Am dansat cu dansatorul viu


12074952_1014630161902624_8663685607602393629_nEste seara. Am ajuns acasă. Se face iar linişte. Fuge gândul la dans. Mă simt binecuvântată pentru că dansez. Seara asta a fost una specială. Am trăit un moment de magie. Da, magia este prezenţă.

“Dansezi?” mă întreabă el. Zâmbesc şi mă ridic de pe domnul scaun. Încep să aud melodia. Magie pură. Alegem în linişte locul de dans. Ne aşezăm neregulamentar.

Începe dansul. Zâmbeşte şi trăieşte simplu fiecare secundă din dans. Mă priveşte cu blândeţe.Unde pui că dragul de el nu ştie multe mişcări, dar asta pentru mine nu contează. Omul ăsta este prezent şi se bucură de fiecare respiraţie din dansul ăsta. Mă priveşte şi zâmbeşte. Alunecăm în dans. Alunecăm în dans şi trăim împreună 4 minute de plutire şi prezenţă. Nu simt nevoia să mă uit în stânga şi în dreapta. Sunt acolo, eu cu el, prezenţi în dansul nostru.

Bărbatul ăsta, nu ştie multe scheme de dans, dar ştii ceva, bărbatul ăsta trăieşte fiecare clipă din dansul nostru şi asta este înălţător. Ne oprim pentru câteva secunde, ne privim şi simt cum apoi muzica ne cheamă să revenim la dans. Bărbatul ăsta a avut prezenţa să se oprească doar pentru că aşa zicea melodia. Bărbatul ăsta ascultă, dansează şi trăieşte dansul ăsta cu întreaga lui fiinţă. Dragul de el nu se gândeşte să mă impresioneze cu miile lui de scheme, nu trage de braţele mele în încercarea lui nebună să-mi demonstreze câte figuri ştie el, nu se grăbeşte, …. omul ăsta trăieşte dansul secundă cu secundă. Îl simt liniştit şi bucuros că dansează. Ne mişcăm lin şi am timp parcă să fiu conştientă de fiecare parte din corpul meu.

Mă priveşte. Este aici. Nu cu gândul la următoarea schemă. Îmi zâmbeşte. Este aici. Îl privesc şi parcă îi transmit că este minunat şi potrivit fix aşa cum este el. Dragul de el are timp să se uite cum alunecă braţul meu. Eu am timp să-mi dau seama cât de blând poate să fie dansul meu. Bărbatul ăsta se mişcă în linişte. Aude muzica şi sărbătoreşte fiecare clipă. Nu se grăbeşte să mă impresioneze. Este prezent. În prezenţa asta inventează paşi. Eu îl urmez pur şi simplu. Îmi spune că “Sunt începător. Tu sigur dansezi de multă vreme că văd că mă înţelegi foarte bine”. Îi zâmbesc şi îi spun “Că în dans tot ce contează este să te bucuri de dans. Asta-i tot. Nu contează că dansezi de o lună sau de un an”. Îl privesc cu blândeţe şi continuăm dansul. Se linişteşte dragul de el. Trece un gând: Cum să nu te ascult când tu îmi vorbeşti despre prezenţă? Cum să nu te ascult când tu pur şi simplu pluteşti în dans?

Continuăm dansul. Dans… vorbesc prostii. În fapt dansul ăsta a fost ca un zbor. Am fost prezentă în fiecare secundă. Îmi zâmbeşte. Simţeam cum bărbatul a adus dansul la cel mai înalt grad de prezenţă. Omul ăsta era cu mine acolo, nu cu gândul la schemele lui. Omul ăsta nici nu ştia cum mă chema, dar mă sărbătorea prin simpla lui prezenţă. Omul ăsta mă respectă pur şi simplu prin fiecare moment de prezenţă. Am plutit mai departe în dans şi parcă mi-am adus aminte că dansul nu-i despre a face lucrurile bine ci despre prezenţă şi sărbătoare. Melodia s-a terminat, ne-am privit recunoscători şi ne-am mulţumit.

Mulţumesc om minunat. Habar nu am cum te cheamă, cine eşti, ce te pasionează, ce te întristează, ce îţi mişcă sufletul, dar ştiu sigur despre tine că eşti un dansator magic, prezent în viaţa ta şi unde mai pui că prin simpla ta prezenţă dăruieşti prezenţă şi celor din jurul tău. Mulţumesc pentru că mi-ai adus aminte de ce am început să dansez.

Dansul este magie. Dansul este prezenţă. Dansul este sărbătoare. Dansul este şi tehnică şi învăţarea unor paşi, dar când renunţi să mai simţi, ai murit dansatorule. Înveţi mai mulţi paşi, doar ca să începi să explorezi mai multe simţiri. Nu învăţăm paşi ca să demonstrăm fetelor câte scheme ştim noi să facem. Nu învăţăm paşi ca să demonstrăm bărbaţilor câte scheme ştim noi să facem. Asta simt eu acum, iar asta nu înseamnă că trebuie să fie valabil pentru toată lumea. Fiecare are universul lui şi aşa este cel mai potrivit.

Dansul pentru mine este simţire. Te iubesc dansatorule viu. Te iubesc dansatorule care dansezi şi sărbătoreşti fiecare clipă prin prezenţă. Te iubesc pentru că respecţi femeia. Te iubesc pentru că respecţi bărbatul.

Îţi mulţumesc pentru că dansezi viu. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s