Daruri de la ACOPERIŞUL ŢĂRII


DCIM933GOPRO

Creaţie foto: Andrei Gherasim

-Bună dimineaţa SOARE

-Bună dimineaţa ÎNGERAŞULE!

Mă simt binecuvântată pentru o nouă zi de treasure hunt. Dragul de el este tare darnic şi iaca aşa şi-a luat merele coapte în traistă, bocancii în picioare, comorile în rucsacul de munte şi uite aşa deschide o nouă zi. Merg lin şi simt cum treasure hunt-ul îmi dăruieşte prezenţă. Sunt aici cu fiecare celulă din corpul meu. Răsăritul îmi şopteşte că suntem bine. Mă simt în viaţă şi am sentimentul acela înalt că respir cu misiunea pentru care am poposit pe pământul ăsta. Încă puţin paşi şi iaca aşa sunt alături de oamenii magici care sunt deschişi pentru tot ce o să ne dăruiască ACOPERIŞUL ŢĂRII.

Îi îmbrăţişez şi le mulţumesc prin necuvinte. Povestim, lăsăm răsăritul să-şi aducă magia, merele coapte miros parcă a iubire de acasă, suntem bucuroşi şi deschişi. Îţi dai tu seama că oamenii ăştia ştiu atât….plec pentru două zile pe ACOPERIŞUL ŢĂRII şi RESTUL ESTE POVESTE.

Petrecem clipe de prezenţă şi iaca aşa vine prima comoară. Iaca aşa avem şi o hartă şi ne şopteşte că prima oprire o facem la Curtea de Argeş. O văd pe Rodica cum se bucură. Aproape că trecem pe la ea pe acasă. Prima zi de treasure hunt ne găseşte împreună şi iaca aşa are nişte daruri de oferit.

IMG_3057

Dăruim mereu din ce avem– O misiunea magică ne îndeamnă să dăruim mereu din ce avem şi ne mai şopteşte că avem voie să dăruim şi oamenilor necunoscuţi. Da, cam aşa sună un început de misiune: „Dăruieşte cu inimă deschisă unui necunoscut”. Restul este poveste, dar te asigurăm că ce am trăit noi a fost magie curată. Am poposit într-un supermarket şi am început cumpărăturile cu inimă deschisă. Rodica era sufletul misiunii. Cu traista plină de cadouri am plecat la drum. Laur era cât pe ce să rămână fără roşii şi cafea căci doar ţi-am zis că dragă de Rodica era în plină misiune. Ce magie să călătoreşti către următoarea comoară cu gândul că vrei să găseşti un om necunoscut căruia să-i oferi din tot sufletul tău cadourile pe care le ai. Căci da, magicianule, gesturile astea simple ne învaţă magia adevărată. Şi magia de acum zice că nu ai cum să dăruieşti din ceea ce nu ai. Stai că povestea este mai lungă, dar na, mai avem câte ceva de împărtăşit.

1480 de scări şi darul Cristinei- Nu ştiu cum se face că după o masă copioasă am poposit noi pe Tranfăgărăşan şi începem urcarea către cetatea Poenari. Ce zici tu acolo? Serios sunt 1480 de scări de urcat? Dar tu ce mă crezi superman? Şi iaca aşa vine o nouă provocare dăruită de dragul de treasure hunt. Pornim cu bucurie. Urcăm şi iar urcăm, iar magia acestor scări este că dragele de ele stau în pădure şi peisajul este superb. Bun. Urcăm şi iar urcăm, iar la un moment dat dragul de corp începe să obosească. „Văleleu, dar eu nu mai pot”, se aude un gând cârcotaş. Văd mii de trăiri, mii de gânduri cum trec pe lângă noi. Revine gândul că ne luăm în ritmul nostru şi pas cu pas ajungem noi unde este potrivit. Îi văd pe oameni cum sunt împreună. Atunci când vine o provocare pentru unul dintre noi, ceilalţi susţin şi iaca aşa mai urcăm câteva scări. Urcăm şi iar urcăm şi fiecare scară ne aduce din ce în ce mai sus, iar peisajele cresc. Cristina trăieşte magia în mişcare. Tocmai a ajuns până sus. Da, iaca aşa a reuşit să-şi mai depăşească nişte limite. Dragă treasure hunt te iubesc. Ce îţi mai place ţie să dăruieşti trăiri măreţe prin lucruri simple. O văd pe Cris. Ne îmbrăţişează pe toţi cu o bucurie copilărească. Da, iaca aşa a reuşit. Şi ce este fain este că reuşita asta o ia cu ea şi poate să fie reper şi pentru alte provocări. Bun. Acum ne oprim puţin din povestit. Avem câteva imagini care vorbesc de la sine.

_DSF1067

DCIM932GOPRO

20160723_144027

Uite, încă un vis se îndeplineşte şi povestea merge mai departe– Cu apă de izvor, măgăruşi, întâlnire cu urşi, barajul Vidraru, cascada Capra, Bălea lac şi alte locuri de vis de pe Tranfăgăraşan ne trăim noi astăzi respiraţie cu respiraţie. Suntem aproape de cascada Capra. Sunt în maşină şi mă apucă un plâns de toată frumuseţea. Plângeam şi râdeam. Mă simţeam binecuvântată pentru ceea ce trăiesc. Avem o ţară minunată, iar munţii ăştia mie zici că îmi spun „Bine ai venit acasă”. Cu sentimentul ăsta am coborât din maşină şi i-am îmbrăţişat pe toţi călătorii. Vă mulţumesc magicilor. La un moment dat, când stăteam noi toţi în linişte şi ne odihneam lângă cascadă Capra, care apropo este de o frumuseţe…..mergi şi vezi şi tu că eu sigur nu reuşesc să-ţi spun exact cum este….revenim… Îmi zice Laur cu blândeţe: „Uite, încă un vis îndeplinit. „ şi apoi ca un magician ce este el vede o umbrelă pe care scria „Povestea merge mai departe”.

_DSF1215-2

DCIM932GOPRO

_DSF1129-2

DCIM933GOPRO

Povestea merge mai departe şi iaca aşa ajungem noi în Nucşoara unde ne aşteaptă gazdele noastre primitoare şi o masă copioasă. La Pensiunea Carpatică am fost bine primiţi de Costel şi de magică lui soţie. Un pahar de ţuică ne-a trezit toate simţurile şi a început ospăţul. Domnul Costel s-a aşezat la masă cu noi şi am început să povestim. Dragă soţie a adus ciorbiţa şi bulzul. Să vă zic că am mâncat ca la mama acasă şi că pentru o secundă mi-a părut rău că nu am un stomac de rezervă 🙂 Ciorbiţa mirosea a legume proaspăt culese din grădină, iar bulzul nu va mai zic 🙂 Am râs la masă cu domnul Costel de am fi stat acolo ore întregi, doar că am primit vestea că mâine urcăm pe Moldoveanu şi este rost de somn odihnitor. Am mai mers puţin pe terasă şi am stat să privim stelele şi să ascultăm liniştea. Apoi sooooomn lin.

Dimineaţa a venit cu un mic dejun delicios. Treasure hunt-ul oferă un mic dejun minunat. Nici despre el nu pot să povestesc, căci sigur nu s-au inventat cuvintele alea care să cuprindă câtă bucurie este în mâncarea asta din a doua zi de treasure hunt. Cel mai important ingredient sunt oamenii. Dragii de ei zici că dansează când pregătesc micul dejun, iar mâncarea sărbătorită aşa fain este super hrănitoare. Eram la micul dejun când ce să auzi: „Mai aveţi un loc în maşină şi pentru mine” ne întreabă gazda noastră, care apropo este şi salvamontist printre multe altele. Normal că mai avem un loc în maşină. A trecut un gând că o să rămână la baza de salvamont, dar ce să vezi…Costel a mers cu noi pe munte şi a transformat urcarea pe Moldoveanu într-o urcare cu un ghid genial. Poveşti despre munte, plante, floare de colţ, roci, vârfuri şi o călătorie cu adevărat binecuvântată. Acum serios, cât de mult să lucreze magia ca să mergi cu un asemenea ghid pe munte? O zi de pus la suflet.

Uite, traseul este unul pe care poţi să-l faci într-o zi. Serios? Pe Moldoveanu există un traseu de o zi? Traversezi Valea Rea cu maşina pe un drum forestier care te poartă timp de vreo 2h 30-3 ore( asta dacă alegi să mergi încet, să îţi protejezi maşina şi în acelaşi timp să te bucuri şi de minunăţia de peisaj- căci la dreapta ta curge un rău superb, este răcoare şi dacă mai eşti norocos mai găseşti şi nişte zmeură pe marginea drumului). Traseul propriu zis începe de la Stâna Burnei. Nici nu intri bine pe traseu că dai de o cascadă superbă. Parcă îţi zice aşa în faţă…respiră şi iar respiră, eşti binecuvântat şi călătoria asta o să curgă lin şi potrivit. Prima porţiune din traseu este mai provocatoare şi corpului îi ia ceva timp până când îşi găseşte ritmul, dar se merită fiecare pas. Peisajul este superb, iar Iezerul Triunghiular o să te încânte în câteva momente. Magie curată pe traseul ăsta. Să vă zic că la un moment dat se merge pe creastă şi prezenţa aici este la ea acasă. Mergi prin nori, cu picioarele pe pământ şi cu sentimentul că ai o ţară minunată, că natura are o măiestrie faina tare, că tu eşti mai puternic decât ţi-ai putut imagina şi că „wow , wow, wow”este cuvântul de ordine pe aici pe la înălţime. Există o mică porţiune cu lanţuri pe traseu, dar pas cu pas o treci cu bine. Vorba unui alt salvamontist: „Pe munte mergi şi tu cu ochii deschişi” şi te iei mereu în ritmul tău.

DCIM933GOPRO

DCIM933GOPRO

DCIM933GOPRO

Am ajuns pe Moldoveanu, ne-am sărbătorit la fiecare pas, am privit în stânga şi în dreapta şi drumul de întoarcere l-am făcut pe alt traseu. Am trecut pe lângă lacul Galbena unde zice că acum mulţi ani nişte haiduci şi-au ascuns galbenii,  am văzut unde stă marmota, am privit pietrele….serios, după ce Andrei îţi povesteşte despre pietre nu ai cum să nu stai atent la formele şi culorile lor. Magic a fost momentul în care s-a auzit „Nişte nebuni descreieraţi” şi la cinci minute de la alt călător „Bah eşti nebun! Noi pe acolo am urcat”…fraze tehnice 🙂 din momentul în care ne zăream drumul pe care am urcat. Au urmat multe trăiri. Le păstrăm cu noi şi le ducem în lume…căci muntele este tare darnic şi dăruieşte pentru viaţa de zi cu zi. Pe ultima porţiune a treseului deja vorbeam cu picioarele noastre.

20160724_161501

20160724_154125

Multe trăiri în treasure hunt-ul ăsta. Mulţumesc pentru tot ce am trăit împreună şi mai ales pentru ce aducem cu noi în viaţa de zi cu zi. 

20160724_161337

Unde pui că avem şi un film care să ne amintească despre cum se simte omul pe ACOPERIŞUL ŢĂRII

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s