Salutare om fain,

Sunt acasă la ai mei şi aici timpul pare să fie diferit. Mi-e bine. Mă simt liniştită şi respir aer curat. Adică stai… respir. Dimineaţă un cocoş mi-a vestit intrarea într-o nouă zi. Căţeluşul Max s-a bucurat să mă vadă. I-am dăruit iubire printr-o simplă porţie de mâncare. Surioară mea este o minune de copil. Sunt binecuvântată cu o asemenea zi şi cu o asemenea familie. Acasă gândurile şi ceea ce simt se aliniază în mod armonios. Zilele trecute mi-am dăruit câteva întrebări şi ghici ce… acasă pare că îmi vorbesc cu un glas blând, cald şi foarte înţelegător şi pas cu pas îmi dăruiesc claritate. Ziua trece simplu. Ne pregătim să mergem la cimitir. Acolo mă simt parcă mai aproape de îngeri. Am acceptat că cei dragi nouă pleacă într-o lume mult mai potrivită pentru ei.

Înainte de plecare simt să scriu. Îmi amintesc de pauza mea “de telefon”. Da, am supravieţuit 22 de zile fără telefon. Telefonul îmi şopteşte: Dar spune-le şi lor cum am hotărât să te părăsesc. Îl privesc cu blândeţe şi încep povestea.

Este aproape ora 16. Sunt pe munte alături de voinicii călători. Mi-e bine. Simt cum muntele vorbeşte prin necuvinte. Mi-e bine. Astăzi am urcat până pe vârful Omu. Cum a fost? A fost. Mi-e bine. Elena îmi reaminteşte că femeile sunt ca panseluţele. Îmi dăruieşte o panseluţă şi mă bucur să regăsesc în privirea ei atâta iubire. Mi-e bine. Mă simt ca în basm. Asta da fericire. Lângă mine sunt oameni tare dragi sufletului meu. Atelierul de creaţie m-a purtat către o lume magică. Mi-e sete. Beau o gură de apă şi mai spun o rugăciune. Se pare că în cer a început dansul norilor. Fulgerele luminează cerul. Mă rog să intrăm în pădure înainte să înceapă ploaia. O rază de lumină ne tot urmăreşte. Suntem parcă binecuvântaţi. Pas cu pas ajungem în pădure. Începe ploaia. Şi plouă şi plouă şi plouă. Respir şi sunt parcă mult mai conştientă de fiecare pas. Mi-e bine. Şi plouă şi plouă şi plouă. Pădurea capătă o altă culoare. Verdele pare să fie mai viu, iar pădurea mult mai trează. Mi-e bine. Îmi simt corpul şi sunt mult mai conştientă de tot ceea ce mă înconjoară. Natura, oamenii, eu… cu toţii suntem parcă mult mai „în viaţă”. Ajungem la gară şi plecăm spre Bucureşti. Călătoresc în pijamale. Este petrecere în al nostru compartiment. Mi-e bine. Ajunsă acasă observ că al meu telefon era cam ud… UPS… aici mi-am dat seama că a venit vremea pentru o nouă despărţire.

Dragul de el, s-a mai deschis de câteva ori şi apoi cu blândeţe mi-a spus LA REVEDERE.

Au urmat 22 de zile fără telefon. Da, am supravieţuit şi îţi spun drept că tare faină a fost această perioada. De ce? Păi hai să-ţi povestesc.

Pot să trăiesc şi fără alarmă– Am deja un ceas biologic inteligent şi în perioada asta m-am bazat foarte mult pe el. La început a fost mai greu. Prima dimineaţă când a fost nevoie să mă trezesc devreme… mergeam să susţin un training într-o companie. Nu am prea dormit în seară aceea de teamă să nu mă trezesc la timp. În prima parte a zilei mi-a fost mai greu să-mi întru în ritm, am consumat multă energie în timpul training-ului şi mi-am promis să am mai multă încredere în ceasul meu biologic. În următoarea săptămână când aveam o a două întâlnire pentru training am avut încredere în alarma mea personală şi lucrurile au mers foarte bine.

Am conştientizat că nu am mereu nevoie să ştiu cât este ora– Am observat că înainte să mă despart de telefon mă uităm la ceasul de la telefon din reflex şi verificam cât este ora. Pierdeam momente importante din viaţa mea doar “verificând” un lucru de care nu aveam nevoie. Uneori chiar nu avem nevoie să ştim cât este ora ci doar ne-am învăţat să pierdem timpi importanţi din viaţa noastră pe lucruri mici. A fost genial să ies afară şi să ştiu când plec nu şi la ce ora vin.

Am comunicat mult mai simplu cu oamenii din jurul meu- Am avut în perioada asta cele mai faine întâlniri. Am comunicat clar oamenilor ora şi locul de întâlnire şi apoi lucrurile pur şi simplu au mers în direcţia potrivită. Şi da, am avut şi oameni care au întârziat la întâlnire. Aici am început jocul. Îmi spuneam… ok, mai stau cinci minute şi dacă nu ajunge am să plec. Nu aveam siguranţa că cele cinci minute sunt cinci minute, dar de fiecare dată am luat decizia cea mai faină.

Am organizat un atelier de creaţie în munţi fără să am telefon- Am împrumutat telefonul lui Andrei pentru a suna la cazare. Oamenii care au dorit să vină în călătorie au venit chiar şi fără confirmări telefonice. Am oferit toate informaţiile necesare în descrierea evenimentului. Am oferit claritate şi oamenii nu au mai avut nevoie să mă sune… de ce să ne pierdem timpul cu lucruri redundante.

Pot să trăiesc şi fără să vorbesc zilnic cu cei dragi- Am vorbit rar cu ai mei în această perioada. Mă sunau de obicei când ştiau că sunt în preajma lui Andrei şi sunau pe numărul lui. Aşa am avut cele mai profunde conversaţii. Aveam aşa o dorinţa să vorbesc cu ei şi când vorbeam ştiam că nu vreau să-mi pierd viaţă cu întrebări simple precum “ce faci?”. Povesteam cu entuziasm. Ascultam cu plăcere, iar conversaţia era ca o joacă de copil. Fructificam fiecare secundă.

Pot să generez şi business fără să dau 10.000 de telefoane– În perioada asta am negociat un super contract şi ghici ce… nu am avut nevoie de telefon. Am mers la întâlnire, am discutat despre ce pot să ofer, m-am valorizat, am trimis oferta şi pur şi simplu a fost acceptată. Nu a fost nevoie de nici măcar un telefon. Uneori folosim telefonul că să “verificăm” situaţia… Perioada asta mi-a demonstrat că nu am nevoie să “verific” lucrurile. Ele se întâmplă de fiecare dată aşa cum este cel mai potrivit. Eu am nevoie de claritate, valorizare şi răbdare. Restul se reglează de la sine.

Acum a apărut în viaţă mea un nou tovarăş de drum. Perioada această m-a învăţat foarte multe. Sunt recunoscătoare şi mult mai conştientă de lucrurile pe care vreau să le fac cu timpul meu. Da, putem să supravieţuim fără tehnologie. Tehnologia uneori ne este de ajutor, dar alteori ne ajută să ne “pierdem”. Da, stăm cu nasul în laptop crezând că aşa viaţă noastră se fixează singură. Stăm cu nasul în telefon şi ne pierdem în discuţii inutile. Verificăm lucruri care nu au de ce să fie verificate. Ne plângem că nu avem timp să petrecem cu noi, dar ups… petrecem mai mult timp cu telefonul decât cu noi.

Perioada această a fost magică. Îmi promit ca din când în când să mai trăiesc o astfel de perioadă. A fost ca o gură de aer. Am avut mai mult timp de joacă.