Iubesc dimineaţă. Pur şi simplu simt că partea asta din zi este ca o deschidere spre un alt univers. Îmi simt corpul uşor. Mă mişc în pace. Respir pe curat şi pur şi simplu mă bucur de viaţa mea cu încetinitorul. Dimineaţa asta văd mai bine. Sunt înconjurată de multe lucruri prin casă pe lângă care în unele zile trec fără să le observ. În dimineaţă asta primesc claritate. Mi-e bine. Mi-e din ce în ce mai bine. Aşa, în liniştea asta, îmi aduc aminte de o discuţie faină cu un prieten tare drag sufletului meu. Nu ştiu cum se face că dragă mea de minte zboară cu viteză către cuvântul ÎNCREDERE. Ne aşezăm noi lângă ÎNCREDERE şi decidem să poposim câteva ore bune aici. Pare că este ceva care mă tot atrage în acest univers.

Acasă la ÎNCREDERE totu-i simplu. Dragă de ea, este simplă şi spaţiul în care trăieşte este tot atât de simplu. Căsuţa ei este cu gust şi parcă poposeşti în răi când îi deschizi poartă. Respir lin şi simt fiecare pas ca pe o binecuvântare. Îmi bate inima cu putere. Îţi dai seama la cine am ajuns eu acasă….la magica ÎNCREDERE. Ioi şi câte drumuri am tot urmat, câte reţete de succes m-au tot ademenit şi iaca aşa astăzi am ajuns aici fără plan, fără reţete de succes şi pur şi simplu din “pură întâmplare” .

ÎNCREDEREA are în curte un leagăn. Mă uit la el şi zici că este copie fidelă a celui din copilărie. Cum să mă grăbesc în curtea asta? N-am cum să mă grăbesc, aşa că iaca aşa, draga de mine îşi odihneşte corpul în leagănul asta de lemn. De ce o avea în curte un leagăn, magica ÎNCREDERE? Surprind întrebările cum tot călătoresc către mine şi zic: “Dragele mele,astăzi va dau liber? Nu avem nevoie să înţelegem chiar tot ce se petrece în jurul nostru”. Simt corpul mai uşor. Parcă am trimis întrebările să se dea şi ele în leagăn. Grădina asta a ÎNCREDERII este magie curată. Aici simplitatea, bunul gust şi raiul zici că au dat mâna. Mă “pierd” în grădina asta ore bune. Îmi simt corpul uşor şi asta este un semn magic că sunt bine. Mă tot poartă paşii şi respiraţie cu respiraţie ajung la uşa ÎNCREDERII.

Uşa asta este simplă. Deschid lin uşa şi dau nas în nas cu ÎNCREDEREA. Dragă de ea, stătea şi mă aşteaptă în linişte. Mă pofteşte la masă. Doamne câte culori? Zici că au venit toţi copii din lume şi au pictat merindele astea. Stai că nu ţi-am zis că dragă de ÎNCREDERE era îmbrăcată simplu. Ştiam din „cărţile de specialitate” că dragă de ÎNCREDERE se îmbracă în haine de succes şi că este cam greu de ajuns la nasul ei. Se tot zvoneşte în popor că pentru a ajunge la încredere ai nevoie de multe lucruri şi te apuci de treabă şi vezi drumul asta către ÎNCREDERE ca unul anevoios. Începi cu încredere drumul către ÎNCREDERE şi apoi pas cu pas oboseşti şi începi să crezi chiar şi tu că drumul asta către ÎNCREDERE este mult prea greu. Îi apreciezi pe toţi ăştia din sat care zic că au ajuns la ÎNCREDERE, te tot întrebi cum este să ajungi acolo şi rămâi cu încrederea că într-o zi vei ajunge şi tu să ai încredere.

Când în realitate ce să vezi. ÎNCREDEREA se poartă cu simplitate. Mă pofteşte la masă şi aşa ca din neant îmi zice: “Nu-i adevărat. Tot ce se zvoneşte în sat despre mine sunt doar închipuiri ale oamenilor. Drumul către mine este simplu. “ Acum serios că nu am cum să o contrazic. Drumul către ea în dimineaţă asta a fost simplu ca bună ziua. Se face linişte în casa ÎNCREDERII. Mai mănânc din bucatele puse pe masă şi ÎNCREDEREA stă în linişte lângă mine. Mâncăm amândouă în linişte şi zici că bucatele astea au venit din rai. Totul are gust de sat. Să–ţi zic că roşia asta pe care o mănânc acum zici că-i din grădină de la mama. Respiraţie cu respiraţie o văd din ce în ce mai clar pe blanda noastră ÎNCREDERE.

–Dragă mea, eu trăiesc simplu. Oamenii îşi imaginează că pentru a ajunge la mine au de străbătut probe grele. Of ce mă mai întristez când îmi mai pică în mână câte-o carte şi aşa printre rânduri dau de definiţii de-ale mele. Of ce pompoase sunt toate, când uite-te la mine cum trăiesc şi sunt.

Respir şi o ascult. Dragă de ÎNCREDERE îmi vorbeşte şi asta este cea mai mare binecuvântare de acum.

–Hai să–ţi zic cum am ajuns eu la ÎNCREDERE, dragă mea. Doar nu crezi că numele asta de ÎNCREDERE a venit aşa ca din neant. Am şi eu o poveste şi zău că dragă mea de poveste este mult mai simplă decât definiţiile pompoase pe care le primesc.

-Eram mică, mică, mică. Mămică îmi făcea codiţe în fiecare dimineaţă şi trăiam simplu. Mâncăm „ciomdiţă” şi iubeam să mă joc pe afară. Bunica era şi ea mereu alături de mine. Simţeam iubire din toate direcţiile. Uite aşa, cu ciomdiţă şi iubire m-am făcut om mare. Aveam vreo patru anişori când am primit pentru prima oară darul asta cu „Ai încredere în tine”. Nu înţelegeam pe atunci cum stă treaba cu încrederea în sine. Am mâncat multă ciombiţă şi am fost înconjurată de iubire şi iaca aşa m-am făcut mare. Am dat de multe întâmplări în care parcă satul îmi tot amintea de frază asta magică „Ai încredere în tine”. Ajunsă mare am dat şi eu să citesc o carte, două, trei. Peste tot, lumea vorbea despre mine. Mi-am găsit definiţii pompoase şi parcă pur şi simplu mă durea să văd cât de mult se chinuie omul în viaţa asta. Am călătorit mult, am văzut multe şi m-am întors aici….la simplitate.

–Mi-am amintit că am crescut cu lucruri simple….da, cu comdiţă şi iubire şi am început să trăiesc lin. Îmi aduc aminte ca şi când ar fi astăzi. Eram aici pe prispă şi mi-am zis că pentru mine a avea astăzi încredere înseamnă să îmi dau voie să mănânc colorat. Am început să mă gospodăresc şi mesele mele au început să fie din ce în ce mai colorate şi mai „în viaţă”. Apoi am zis, uite a avea încredere în mine înseamnă să scriu ceea ce simt când simt şi iaca aşa uite acolo mii de scrieri pe care din când în când le trimit în lume. Ele sunt simple şi uneori nebăgate în seamă, dar este potrivit. Eu tot ÎNCREDERE mă numesc. Apoi m-am uitat la chipul meu. Nu ştiu dacă de la ciomdiţă, dar nu ştiu cum se făcea că deşi aveam mai mult de 20 de ani încă nişte coşuri îşi făceau loc pe chipul meu. Am zis atunci, uite să am încredere în mine înseamnă acum să mă arăt aşa cum sunt eu. Da, uite, că pe lângă coşurile astea mai am şi nişte ochi superbi şi nişte buze magice. M-am arătat şi parcă ÎNCREDEREA a venit de la sine. Cu fiecare zi în plus, jocul meu începea să–mi îmbogăţească viaţă. Eu, ÎNCREDEREA, îmi defineam singură realitatea şi mă luăm pas cu pas. Să–ţi zic că într-o zi mi-am spus că a avea încredere în mine înseamnă să spun oamenilor ce simt eu. Îmi aduc aminte că începeam aşa „Eu simt că….”. Îţi spun că habar nu aveam ce urmă să grăiesc, dar grăiam cu o încredere de mă lăsăm purtată în zbor de cuvintele care veneau către mine. Şi îl vedeam pe cel din faţa mea că pur şi simplu se luminează. Dragul de el primea cuvintele de care avea nevoie, iar eu pur şi simplu căpătăm mai multă încredere în magia mea. Zi cu zi, am continuat să mănânc ciomdiţă ( adică ciorbă, pentru cei care nu au copilărit cu mine) şi să îmi tot dăruiesc jocuri prin care să–mi dăruiesc ÎNCREDERE.

–Dragă mea, acum, iată–mă într-o căsuţă simplă, cu o viaţă simplă şi cu uşa mereu deschisă pentru oaspeţi care vor să respire lin. Dragă mea, eu sunt ÎNCREDEREA şi îţi spun cu mâna pe inima că mă doare de fiecare dată când îi văd pe oameni prinşi în atât de multe poveşti care nu sunt deloc ale lor. Dragii de ei se chinuie să capete încredere în ei şi cred că asta înseamnă să aplici mii de reţete venite de la alţii. Ei bine, dragă mea Alexandra, încrederea vine pas cu pas şi din lucruri simple.

–Ăăăăăă, să nu mai zic că am auzit în sat că se zvoneşte că omul care capătă încredere în el nu o mai pierde vreodată. Ei na, cum aşa? Viaţă noastră este în valuri. Astăzi valul te prinde sus. Simţi că fiinţă ta pluteşte şi că ai încredere să construieşti tot ce este mai potrivit pentru sufletul tău. Mâine draga de viaţă îţi dăruieşte alt val. Pe valul asta nou ai nevoie de odihnă. Aici simţi frică şi teamă şi vestea magică este că „ este ok să nu fim ok” ( vorba cântecului). Aşa că dragă mea copila, viaţă asta-i în valuri şi fiecare val vine cu rostul lui. La ce bun să oprim un val? La ce bun să oprim marea să fie mare? La ce bun să urmăm atât de multe drumuri către ÎNCREDERE când drumul asta este diferit pentru fiecare om şi vine după un soi de “testez ceva- văd că îmi prinde bine- merg mai departe cu mai multă încredere”

Dragă de ÎNCREDERE se ridică şi o văd cum merge lin. Îşi pune un pahar cu apă şi bea în linişte. Ce tare…nu-mi pune şi mie un pahar de apă. Se uită la mine şi apoi revine pe fotoliu. Parcă mi-a citit gadurile şi îmi zice “Ştii că dacă îţi este sete, poţi să mergi singură să–ţi spui în pahar. ÎNCREDEREA îţi da de băut, dar nu îţi aduce paharul la nas.”Mă ridic şi merg să–mi pun apă într-un pahar. Apă asta are un gust atât de bun. Am revenit pe fotoliu.

–Dragă mea, atât mai vreau să–ţi zic astăzi. Ai încredere că încrederea se construieşte pas cu pas. Joacă–te. Nu ai să te trezeşti într-o zi şi ai să ai încredere o tonă. Ea este o stare…uneori vine pur şi simplu, alteori o pierzi pentru o perioada, alteori plecă pentru câteva zile doar pentru că vrea să revină cu şi mai multe daruri. Uite, îţi dăruiesc o provocare…să le spui oamenilor să renunţe la cuvinte mari şi nedefinite de ei. Să renunţe la “vreau să am încredere în mine”, “ vreau să am o relaţie”, “vreau să îmi găsesc pasiunea”. Să le zici că ÎNCREDEREA le spune să definească lucrurile astea mari în lucruri aparent mici, să–şi mişte fundurile şi apoi natural ÎNCREDEREA, IUBIREA şi ce îşi mai doresc ei vor prinde aripi.

O văd cum se întinde şi adoarme în linişte. Ce fain, ÎNCREDEREA adoarme cu musafirul în casă 🙂 Păi normal, ea are încredere că este peste tot în siguranţă. Simt că vreau să trag şi eu un pui de somn. Mai fac câţiva paşi, ajung în grădina şi mă tolănesc sub un nuc. Adorm în linişte şi am încredere că a mea călătorie merge de fiecare dată în direcţia potrivită.Aaaaa, şi drept să–ţi zic nu am avut încrederea asta de la început. Am pornit cu un joc, am testat şi apoi am tot observat că lucrurile mergeau de fiecare dată în direcţia potrivită.

Va îmbrăţişez cu drag şi când mai poposesc pe la ÎNCREDERE va mai dau de veste cum a fost. Acum am plecat cu multe gânduri. Magie curate este să le pun şi în practică. Ioi ce m-aş bucură să–mi poveşti şi tu ce simţi când vine vorba de ÎNCREDERE în sine.