creaţie foto: Andrei Gherasim

Este linişte. Respir. Încep să–mi aud corpul. Se linişteşte totul în mine. Respir din ce în ce mai lin. Inima încă îmi bate. Sunt vie. Sunt aici. Pentru o secundă simt cum sunt şi aici şi acolo. Corpul mi-e din ce în ce mai uşor. Plutesc parcă. Sunt un fulg cu bătăi de inimă. Pentru câteva clipe încă îmi mai aud respiraţia. Piciorele se odihnesc. Creierul îşi lasă sinapsele ÎN PACE. Inima iubeşte încă. Mă simt mai vie că nicioadată. Sunt aici şi acolo parcă în acelaşi timp. Deschid noi uşi şi încep să plutesc din ce în ce mai lin.

Am ajuns ACASĂ. Păşesc în curte. Recunosc poarta roşie de fier. Tac şi în liniştea asta parcă şi zăvorul îmi cântă. Îmi simt corpul. Mă mişc încet. Acum nu mai am unde să mă grăbesc. Nu am nimic mai mult de făcut decât să fiu aici. Da, am ajuns ACASĂ. Mi-e bine. Respir şi văd câţiva ghiocei care parcă îmi şoptesc “Bine ai venit acasă, copilă dragă”. Zâmbesc lin. Parcă nici fericirea nu se mai simte ca înainte. Păşesc lin. Îţi spun, mă simt ca şi când plutesc. Nu ştiu ce-i cu mine. Zici că nu mai trăiesc în universul asta. Am ajuns ACASĂ. Pare că este primăvară. Mintea mea mă întreabă: Mai fată, parcă la tine în univers încă era iarnă. Unde-i casa ta de anotimpul s-a schimbat în câteva clipe? 

Recunosc prispa părintească. Aici obişnuiam să mă joc ore întregi în copilărie. Îmi aşezam în linişte preşul ţesut la război de bunica şi mă pierdeam pe prispă cu orele. Florile mamei încep să înflorească. Simt viaţă la fiecare pas.

Am ajuns ACASĂ. O văd pe bunica. –Bunica, dar ce cauţi tu aici? Te credeam în alt univers. Eu ştiam că mă veghezi de acolo din lumea îngeraşilor.

Bunica tace. Îmi zâmbeşte şi parcă un întreg univers este cuprins în zâmbetul ei blând. Bunica zâmbeşte cu ochii. Mă uit la ea şi simt că sunt binecuvântată pentru întâlnirea asta. Încă nu înţeleg ce se petrece cu mine. Simt că mi-a stat mintea în loc. Bunica Elena continuă să îmi zâmbească. Îmi întinde mâna şi mă îmbrăţişează. Stăm în îmbrăţişarea asta minute în şir. Zău că am uitat de lumea mea în această îmbrăţişare. Mi-e bine. Aş stă aici o viaţă. Simt iubirea cum mă îmbrăţişează. Aud inima bunicii. Mintea mea ştie că bunica nu mai este în universul meu, dar ce să fac acum….o am aici şi asta este realitatea în care cred acum. O simt lângă mine.

Închid ochii şi mă pierd în braţele bunicii. Îi aud inima cum vibrează. Îmi aduc aminte de copilărie. Adoram să adorm în braţele bunicii. Adoram să-i aud inima cum bate. Habar nu am în ce univers sunt acum. Tot ce ştiu acum este că nu am chef să plec curând de aici.

Aud glasul blând al mamei. “ Mămică, te iubesc” încep să strig de zor. Mai mult de jumătate din viaţă mea nu am avut curaj să-i spun mamei că o iubesc. Am ajuns ACASĂ mamă şi te iubesc. O văd şi pe “Pamela”, căţeluşa noastră. E hai, nu te lua de numele ei. Cred că tata a fost cârcotaşul care i-a ales numele. Cred că şi-a dorit şi el la un moment dat să fie protejat de acea Pamela :).

Sunt bine. Am ajuns ACASĂ. Îmi simt inima în vacanţă. Mă simt readusă la viaţă parcă într-o altă viaţă. Într-o secundă mă simt goală. Lacrimile încep să curgă de la sine. Nu mă doare nimic, dar mă dor ochii de ce văd. Îmi dau seama că nu simt tristeţea. Unde am ajuns? Ce-i cu mine? În faţa mea zace o lume. În faţa mea s-au dărâmat zidurile. În faţa mea văd cum casă părintească zace. Mă uit la casă….mă uit la ai mei…nu mai înţeleg nimic. Ai mei sunt veseli şi petrec de zor. Primul gând care vine către mine: Cum să petreci când casa părintească se dărâmă? Ce-i cu oamenii ăştia? În ce univers trăiesc ei? 

Tac şi mă uit la casă. Zidurile îi sunt dărâmate. Locul în care mi-am trăit copilăria nu mai este. Moloz, scaune, patul din camera din faţă, şifonierul, tablourile mele, zidul…toate sunt una. Respir. Tac şi mă uit la ai mei. Dragii de ei continuă să sărbătorească. Stau singură pe maldărul de moloz şi mă uit la casă părintească. Mă cuprinde frică. Unde o să mă mai retrag eu să mă odihnesc, dacă acum nu mai există ACASĂ? Respir şi la un moment dat parcă zidurile dărâmate încep să–mi vorbească. Ele îmi povestesc că ele nu sunt triste că au fost dărâmate. Suntem mai fericite că niciodată. Of, nu înţeleg nimic. Unde am ajuns?

Mama se apropie de mine cu blândeţe şi îmi şopteşte:
–Dragă mea, hai cu noi să sărbătorim împreună. Casă părintească pare că a dispărut. Nu-i aşa, dragă mea.
O privesc pe mama. Mă pierd în privirea ei. Un întreg univers este găzduit în privirea ei. Parcă mă cuprinde cu totul şi îmi înţelege trăirile fără să fie nevoie să grăiesc ceva.

–Îţi înţeleg durerea. Dar hai să–ţi spun ceva, suflet drag…Casă părintească se dărâma doar pentru că noi am decis să intrăm în renovări. Un univers se dărâmă, doar pentru că unul nou să aibă loc să se meşterească.

Cuvintele ei ajung în întreagă mea fiinţă. O aud pe mama. Simt ce spune. Şi aşa că din neant, mă ridic de pe maldărul de moloz şi mă alătur şi eu dansului. Sărbătoarea continuă. Bunica ne povesteşte cum numai ea ştie să povestească. Ne iubeşte cu fiecare cuvânt. Muzica se aude în tot satul. Dansăm în jurul casei. Zidurile nu mai sunt, dar uite….acum este loc pentru un nou univers. INTRĂM ÎN RENOVARE. Ne ţinem de mâna şi ne prindem într-un dans ludic. Bucuria noastră răsună în întregul univers. Îmi simt corpul din nou cum pluteşte.

În dansul meu mă întâlnesc cu un copil. Copilul asta pare să fie un alt înger grăitor. Mă trage de mânecă şi îmi zice să mă aşez puţin că are ceva important să–mi spună.

–Ştii de ce eşti tu aici? ( nici nu mă lasă să-i răspund…mai bine că oricum habar nu aveam ce să-i zic). Ai călătorit în universul asta ca să simţi cum “casă părintească se dărâmă”. Mergi înapoi în universul tău şi grăieşte oamenilor că totul este potrivit. Atunci când văd un univers dărâmat, SĂ ÎNCEAPĂ SĂ DANSEZE ŞI SĂ SĂRBĂTOREASCĂ…. este semn că SE INTRĂ ÎN RENOVĂRI. Magia aşa lucrează.

Şi aşa că din neant se face ora 7:00. Corpul meu se ridică. Încep să îmi simt corpul. Inima îmi bate şi astăzi. Mă mişc încet. Simt binecuvântare pentru că mă surprind respirând. Tac şi mă ridic încet din vis. Da, am visat. Am visat parcă realitatea de aici. Căci da, “casă părintească se dărâmă” şi pas cu pas, respiraţia magică intră în viaţă mea şi face să se înalţe un nou univers. 

Am să mă ţin de promisiune şi am să duc mesajul îngeraşului grăitor peste tot în lume. Simt că noi universuri se deschid. Hai să lăsăm “case părinteşti să se dărâme”, hai să intrăm în RENOVARE. Magia aşa lucrează.