Este iarnă. Un frig angelic parcă ne îmbie la trăire. Soarele nu ne părăseşte. Doi copilaşi se întâlnesc la locul de joacă. În lumea lor, anotimpurile sunt anotimpuri, frigul este frig, iar orele lor sunt pur si simplu despre joc şi joacă.

Băiatul are un chip angelic. Este îmbrăcat ca un om mare. Fesul lui roşu îl dă parcă de gol. Din când în când fesul lui roşu îi acoperă ochişorii. Dar nimic nu pare să-l împiedice să se joace. Ochişorii lui sunt mici şi blânzi. Are un chip angelic. Este îmbrăcat ca un adevărat cavaler. Are până când şi papion 🙂

Fetiţa are părul lung şi chip de zână. Are o seriozitate de om mare. Are o înţelepciune care pur şi simplu i se citeşte pe chip. Este tare frumoasă. Se joacă în linişte şi nu pare să fie supărată căci rochiţa ei din când în când atârnă pe pământ. Este angelică şi simplă.

-Ce mănâncă toată ziua, Crăiasa Zăpezii?

-Fulgi de nea, normal. Doar nu crezi că este obligată ca noi să mănânce lapte cu cereale în fiecare dimineaţă?

–Auzi, ce crezi că gândeşte un fulg de nea când pică pe pământ?

-Eeee. Nu gândeşte ceva anume. Nu are el timp de prostii. Eu cred că îşi doreşte pur si simplu să pice pe năsucul unei copil. Este clar că orice fulg de nea vrea să se joace cu cei mici.

-Ce iubeşti cel mai mult la părinţii tăi?

–Când sunt curioşi. Eram cu tati la cumpărături şi a văzut un Transformers. Şi-a amintit de copilărie şi l-am văzut cât de bucuros era. Parcă era cea mai mare onoare că avea în faţa ochilor un Transformers. Era curios şi eu asta iubesc cel mai mult la mami şi la tati. Văd unii părinţi care îşi aduc copiii la grădiniţă cu super maşinile lor şi nici nu-şi mângâie copilaşii la plecare. Crezi tu oare că pe mine mă încălzeşte BMW-ul tău? Nu, tăticule, eu vreau să laşi jos Iphone-ul şi să te văd curios de ce se întâmplă în realitate. Uite-mă aici. Exist şi eu în universul ăsta.

Băieţelul se opreşte din întrebări şi vorbeşte despre o nouă descoperire. El spune că a făcut o nouă cucerire. Zice că el ştie sigur că există mai multe lumi. Zice că el ieri s-a împrietenit cu un sunet. Ştii ce mi-a spus sunetul ăsta: “ Dragul meu, ai grijă de oamenii cei mari. Au nevoie mai mult să se joace. Au nevoie de joc aşa cum au nevoie de fiecare respiraţie. Când prinzi o ocazie, învaţă-i despre joc.” Mă crezi că de ieri am un prieten nou, sunetul?

Fetiţa, fără să stea prea mult pe gânduri îi spune cu voioşie: Da, te cred, normal că te cred. Dacă nici eu nu te-aş mai crede, încotro ar mai merge lumea asta. Mă uit la oamenii ăştia mari cât de caraghioşi sunt. Toată ziua robotesc şi dacă îi întrebi ce au făcut într-o zi habar nu au. Aleargă de colo până colo toată ziua ca nişte roboţei. Se tot luptă să câştige una şi alta. Vorbesc multe bazaconii. Se îmbracă pompos şi destul de caraghios uneori. Le-ai văzut pe domniţele acelea cu tocuri cât casa? Mă amuz ori de câte ori le văd că se chinuie să meargă. Zici că sunt nişte păpuşi ameţite 🙂 Le-aş spune eu că ele sunt frumoase oricum şi că nu-i nevoie de tocuri de 10 cm pentru ca ele să strălucească. Când poţi să mergi pe tocuri, mergi, dar când nu poţi, de ce să faci asta doar pentru că trebuie?

-Aaaa, dar stai că nici cu bărbaţii nu mi-e ruşine, spuse baiatul. Dragii de ei se chinuie să cucerească femeile. Sunt caraghioşi nevoie mare. Câte strategii, câţi paşi de urmat ca să intre în viaţa unei femei. Am tras într-o zi cu urechea la nişte discuţii pe care le avea tati cu nişte prieteni de-ai lui. Era unul, zice ca avea mare succes la femei. Le povestea tuturor cum stă treaba cu femeile. Văleleu câte minciuni. Eu l-am mirosit, cu mine nu-i merge aşa uşor. Se umfla în pene ca un cocoş în călduri. Tot explica şi iar explica. Mai era unul mai fără experienţă, vezi Doamne, şi se tot luau de el, “Când marchezi şi tu?”. Dar, vai, ce limbaj 🙂 Ştii ce este cel mai ciudat? Că cel care zice că nu “marcase” în ultima perioadă îmi părea cel mai autentic. Îşi vedea omul de treabă şi aproape că nici nu-i băga în seamă pe prietenii lui “binevoitori”. Sunt atât de caraghioşi bărbaţii uneori, mai ales când se laudă cu noile cuceriri.

–Auzi, dar ce vrei să te faci când o să te faci mare?, întreabă fetiţa.

–Om. răspunde simplu băieţelul.

– Eu vreau să mă fac femeie. O femeie iubeşte pur şi simplu. Ea aduce magia în lume şi prin simpla ei prezenţă înfloreşte. O femeie este curioasă şi iubeşte cu întreaga ei fiinţă.

Cei doi pleacă spre căsuţele lor. Este ora mesei 🙂

-Of, iar o să ne îndoape ăştia mari cu tot felul de mâncăruri. Ei nu înţeleg oare că noi nu avem nevoie să fim îndopaţi. În fine, până una alta îi lăsăm să-şi facă şi ei damblalele. Poate într-o zi ne vor face şi ei damblaua şi vor învăţa să se joace cu adevărat.