creaţie foto: Andrei Gherasim

Este dimineaţă. Se face linişte. Un soare blând intră pe geam. Sunt ACASĂ. Un căţel îmi spune “Bine că te–ai trezit şi astăzi”. Îmi simt corpul uşor. Respir şi viaţa de dimineaţă merge cu încetinitorul parcă. Ajung la baie. Mă spăl în linişte. Mă privesc în oglindă şi îmi mulţumesc parcă pentru toate deciziile din ultima perioadă. Este linişte. Este linişte şi lumină blândă. Mi-e bine. Respir şi recunosc strălucirea din privire. Da, este privirea aia de om care respiră pe curat. Da, este privirea aia care a lăsat deoparte judecata şi are credinţă că viaţa îl poartă în locurile cele mai potrivite pentru sufletul său.

Îmi vin în gând momente din ultima perioadă . Câte trăiri am simţit eu din februarie până acum. Doamne câta mai ocolirea. Corpul meu îmi tot spunea să mă opresc, dar eu îl tot spuneam că “mai putem” şi că “ne descurcăm noi cumva”.

Hai să va zic cu începutul. În februarie am decis că am timp liber şi că nişte bani în plus ar face tare bine în buzunarul meu. Na, ca tot omul, aveam de plătit chirii, abonamente, întreţinere şi alte lucruri utile în lumea asta. În plus, ceea ce îmi aducea mie bucurie simţeam că pot să fac în timpul rămas. Şi pentru că dragul de univers îmi dăruieşte de fiecare dată ce cer, zice “Măndrucă dragă iată un job magic”.

Şi din februarie a început magia:) O zi din viaţă mea începea dis- de-dimineaţă. Mandruca se spală în cea mai mare viteză, fuge la bucătărie şi începe să facă mâncare, lasă mâncarea pe foc şi fuga fuga la mail-uri şi mesaje, se linişteşte şi scrie, trimite în lume magie şi în liniştea asta îşi promite să continue să facă ce îi alimentează sufletul şi ce iubeşte cel mai mult să facă în viaţă asta. Văleleu cum zboară timpul. Dragă de ea, ar mai vrea să scrie ceva, dar ce să-i faci este ora de plecare. Mănâncă pe fugă, îşi face bagajul şi ghiulea pe uşa:) Se întoarce ca bumerangul. Ce să vezi… Astăzi are şi dansuri şi tocmai ce a realizat că şi-a uitat echipamentul. Ca fulgerul trece prin dulap şi îşi pune echipamentul în traistă. O haina a zburat de la locul ei. În cea mai mare viteză o pune la loc şi bang pleacă. În fugă asta a ei, dragă de femeie, îşi păstrează încă obiceiurile. Ajunge la metrou. Aici viaţă merge cu încetinitorul. Începe observarea. Mă simt binecuvântată pentru ce trăiesc. Am timp să văd. Am timp să observ cu încetinitorul ce se petrece înjurul meu. Doamne ce binecuvântare. Ajung la restaurant. Aaaaa…nu v-am zis încă:) Da, am lucrat patru luni într-un restaurant chinezesc. Magie curată ce să mai. Mediul de aici m-a învăţat cât zece mii de cursuri de dezvoltare persoanală. Mă observ. Sunt în restaurant şi fac de toate. Preiau comenzi, dăruiesc oamenilor din cine sunt eu, îi fac să zâmbească, îi privesc cu bucurie, îi ascult şi nu de puţine ori îi provoc să mănânce în linişte, fac acte, predau bani, împachetez mâncarea, mai fac câte o salată chinezească, mai pregătesc câte un pacheţel cu legume, sunt sexy şi feminină şi îmi dăruiesc credinţa că oriunde merg sunt tot eu. Am acceptat provocarea asta şi simt că am multe de învăţat de aici. Învăţ să fac tot felul de combinaţii chinezeşti. Descopăr un nou univers şi sunt din ce în ce mai curioasă. Aaaaa…şi să nu va mai zic ce oameni magici am în jurul meu. Fiecare coleg este un magician. Simt uneori că fac detoxifiere de oameni care aleargă să fie dezvoltaţi personali şi poposesc într-un tărâm pur în care oamenii trăiesc pe bune. Bucătăria chinezească parcă îmi tot vorbeşte despre mine. Ioi, să nu va mai zic de ce agitie este în bucătărie în perioada comenzilor. Eu cu încetinitorul meu observ ce se petrece. Uneori stau deoparte de agitaţie, alteori întru în ea fără să respir. Aici mi-am dat seama cât de minunat este să spui ceea ce simţi când simţi. Multe trăiri pure am avut aici. Parcă ziceai că mă transform uneori. Alexandra cea blandă devenea uneori o mică fiară 🙂 Orele fug în viteză. În pauze îşi ia timp pentru visurile ei. Scrie câte ceva, mai caută un meşter, mai pune pe hârtie o idee pentru treasure hunt, mai pune o magie în mişcare, mai da un telefon şi pune de o întâlnire şi iaca aşa se face 6:30. Dragă de ea, fuge către dansuri  În mare viteză îşi ia echipamentul. Iubeşte să danseze şi clipele astea la dans sunt că un duş în zilele pline de alergătură. Orele de dans aduc relaxare, prezenţă, bucurie şi un eu care pur şi simplu se simte cu adevărat în viaţă. Dansez şi simt că îmi dăruiesc cele mai preţioase ore. Zâmbesc că nebună. Zici că ăsta este cel mai divin dar pe care îl primesc. Îmi simt corpul obosit de la atât de multă alergătură, dar suntem bine. Ajung acasă. Fac un duş şi mănânc ceva. Mă întind cinci minute în pat. Mă uit la mine şi sunt frantă. Decid să dorm o oră. Adorm ca un prunc şi zici că ora asta trece în cinci minute. Sunt bine. Mă ridic din pat şi începe creaţia. Mă simt în viaţă. În weekend-ul asta avem treasure hunt. Lucrurile curg lin. Mi-e bine. Partea asta din zi( a trecut de mult de ora 12, dar las-o aşa) îmi place cel mai mult. Mă simt în viaţă. Meşteresc magie şi continui să îmi pun în mişcare misiunea pentru care simt că am venit aici. Ei care? Misiunea mea prin treasure hunt este să ne aducem împreună într-un spaţiu de iubire într-o Românie de poveste. Aş sta să vă mai zic mai multe despre misiunea mea, dar a trecut de mult de ora 12 şi mai avem nişte magie de meşterit. Bun. Meşteresc magie pentru treasure hunt-ul din weekend şi când simt oboseala mă opresc. Mi-am promis că lucrurile pe care le iubesc să le fac dintr-un spaţiu curat. Mă aşez să adorm. Nici nu pun bine capul pe pernă că sunt déjà în lumea viselor.

Noaptea trece cât ai zice iubire. Vine iar dimineaţa. Filmul se continuă. Pas cu pas draga de Alexandra începe să renunţe la scris– ajunge acasă cu dor de scris, dar cu al ei corp frânt de oboseală după atât de multă alergătură. Adoarme cu un gust amar. Dragă de Alexandra renunţă uneori şi la cursurile de dans. Cum adică renunţă la dans? Nu dansul o face să se simtă cel mai în viaţă? Da, dar ce să-i faci. Este obosită şi nu are energie nici să–şi mai mişte picioarele…ce să mai avem pretenţie de la ea să facă body movement 🙂 Tocmai am renunţat şi la un treasure hunt 😦 Păi cum aşa? Nu ziceai tu că treasure hunt-ul aduce magia în lume? Cum ai renunţat la un treasure hunt? Da, luna asta trimitem în lume unul singur, de cel de-al doilea nu mai avem energie şi ţi-am zis că vreau să meşteresc magia pe curat. Bun. Băi, dar ce faci cu coaching-ul şi training-ul? Ai ţinut acum o lună un super training într-o companie şi de atunci nu prea am auzit ceva în direcţia asta. Păi da, pentru că vin frântă şi nu mai am energie să meşteresc training-uri şi nici să vorbesc oamenilor despre ceea ce pot să dăruiesc. Bine că ai mafia lângă ţine:) Prietenii tăi continuă să facă parte din universul tău. Aseară ai fost la clătite la Bogdan. A fost acolo multă “mafie magică”. Doamne ce binecuvântare să-i văd pe toţi, să-i iubesc în felul meu şi să le respir în preajma lor.

Pas cu pas, ideea de la care am pornit…cea în care am timp şi energie de un job şi continui să fac şi ceea ce îmi place mie s-a cam transformat. Veneam de la un training. M-am plimbat minute bune în parc şi parcă fiecare pas îmi limpezea mintea. “Din întâmplare” am dat de o bisericuţă. În linişte am intrat în ea. Era linişte şi parcă îmi era dor de o vorba cu Dumnezeu. M-am aşezat în mijlocul bisericii şi am stat în linişte. Ziceai că îngerii au început să danseze pe lângă mine. Îmi simţeam corpul uşor. Simţeam fiecare respiraţie. O rază de soare intră dumnezeieşte pe o fereastră. Eram singură în biserica. A început vorba cu Dumnezeu. Acolo, la vorbă cu Dumnezeu mi-am luat deciziile şi mi-am promis că merg imediat şi le duc în lume. Zis şi făcut. Am mers şi am vorbit cu şeful restaurantului şi i-am spus că povestea mea începe un alt drum. Primul lucru primit a fost : „Pleci în expediţie în lume?” Dragul de el ştia de visurile mele şi demisia a părut ceva absolute normal. Am vorbit mult cu el în ziua aia. Dragul de el mi-a povestit de visurile lui şi parcă s-a deschis un nou univers.

Ultima mea zi la restaurant a fost că o sărbătoare. Am dăruit mere coapte, suc, tort de îngheţată, cercei, creme şi multă iubire şi recunoştinţă pentru tot ce am trăit şi învăţat aici. Îţi spun, că a fost mediul care m-a trezit cel mai mult. De acolo s-a deschis un nou univers. Am decis că merit să trăiesc o viaţă fără ocolire. Mi-am asumat viaţa fără ocolire şi iaca aşa s-au tot deschis universuri noi. Simt că totul este potrivit. Am învăţat din experienţă cu restaurantul cât într-o viaţă. Pur şi simplu m-a propulsat către viaţa fără ocolire.

Ei, dar cum ce înseamnă viaţă fără ocolire? Bun. Eu ca fiinţă ştiu cine sunt. Am descoperit care sunt universurile în care eu mă simt în viaţă şi aleg asumat să respir din interiorul lor. Iubesc să scriu, să meşteresc magie, să meşteresc treasure hunt-uri care să ne aducă împreună într-un spaţiu de iubire într-o Românie de poveste, să văd măreţia din oameni şi prin simplă mea prezenţa să-i inspir să trăiască MAGIC, să asist oamenii prin coaching şi training, să dansez şi să păstrez lin drumul pe care am păşit, să fiu femeie şi să continuăm povestea woman în red dress, să pictez, să cânt….fără mii de ocoliri ci pur şi simplu să trăiesc ceea ce mă face să mă simt în viaţă în proporţie de 100%.

Şi că să vezi că universul este darnic atunci când îţi asumi clar şi liber un drum….acum m-am trezit în căsuţa la ţară, scriu şi parcă fiecare cuvânt mă hrăneşte, am haine noi şi am decis cum vreau lejeritate, culoare şi stil în haine, am dăruit multe şi am aruncat şi mai multe. Am şters praful şi acum respir de pe curat. Aseară m-am întors şi la căsuţa din Bucureşti şi am avut o întâlnire magică de coaching. Astăzi am o întâlnire cu mentorul meu şi cu una dintre prietenele mele magice. Reîncep să aduc oamenii împreună prin simplă mea prezenţa şi simt că respir ceea ce iubesc. Îl iubesc pe Andrei liber şi am timp şi energie să-i văd măreţia. Meşteresc treasure hunt-uri la un alt nivel. Mănânc mai lin. Am timp dimineaţa şi am revenit la obiceiurile mele magice. Respir ceea ce mi-am promis. Şi universul este mai darnic decât mi-am putut imagina. Cum adică? Mă trezesc în căsuţa de la ţară, continui să meşteresc magie, scriu de sub nuc, simt iubirea de peste tot şi curând vin şi actele de la nouă noastră firma? Ioi ce minuni se tot întâmplă.

Darurile vieţii fără ocolire vin şi tot vin. Iaca aşa îţi mulţumesc pentru că mi–ai citit povestea. Simt să trimit în lume magia vieţii fără ocolire. Mă tot gâdilă să te întreb şi pe ţine una mică:) : Cum ar arată viaţă ta fără ocolire? Ei, dar nu te întreb 🙂 că cine ştie poate găseşti si tu răspunsuri din astea magice şi te trezeşti în viaţa magică pe care o meriţi 🙂 Te iubesc omule drag.