Hai cu mine în realitate


14292239_1086354388116317_54080912536745000_nLinişte. Linişte şi o fiinţă care trăieşte cu toate ale sale. Sunt femeie şi trăiesc cu toate ale mele, iar simplitatea asta pe care o văd acum mi-a deschis ochii către mine. Am o certitudine. Sunt o femeie cu multe calităţi şi defecte. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă şi îi spuneam că nu pot să fiu altfel…altfel mor dacă nu trăiesc cu toate ale mele.

De ceva vreme locuiesc la ţară. Aici, am văzut multe lucruri pe care le credeam rezolvate. Ei, dar ce să vezi, mai aveam multe de grăit mamei şi tatălui meu. Mai aveam multe de trăit împreună, de ascultat şi de simţit. Şi imaginea aia pe care o formăm eu despre realitate nu era chiar realitatea în sine.

Da, căci ne este simplu să avem relaţii la telefon. Vorbim simplu şi povestim ce vrem noi. Nu stăm cu orele la telefon, vorbim esenţialul şi uneori intervine ceva “urgent” şi lăsăm conversaţia importantă pentru altădată. Altădată nu mai vine. Păi ce să vezi….următoarea dată când vorbim la telefon iar intrăm în cerc…vorbim “esenţialul”, dar superficialul şi nicicând nu avem vreme să spunem: Uite sufăr, mă doare… Şi iaca aşa, viaţa la un moment dat ne recompensează şi dă cu telefonul de pământ şi zice: „Hai mai aproape de om şi hai să-i vorbeşti din inimă. ”

Aşa s-a întâmplat la mine în viaţă. Viaţa a dat cu telefonul de pământ şi mi-a zis în felul ei că-i vreme de vorbit sincer cu mama. Recunoscătoare pentru tot ce ne-am spus, pentru tot ce am auzit şi pentru tot ce am simţit. Da, am ieşit din cercul ăla de conversaţii la distanţă şi ne-am vorbit fata în faţă.

Nu ştiu cum se face că intrăm în legătură directă cu un magician.
Doamne, ce vrei tu să ne spui prin ceea ce trăim?

– Ei, draga mea…Am multe să vă spun, doar nu ştiu cum se face că mereu vă găsesc ocupaţi. Când la o conferinţă despre mâncarea bio, când la un curs despre cum să ai relaţii sănătoase şi abundenţă în fiecare domeniul din viaţa ta. Ziua următoare când vreau să vă vorbesc sigur vă găsesc la nu ştiu ce târg de produse naturiste şi super zen. Vă văd aşa ocupaţi şi zic să vă las în ale voastre şi îmi văd de ale mele. Mă învârt câteva zile, timp în care voi tot super ocupaţi sunteţi, şi la un moment dat mă enervez şi zic că nu mă mai pot ţine la distanţă. Mă doare sufletul să vă văd atât de ştiutori, dar atât de lipsiţi de voi. Şi normal, când vreau să vă vorbesc, tot ocupaţi vă prind. De curând mergeţi la un curs de antreprenoriat. Eu insist şi ştiu eu că la un moment dat tot vă faceţi timp şi pentru mine.

– De unde vine toată alergătura asta?

– Ei, draga mea…Omul a plecat în căutarea lui şi iaca aşa a trecut el prin mii de universuri. A descoperit multe despre lumea în care trăieşte…nu zic lumea în care se învârte căci eu sper că a renunţat la învârtirea asta. Şi lumea asta are multe de descoperit. Eu acum nu zic că nu-i fain să ştii multe, să participi la multe evenimente şi să faci cursuri. Zic şi că ar fi fain că toată povestea asta să fie mână în mână cu realitatea. Îi văd pe oameni cum fug de ei prin toate produsele bio, cursurile de dezvoltare personală şi experienţele astea duse la extrem. Ei, vă rog să nu mă judecaţi. Sunt şi eu o fiinţă normală şi în simplitatea mea găsesc foarte utile toate astea, doar că atunci când omul nu mai trăieşte conştient, merge peste tot, dar cu toate astea se pierde pe el. Ştie multe, dar în realitate nu mai are vreme să se uite din realitate la el. Tot lucrează la el, dar de undeva din îndepărtare. Se uită printre atâtea informaţii şi când vine vremea de dus în realitate tot ce a învăţat, dragul de om, se mai înscrie la un alt curs cu încredere că vine o zi în care aplică tot.

– Ce vrei tu să ne spui cu toate astea?

Viaţa este simplă şi uneori ne pierdem cel mai mult în complexităţi meşterite de un imaginar creativ. Lăsăm lucrurile cu adevărat importante pentru mai târziu. Vreau să îţi zic să stai de vorbă cu mama ta, să o asculţi, să o îmbrăţişezi şi să o laşi să trăiască aşa cum este cel mai potrivit pentru ea. Vreau să îţi zic că lucrurile cu adevărat importante sunt nebun de simple. Mi-ar plăcea să vă văd că mergeţi în realitate şi folosiţi ceea ce învăţaţi. Mi-ar plăcea să vă văd că faceţi lucruri concrete în viaţa voastră şi că nu vă pierdeţi în cuvinte frumos aşternute pe un facebook fără esenţă. Mi-ar plăcea să vă văd că lucraţi în grădină. Da, aşa cu mânuţele voastre şi să vedeţi cât de plină este viaţa unui om care trăieşte la ţară. Uneori vă tot vorbesc de simplitate, vă tot zic de măreţia apusului şi a răsăritului, dar ce să mă mai fac cu voi…mereu “ocupaţi”.

– De curând, vă tot zic să dansaţi, să cântaţi, să vorbiţi între voi în realitate, să vă vedeţi, să vă îmbrăţişaţi, să vă ascultaţi, să vă lucraţi pământul, să vă colindaţi munţii, să vă iubiţi simplu, să vorbiţi despre defectele şi despre tot ce sunteţi voi, să vă trăiţi umanitatea, să vă căsătoriţi dacă simţiţi că asta vă întregeşte, să dăruiţi clipe de simplitate sub cerul liber, să vă întindeţi pe o bucată de pământ pur şi simplu- aşa, fără să vină gândul că vă conectaţi cu mama pământ…conectarea aia dacă vine să vină pur şi simplu, nu să ziceţi că vă conectaţi cu ea şi în procesul ăla să fie vorba doar şi nici strop de conectare. Vă zic să vorbiţi sincer şi despre ce vă doare, despre suferinţe voastre şi despre tot ce sunteţi voi…da, căci încă sunteţi oameni. Vă zic să vă salutaţi vecinii în realitate şi nu pe facebook, să mai daţi şi voi câte un sms unui om drag, să vă mai luaţi de mână un prieten şi să-l duceţi şi pe el într-un loc magic, să vă uitaţi în linişte în oglindă, să vă mişcaţi coatele şi să faceţi ceva concret pentru visul ăla al vostru. Da, draga mea, aş da petrecere dacă aş afla că aici pe pământ se trăieşte în realitate, că aveţi timp să vă vedeţi apusurile, răsăritul, cerul, stele, pomii…Da, aşa, fără să fie neapărat nevoie ca de fiecare dată să şi postaţi pe facebook…da, mai postaţi şi pe sufletul vostru şi atât.

– Vă implor să trăiţi în realitate, să vă sărutaţi iubiţii în realitate, să vă îmbrăţişaţi cu tot corpul, să dansaţi cu picioarele goale, să trăiţi cu toate ale voastre- fără să fie nevoie de mii de cursuri pe care nicicând să nu aveţi vreme să le aduceţi în realitate. Mergeţi şi staţi de vorbă cu bătrânii din ţara voastră.

Te iubesc, magicianule. Îţi mulţumesc pentru toate câte mi-ai spus. Ieri culegeam strugurii şi pentru o mia oară mi-am dat seama că am trăit suspendată în lucruri mult prea complicate. Acum respir simplitatea şi acum, în simplitatea asta am vreme să culeg buruieni, să culeg via, să fac ţuica, să scriu, să mă uit la apus şi la răsărit, să îmi văd defectele, să stau de vorbă cu oamenii dragi mie şi în realitate, să mă văd, să-i văd şi să aduc MAGIA ÎN REALITATE.

Hai cu mine în realitate. Te iubesc şi îţi mulţumesc pentru că îţi oferi un timp în care să auzi vocea asta blândă a divinităţii care ne vorbeşte în fiecare zi, dar pe care o dăm cu sonorul mic pentru că…noi suntem oameni mult prea ocupaţi. Îţi mulţumesc pentru că faci ceva concret pentru visul ăla al tău nebun de frumos. Îţi mulţumesc pentru că trăieşti în realitate. Îţi mulţumesc pentru că stai lângă un copac şi îl priveşti pur şi simplu. Îţi mulţumesc pentru că mergi cu picioarele goale prin iarbă pur şi simplu. Te iubesc pentru tot. Da, da, ştiu, totul este potrivit, doar că acum mie în căşti îmi tot este şoptit cuvântul simplitate şi pus lucrurile în realitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s