De vorbă cu luna


13177272_1057644960971716_7420048048373134609_n

creaţie foto: Andrei Gherasim

Tocmai ce mi-a picat în mână un articol despre lună plină. Ei, uneori simt ca la mine în viaţă este în fiecare clipă o lună plină care vine cu schimbări mii şi mii şi cu “eliberări” care mai de care mai interesante. Astăzi pe la mine prin viaţă zici că a trecut un taifun. A distrus multe în urma lui, mi-a dăruit o durere în tot corpul, a zdruncinat totul şi apoi că şi când şi-ar fi schimbat brusc identitatea, a plecat în linişte.

Am scris astăzi un articol de vreo trei pagini pe care pentru moment simt să-l păstrez pentru mine. Vorbeşte despre durerea aia din plămâni pe care am simţi-o ca pe nişte gheare care mă strângeau din ce în ce mai cu putere. Astăzi a venit cu înţelegeri măreţe. Căci da, durerea aia din plămâni mie îmi şopteşte de fiecare dată că am nevoie de schimbări şi că ocolirea nu mai este de multă vreme o soluţie pentru mine.

Ei, dragă luna, hai că vreau să-ţi zic o vorbă. Habar nu am cum stă cu tine plină, dar am auzit numai de bine. Luna dragă, te iubesc. Uite, stai aici, lângă mine şi hai să vorbim şi noi că “fetele”.

– Luna dragă, cum se face ca oamenii mari simt unele lucruri, dar nu au curajul să rostească fix acele lucruri? Cum se face că în loc de iubire alegem să-i judecăm pe cei dragi? Cum se face că în loc de iubire părintească primim judecată împărătească? De unde cuvintele alea dure? De unde vine minciună?

– Draga mea, oamenii nu se schimbă întotdeauna. Ei se schimbă când vor ei şi ştiu că tu vezi măreţia din ei, dar te implor să-i laşi să trăiască după cum simt ei potrivit. Tu trăieşte pentru tine. Da, ştiu, îi iubeşti. Draga mea, cea mai pură formă de iubire este să-l laşi pe om să trăiască ce are el nevoie să trăiască. Da, şi poate că te doare pentru că poate să îţi fie mama sau tată. Mergi mai departe cu tine. Cu tine şi atât.

Luna dragă, cum se face că vorbele alea au declanşat în mine ură şi un soi de sentimente pe care şi uitasem că există în mine?

– Draga mea, soiul ăla de sentiment este uman. Asta ai simţit şi foarte bine că ai simţit. Tu îţi dai seama de câtă vreme stătea sentimentul ăla acolo şi nu ieşea în lume? Ştii ce binecuvântare este pe capul tău că ai putut să simţi ce ai simţit? Ai tu idée câţi oameni poartă cu ei boli grele doar pentru că nu îşi dăruiesc binecuvântarea să simtă soiul ăla de sentiment.

Luna dragă, uite mi-ar plăcea ca oamenii dragi mie să nu mai inventeze poveşti despre mine. Mi-ar plăcea să mă vadă fix aşa cum sunt eu. Mi-ar plăcea să nu mai fie prefăcuţi.

Nici nu îmi răspunde luna bine că sună telefonul. Un număr nou. Răspund. Nu recunosc vocea din prima. În câteva secunde aflu cine este. Este un prieten drag mie despre care nu am mai auzit multe de multă vreme. Îmi spune că a trecut printr-o perioadă mai urâtă şi acum parcă renaşte şi s-a decis să reia legătură cu persoanele dragi din viaţa lui. Îl ascult şi problema mea pare mică fiinţă. Îl ascult şi la un moment dat îmi spune că în ultima perioadă a slăbit 20 de kg şi nu pentru că şi-ar fi dorit să slăbească. Tac şi ascult. Are vocea atât de blândă şi frumoasă. Doamne ce înger.

Sunt bine. Sunt bine. Da, am gândul că părinţii nu ne văd întotdeauna, dar ce binecuvântare că ne vedem noi. Da, sunt binecuvântată pentru cine sunt. Da, da, nu am ajuns directoare de bancă, dar sunt vie şi fericită. Trăiesc cu ochii deschişi şi îţi mulţumesc viaţa pentru ziua de astăzi. Taifunul a plecat în linişte şi a lăsat în urmă o Alexandra mai vie.

Sunt vie. Sunt vie. Sunt vie. Renunţ să schimb lucruri care nu îmi aparţin. Mă despart în linişte de vorbe care nu sunt pentru mine. Renunţ la tot ce nu îmi aparţine. Doamne ce bogată sunt pentru că mă am. Aşa, cu toate ale mele. Mă am şi cu ce am ştiu că pot să construiesc în linişte. Nu am nevoie să fiu directoare de bancă, asta-i visul altcuiva. Nu am nevoie să mă afişez cu lucruri scumpe şi să dau cu banii în stânga şi în dreapta pe lucruri pentru imaginea din sat. Eu sunt vie şi oamenii care trăiesc viu au renunţat să demonstreze. Ei, acum durerea vine pentru că mi-am imaginat eu o poveste şi am crezut în ea. Renunţ să mai cred ceva despre oamenii de lângă mine. Da, nu aparţin nimănui. Nici măcar Dumnezeu nu zice că îi aparţin. El mă iubeşte şi ştie că în mine cantă liberatea şi dragul de el mă vede fix aşa cum sunt eu. El respectă visurile mele. El mă susţine şi crede în mine şi nu vrea nimic de la mine. Nimic. Mă vrea vie. Atât. Restul este poveste.

Ioi, aş mai scrie multe, dar m-a apucat un dor de dans şi zic că ora 23 este perfectă pentru un dans cu mine. Astăzi a trecut taifunul prin viaţa mea şi iată-mă şi mai vie. Confirmarea că sunt pe drumul cel mai potrivit pentru mine vine în fiecare clipă. Te iubesc Alexandra.

2 răspunsuri la „De vorbă cu luna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s