Mă ridic din cap


12733590_996381687098044_5437991934076738942_ncreație foto: Andrei Gherasim

Este dimineață. Soarele îmi amintește că și astăzi sunt în viată. Deschid ochii în liniște. Nu mă grăbesc. Repir. Îmi simt corpul viu. M-am odihnit. Mă ridic din cap.(am vrut să zic din pat, dar cred că mai bine las așa…) Preșul de la marginea patului parcă îmi mângâie tălpile. Sunt în viată. Doamne ce binecuvântare. Mă privesc cu bucurie. Sunt în viată. Pot să observ magia din jurul meu. Si să nu crezi că totul este perfect la mine în viată. Aseară am adormit plângând. Nu știam de unde să mă mai iau.

Acum parcă sunt ca un pahar cu cea mai limpede apa. MĂ VĂD. Și ce dacă aseară am adormit plângând. Da, dragă mea, ai voie să-ți fie frică. Ai voi să nu trăiești perfecțiunea. Am voie să pun magia în mișcare si să trăiesc viată respirație cu respirație.

Am timp de stat de vorbă așa că mă pun pe vorbit:

Alexandra de ieri: Uite, simt că am obosit prea mult. Da, am primit în dar o nouă provocare. Ajung târziu acasă și abia dacă mai am timp să respir. Vreau să scriu un articol și nu mai am energie. Vreau să vorbesc cu oamenii mai mult, dar ghici ce…este târziu și ochii îmi pică pe tastatură. Frate, astăzi cred că am și uitat să mănânc. Stai că îmi amintesc că parcă am mâncat ceva. A fost vârtej de trairi astăzi. Nici nu știu cum mai stau în picioare. Mă sună el. Îi povestesc ce simt, doar că nu știu cum se face, dar și el le are pe ale lui și simt că nu-i nevoie să-l mai încarc cu ale mele. Am un moment în care mă simt singură cu toată nebunia asta. De unde să mă iau? Spune-mi tu de unde să mă mai iau. Dacă aș putea, aș vrea că ziua mea să fie mai lungă….așa, că să am timp de toate. Uite, mă simt singură. Sunt singură. Parcă nu mai am răbdare. Da, da, știu, lucrurile merg în direcția potrivită, doar că în seara asta simt să fiu supărată. În seara asta vreau să fiu nesuferită. Uite așa, mă apucă un plâns de nu mă mai înțeleg cu mine. Tac în cap și las lacrimile să curgă. Plâng și iar plâng. Plâng pur și simplu. Parcă lacrimile astea spală tot. Am un moment în care îmi dau seama că am uitat de ce plâng. Îmi vine parcă să rad…cum mai fată să uiți de ce ai început să plângi? Trec minute bune, iar eu tot plâng și iar plâng. Ți-am zis că am și uitat de ce plâng, dar lacrimile sunt șiroaie pe obrazul meu. Adorm plângând. Mă trezesc la 12:00 și beau o gură de apă. Sunt frântă de oboseală . Adorm la loc că un prunc proaspăt îmbăiat. Noaptea asta a părut că a avut 50 de ore de odihnă . Ca prin minune m-am trezit “Alexandra de astăzi”.

Alexandra de astăzi: Are timp de mic dejun. Mănâncă în liniște. Se ridică din pat în liniște. Nu-i grabă . Are ochii cât cepele. Se uită în oglindă și cât pe ce să o ia la fugă 🙂 Cum ai putut mai fătucă să plângi atât de mult aseară? De unde atâtea lacrimi? Bine. Ok. Las că te înțeleg. Ai avut nevoie să plângi. Ok. Astăzi scoți de la naftalină fardul tău preferat. Hai să ne jucăm cu niște culori. Hm! Altceva. Acum mai venim și noi de acasă. Mă amuz pentru că în dimineață asta timpul pare că mă așteaptă pe mine să mă mișc în reluare:). Am senzația că mă mișc cu încetinitorul, dar cu toate astea am timp pentru toate. Ajung la metrou. Merg în pace. Mă uit în stânga și în dreapta. Văd frumusețe la tot pasul. Mă simt binecuvântată pentru că am primit în dar o nouă zi. Tu iți dai seama? Încă sunt aici. Ziua curge perfect. Am senzația că de dimineață am călcat în ceva noroc 🙂 Cum să se lege totul atât de lin? Serios acum. Cat de norocoasă să fiu să trăiesc o așa zi. Hai că sunt mafioată. Am știut asta dintotdeauna, doar că ce să-mi fac…sunt și eu om și am și eu zile și zile.

Alexandra de ieri: Mai fătucă, dar cum de ești așa veselă? Tu chiar nu vezi ce simt eu aici? Nu vezi că sunt obosită și supărată? Mă simt singură și tu vorbești despre cat de magică este viată? Da, știu, și eu cred că viată merge în direcția potrivită, doar că astăzi zău că am chef să fiu nesuferită. Spune-mi tu, de ce mă simt așa?

Alexandra de astăzi: Dragă mea, ți-aș spune eu ceva, dar tare mă tem că o să te cam supere adevărul.

Alexandra de ieri: Hai, dragă, că iți dau o șansă. Oricum, ai grija cum îmi vorbești. Astăzi îmi sare muștarul mai repede că în celelalte zile. Hai fătucă dragă, că nu am toată ziua la dispoziție. Îmi spui astăzi ce ai de spus ?

Alexandra de astăzi. Dragă mea, tu ai cerut că viată ta să se deschidă către noi și noi universuri. Acum ai primit în dar o nouă experiență. Misiunea ta este măreață aici….

Alexandra de ieri: Ok, ok…am înțeles. Putem și noi să trecem direct la subiect? Știu că iubești oamenii și că la tine cuvintele parcă vin dintr-un alt univers. Acum însă, dragă mea poți să îmi vorbești și mie mai puțin? Hai să trecem direct la subiect. Ce vrei să-mi zici?

Alexandra de astăzi: Dormi fată dragă. Când te simți obosită, dormi. Punct. Omul când este obosit nu are nevoie de nimic mai mult decât de somn. Și stai calmă că vei avea timp mai apoi pentru toate celelalte. Totul este super simplu. Bunica îmi spunea : Omul când nu doarme se simte și urat și prost.

Alexandra de ieri: Hai că îmi place de tine. Să dorm zici?

Dragă mea, ești minunată și da, viată este pe zile. Ai zile în care te simți magică și pur și simplu lucrurile parcă sunt o curgere permanentă. Dar iaca așa, mai sunt și zile în care corpul iți obosește și ai nevoie să-l lași să se odihnească. Uneori chiar și magia are nevoie de un somn bun. Și da, așa este viată. Este pe respirații. Este posibil că o respirație să te surprindă supărată, în timp ce o alta să te surprindă cea mai fericită femeie din lume.

Viată mea mi-a șoptit cum nu se poate mai frumos că viată asta este pe zile și când “te ridici din cap” încetezi să mai vezi lucrurile complicate. Totul este mult mai simplu decât pare. Soluțiile sunt mai simple decât ne putem imagina. Căutăm în Honolulu ceea ce este în Baicoi.  Când “mă ridic din cap” încep să trăiesc pur și simplu. 

Cel mai mare dar este că viața asta nouă îmi permite să trăiesc fiecare respirație cu tot ce vine. S-a făcut loc pentru „viața cu de toate”. Simt că asta este fericirea cea mai plină…Nu-i nevoie să ai zen în fiecare zi. Sunt zile și zile, stări și stări. Totul vine și uneori pleacă mai cu viteză decât a venit. La ce bun să ținem cu dinții de respirațiile care ne convin? Doar nu am venit aici să murim sufocați?

Te iubesc, femeie dragă pentru că iți permiți să respiri pe rând, respirație cu respirație…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s