GÂNDUL CARE S-A CERUT CÂNTAT


ALX_3166creaţie foto: Alexandra Ichim

Zilele astea vestea că o prietenă dragă a ales să plece într-un alt univers mi-a dăruit clipe de răgaz. M-am simţit binecuvântată de respiraţia care încă trăieşte în mine. M-am simţit recunoscătoare pentru că încă sunt în viaţă. Moartea ne trezeşte de cele mai multe ori. Zilele astea am simţit să mă odihnesc. Mi-am ţinut promisiunile şi apoi mi-am odihnit trupul şi mintea. Ştii ce am simţit zilele astea? Că lipseşte ceva. M-am tot întrebat ce lipseşte şi  răspunsurile au venit pas cu pas. Simt din ce în ce mai mult că trăim într-un univers magic, doar că ne pierdem adesea în suferinţe mici cărora le dăm de mâncare şi apoi ele parcă ne înghit cu totul. Glasul meu îmi tot şopteşte: Alexandra din universul ăsta lipseşte ceva. Tac şi mă odihnesc. Recunosc că nu am energie pentru lucruri mari în aceste zile. Simt să mă odihnesc. Vestea asta a tulburat apele. Las apele să fie tulburi şi observ cum claritatea se aşterne pas cu pas. Tot revine sentimentul că din universul ăsta lipseşte ceva. Este un gând clar. Simt pur şi simplu că lipseşte ceva, dar încă nu sunt în stare să spun ce cred că lipseşte.

Ne lipseşte imperfecţiunea– Alergăm atât de mult. Alergăm să facem pe placul celorlalţi. Alergăm să fim văzuţi bine în societate. Alergăm să ne perfecţionăm. Alergăm să aplicăm tot felul de tehnici. Alergăm după tot felul de oameni care pretind că deţin nu ştiu ce secrete. Alergăm şi iar alergăm în încercarea noastră disperată de perfecţiune. Dragilor, hai să ne oprim. Vă implor. Ne distrugem viaţa în căutarea noastră de perfecţiune. Ne seacă alergătura asta de colo colo. Vă implor. Strigă sufletul în mine. Alergăm să fim iubite perfecte. Alergăm să fim parteneri perfecţi. Alergăm să fim cei mai buni în domeniul nostru. Luptăm ca nişte fiare şi uităm că în esenţă toţi avem un loc sub soare. Ştiu, mama ei de treabă că nu zic nimic nou, dar mă seacă, mă doare până când şi fizic faptul că alergăm după perfecţiune. Mă uit în jur şi mult prea mulţi oameni minunaţi îşi pierd din vreme făcând lucruri de complezenţă şi pentru că aşa trebuie. Am prieteni geniali şi mă simt binecuvântată pentru ce observ şi trăiesc în perioada asta. Prietenii mei mă învăţă despre iubire, creaţie şi frumos.

Doamne ce ne lipseşte oare ca să putem să acceptăm că nu avem nevoie să fim perfecţi. Îţi spun eu, care eram perfecţiunea în persoană. Cum adică… să vină cineva la mine şi să nu fie lună în casă… nu concept aşa ceva. E daaaaa, uite că anul ăsta de ziua mea mi-am invitat prietenii la masă. Nu am avut scaune suficiente. Au stat oamenii în picioare. Am fost super imperfectă. I-am invitat într-o casă super imperfectă. Am zis că fac clătite şi în timp ce ei stăteau cu băluţele de poftă, eu am descoperit că a mea tigaie nu era chiar bună. Aşa şi? Am găsit tigaie la vecinu’ Bogdan. Oamenii au zis că ciorbiţa a fost delicioasă şi zău că nu s-a plâns vreunul că nu a avut scaun de rege sub fundul lui fin. Am fost imperfectă de la un cap la altul, dar tot ce am reuşit să pregătesc, am pregătit cu tot sufletul. Aaaaaaa… stai că mi-am adus aminte. Eram în treasure hunt şi după o noapte de poveşti cu oamenii am decis să mai stau încă o oră să lucrez, era 4 dimineaţa şi mie îmi picau ochii de somn, dar am simţit din tot sufletul că vreau să renunţ la imperfecţiune, am renunţat la tot ce aveam pregătit pentru acel treasure hunt şi am meşterit misiuni în funcţie de ce am observat şi discutat noi în acea seară. Zău că a fost provocator să-mi asum că nu o să fie un treasure hunt perfect, dar ştii ce… a fost mai mult ca perfect.

Ştiu că glasul meu are putere atunci când iubesc, aşa că astăzi spun cu toată fiinţa mea că fiinţa mea zilele astea mi-a şoptit că în universul nostru este nevoie de iubire şi de imperfecţiune.

Mă simt binecuvântată pentru fiecare minut de observare, pentru fiecare felie de pâine pe care o mănânc în linişte, pentru fiecare an care văd că tot trece fără să fiu nevoită să iau pastile pentru fiecare durere măruntă. Mă simt binecuvântată că pot să mă arăt în faţa oamenilor şi serioasă şi tâmpiţică. Ador când pot să le vorbesc oamenilor şi despre lucrurile care nu merg în viaţa mea. Mă simt binecuvântată de ce prieteni minunaţi am în jurul meu. Mă simt binecuvântată să ştiu că am venit în lumea asta să mă bucur de imperfecţiunea mea.

Dar oare ce ne lipseşte?  Ne lipsesc respiraţiile simţite. Trece viaţa pe lângă noi şi noi alergăm să învăţăm super tehnici, să ştim şi să vorbim ore întregi. Ne lipsesc respiraţiile simţite. Asta este. Mulţumesc pentru gândul ăsta. A trebuit să scriu atât ca să ajung la ceva atât de simplu? Văleleu, ce cârcotaşă şi magică este viaţa asta.

Poţi să spui unui om că îl iubeşti? Da, draga mea. Pot. Atunci consumă o respiraţie din viaţa ta spunând unui om că îl iubeşti. Aşa şi ce dacă el este bărbat şi poate să-şi facă cine ştie ce gânduri cârcotaşe. Este treaba lui. Eu am făcut ce am simţit şi asta este tot ceea ce contează pentru mine.

Poţi să iei în braţe un fost iubit şi pur şi simplu să-i mulţumeşti pentru ce este el? Da, draga mea. Pot. Mă simt binecuvântată pentru cât de liber îi iubesc pe oamenii care mi-au binecuvântat viaţa. Sunt conştientă că şi ei au meşterit parte din femeia care sunt astăzi. Da, am mers pe drumuri diferite. Dar de ce să nu fiu sinceră cu mine şi să nu accept că încă între noi mai există sentimentul de iubire. Da, sentimentul ăsta de iubire s-a tranformat în timp, dar până la urma urmei tot iubire este. Ştiu, pare o nebunie, dar mi-am asumat că aşa vreau să trăiesc şi iată că viaţa mă tot surprinde.

Poţi să dai o cană de apă fără să postezi pe facebook ce fapta bună ai făcut tu? Da, draga mea. Pot. Bunica mea mereu îmi spunea că faptele bune este bine uneori să le faci în linişte, tu şi celălalt suflet să ştiţi şi atât.

Poţi să suni un prieten să-l întrebi ce mai face înainte ca unul dintre voi să moară? Da, draga mea. Pot. Acum eşti mult mai conştientă cât de firavă este viaţa şi cât de repede se pot duce ai tăi prieteni.

Poţi să călătoreşti? Da, draga mea. Pot. Anul ăsta am început şi mi-am demonstrat mie că respiraţiile mele sunt mult mai conştiente atunci când călătoresc. Şi anul ăsta am dăruit şi am primit călătorii, locuri de poveste şi discuţii cu oameni magici.

Poţi să laşi orgoliul şi să accepţi că uneori eşti ursuză şi nesuferită? Da, draga mea. Pot. Pe cât de minunată sunt uneori pe atât de ursuză şi nesuferită sunt alteori. Cum aşa? Alexandra poate să fie şi aşa? Da, draga mea. Pot să fiu şi aşa şi simt că asta este o binecuvântare.

Mulţumesc gandule. A fost nevoie să scriu două ore ca să îmi dau seama că respiraţiile simţite sunt cele care ne lipsesc. Mulţumesc gândurile. Acum înţeleg de ce mi-am luat tilinca şi am început să mă joc. Se pare că fiecare respiraţie aduce un sunet în lume. Respiraţie cu respiraţie începem să ne jucăm de-a cântatul şi asta pare să fie magia acestei vieţi. Respiraţie cu respiraţie ajung să-mi aud cântecul.

SĂ RESPIRĂM, ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ FIM MAFIOŢI. Ce gând frumos am cântat astăzi. Mulţumesc viaţă. 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s