şi la coborâre să vezi şi să nu crezi….s-a oprit aşa că din neant şi s-a aşezat pe iarbă ca un copil…s-a odihnit şi s-a bucurat de pauză ei şi apoi cu energie a înaintat. Am simţit că pentru Alexa vine o perioadă de înaintare în care învaţă să se bucure de fiecare pauză. Pauzele astea vor aduce tot ce este mai potrivit pentru ea. Aşa-i şi viaţa mea…..cu energie urc, dar aleg să mă bucur de fiecare pauză pe care viaţa mi-o dăruieşte.

Aş putea să mai vorbesc ore întregi despre voinicii acestei călătorii. Pentru moment atât. Restul poveştii o păstram pentru sufletul nostru. Îţi mai spune doar că această călătorie a vorbit mult despre cum vrem să “ne dansăm dânsul” în această viaţă.  Prima zi a fost despre urcare şi coborâre şi a doua zi a fost despre pictura pe Valea Cerbului şi despre timp petrecut frumos alături de atelierul de creaţie.

Mulţumesc Voinicilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un răspuns la „Călătoria Voinicilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s