Se face linişte. Astăzi sufletul meu sărbătoreşte. Mă simt în viaţă şi simt că totul are rostul lui. Acum fix un an în viaţa noastră păşea cu blândeţe treasure hunt-ul. Venea cu daruri line, cu hărţi, misiuni, dans, mere coapte şi miros blând de scorţişoară. Să vă zic că mă simt binecuvântată pentru toate darurile lui şi pentru că m-a adus lângă prieteni dragi sufletului meu. Vă iubesc din toată fiinţa mea şi simt că magia treasure hunt-ului ne aduce de fiecare dată împreună într-un spaţiu de poveste într-o Românie magică.

No bine…stai că eu aveam în gând să trimit în lume ce am simţit noi în Maramureş. Ioi, pe meleagurile maramureşene ne-am adus aminte de simplitatea şi frumuseţea poporului român. Simplitatea aici respiră lin. 

Treasure hunt-ul ăsta pare că a început cu o viaţă înainte. A fost meşterit pe coclaurile din Moldova. Da, locuri magice în care liniştea este la ea acasă, unde oamenii au vreme să-şi îngrijească animalele, unde semnalul de la net se prinde în podul casei, unde vorbeşti puţin, dar cu sens, unde casele respiră lângă dealuri, unde stelele dansează pe cer şi se lasă văzute în fiecare seară, unde apa proaspătă vine de la fântână, unde sufletul se simte mai viu că vreodată. Aici am vorbit cu meşterii, aici am căutat locuri din Maramureş, aici totul s-a aşezat lin pe cele două foi de hârtie care peste noaste stăteau şi se odihneau în pod.

Cu o seară înainte de treasure hunt mi-am revăzut prietenele. Vă iubesc fete magice. Am zis noi că dormim devreme când ce să vezi, am călătorit prin tot felul de poveşti dragi sufletului nostru. Am adormit meşterind la câteva cadouri cu „Om de toată SIMPLITATEA”. Ei, dimineaţa de vineri a început cu dor de călătorie simplă şi cu rost şi un telefon matinal de la dragul nostru Laur. 

Pornim la drum. O primă hartă ne poartă până la Piteşti. Acolo ne întâlnim cu Zoli, ne „facem paşii” şi plecăm spre Cluj şi apoi spre Maramureş. Vremea frumoasă ne tot îmbrăţişează. Mai primim câte un telefon şi veşti că „acasă vremea este mohorâtă”. Ne uităm pe geam şi soarele şi ţara ne zâmbesc.

Iaca aşa cu zâmbetul ajungem în Târgu Lăpuş. Căutam poliţia. Da, căutam poliţia…nu poliţia ne caută pe noi. La poliţie ce să vezi? Un bătrân magic ne aşteaptă şi ne conduce cu blândeţe către atelierul lui. Maramureş drag îţi mulţumesc pentru toate darurile tale şi sunt recunoscătoare pentru că am stat cu ochii deschişi şi am primit tot ce era mai potrivit.

Bine te-am găsit, om frumos- Alexandru Perţa Cuza este un om în prezenţa căruia te simţi binecuvântat. „Mie lemnul îmi vorbeşte. El îmi spune ce vrea să devină.”

Petrecem timp cu sens în atelier. Mirosul de lemn ne îmbrăţişează. În fiecare lucrare văd muncă şi multă iubire pentru autentic. Dragul de el ne vorbeşte cu blândeţe şi cu multă simplitate. Iubeşte sculptură naivă şi păstrează simbolurile autentice. Zâmbeşte şi îşi aminteşte „M-au făcut doctor în artă. Zice că timp de 10 ani mi-au urmărit munca şi că eu am respectat cele autentice. „ Din mainele acestui om au ieşit peste 4000 de troiţe şi acum ele sunt peste tot în lume. Este simplu, modest şi cu sclipire în privire când ne vorbeşte despre lemn. „Dacă poţi să salvezi o bucată de lemn. Salveaza-o”. Îi iubesc. Îi privesc pe oameni şi mă bucur pentru că simt că timpul petrecut alături de meşteri este timp de păstrat la suflet. Timpul zboară printre povesti despre lemn, ochii bucuroşi, timp cu rost, poze, amintiri, o pisicuţă jucăuşă şi dor de simplitate şi simplu.

Când am ieşit din atelier, noaptea deja bătea la uşă. Ei, acum ce să fac…vin şi eu mai devreme. Doar se apropie iarna şi iaca aşa noaptea începe spectacolul. Stele ies pe scenă. Mai trag un ochi la spectacol şi apoi spre casă. Păi unde dormim în seara asta? Dormim în Breb. Da, satul acela în care încă se mai păstrează poarta maramureşeană, blândeţea omului şi frumuseţea simplităţii. Ei, dar ce să vezi…Suntem la limită cu benzina. Începe drumul să se şerpuiască. Colinele se arată. Uite pădure cât vezi cu ochii şi nici urmă de benzinărie. Ei, să vezi cum tremurau sufletele şi cum se tot arata realitatea cu darurile ei. Uite un arici. Uite şi o bucată de zăpadă. Uite cum se văd stelele şi ce darnică este natură cu locurile astea. Motorina şi benzina au făcut spectacol în seara asta. Au fost ca nişte domniţe care s-au lăsat cu greu descoperite. Acum suntem acasă. Aşa, că prin minune avem la dispoziţie o casă tradiţională maramureşeană. O încântare să ne odihnim aici. Ei, şi ce să vezi…iniţial gazda ne-a zis că nu avem frigider, dar iaca aşa…ca prin minune, a apărut unul. Adormim lin şi dimineaţă vine cu darurile ei.

Unele planuri se dărâmă, doar pentru că ceva mult mai măreţ este gata să se meşterească– Realitatea este tare darnică. Treasure hunt-ul este o replică tare faina a vieţii şi iaca aşa vine să ne aducă aminte că în realitate este cel mai fain să joci în horă. Prima misiune ne poartă către Mocăniţa. Maşinile pornesc la drum. Ochii mei se acomodează cu realitatea. Frumuseţea satului mă încântă. Ei, dar ce să vezi în faţă…Maşina lui Tiberiu dansează cam lent. Acum înţeleg eu că horă era prea prea, dar chiar la tango ai trecut şi tu? Ne oprim şi iată prima bucurie „ Bateria ne vrea în altă parte”.

Bărbaţii s-au adunat să rezolve problema. O domniţă dragă a ieşit la poarta să ne întrebe dacă vrem nişte cafea şi cu fiecare minut în plus ne convingeam de bunătatea oamenilor din Maramureş. Ei, aşa că prin minune, maşina s-a oprit în faţa casei unui mecanic. Am aflat mai apoi că era cam singurul din zonă.

Printre sunet de motor, discuţii cu soţia mecanicului- care apropo ţesea dumnezeieşte şi realităţi care dansează în faţa noastră….vine un gând clar. „ Dansează cu realitatea”. Ei, iaca aşa, maşina a pornit, am avut o altă poveste cu o doamnă pe care am „dus-o în centru” şi uite cum realitatea ne-a spus clar. Vreţi magie? Iată că realitatea este magie curată şi draga de ea vine să dărâme un drum, doar pentru că are planuri mult mai măreţe.

Uite-ne pe noi împreună. Dimineaţa asta a venit cu un râs din tot sufletul. Ne-am reconstruit planurile şi pas cu pas am descoperit că realitatea asta a fost mai măreaţă decât ne-am fi putut noi imagina. Ei, iată-ne împreună. Cea mai bună cafea din viaţa mea. Cea mai blândă doamnă care ne-a pregătit cafeaua şi celelalte delicii. Râs din tot sufletul şi bucuria aia a simplităţii.

Se face iar linişte şi iată-ne în mijlocul satului maramureşean. Muzeul satului maramureşean din Sighetul Marmaţiei este binecuvântare. Linişte, simplitate şi parcă un pas în trecutul magic al romanului.

Aici avem timp să privim.

Avem timp să surprindem bucuria pură.

Avem timp de odihnă.

Avem timp să ne întoarcem la simplitate.

Avem timp să ne arătăm frumuseţea şi să ne bucurăm căci iată suntem împreună.

Avem timp să ne iubim.

O linişte magică în acest loc. Este primul muzeu unde suntem noi şi atât, iar eu mă simt ca acasă. Mă uit la oameni şi bucuria creşte când îi văd cât de frumos ne tot îmbrăţişează simplitatea. 

Cu timp în tolbă şi dor de timp frumos petrecut împreună pornim către alte locuri magice. Maramureşul este darnic şi unde mai pui că acuşi vine cu un alt mesaj. „Moartea merită să fie privită dintr-o altă perspectivă.” Uită-ne în Săpânţa.

Cimitirul Vesel este chiar mai vesel decât l-am întâlnit acum un an. Ei, ne bine primeşte în hăinuţe noi. Ne îmbrăcăm şi noi în hăinuţe noi…iaca aşa, mândra noastră are ie nouă şi este gata să îşi continue călătoria românească.

A fost o zi în care timpul a curs cu încetinitorul şi am avut vreme pentru toate. Iaca aşa acuşi suntem în Bârsana şi ne bucurăm de fiecare întâlnire. Iată o doamnă magică.

Iată o binecuvântare. 

Iată magie. 

Iată cum întreagă asta experienta ne aduce aminte că avem timp şi că unele lucruri se dărâmă pentru că unele mult mai măreţe vor să vină la viaţă.

Pas cu pas ne pregătim pentru o întâlnire magică.
Acasă la Vasile Şuşca te simţi în viaţă cu rost- Ajungem noi în Săcel şi iată cum ne bine primeşte satul maramureşean. Am vreme să văd frumuseţea şi iaca aşa dragul nostru de Maramureş ne vorbeşte pe limba lui despre lucrurile cu rost din astă viaţă.

Mă uit pe pod şi ce să-mi vadă ochii. Un om de care m-am îndrăgostit. Nu-l cunosc. Am vorbit cu el de două ori la telefon şi atât. Dar simt că omul ăsta este magie curată. Se întâmplă de multe ori să văd un om şi pur şi simplu să am certitudinea că îl iubesc.

Ne pofteşte la el în viaţă şi ne povesteşte despre România bogată, despre măşti, despre artă, despre viaţa, despre simplitate şi frumos. Aş putea să vorbesc ore întregi despre cum a fost şederea noastră acasă la Vasile Şuşca. Caut cuvinte şi simt că rostul lor a dispărut. Las câteva imagini să vorbească despre un roman pe care meriţi să-l întâlneşti măcar o dată în viaţa asta.

Seara noastră a continuat cu simplitate, obraji care au făcut febră de la atât de mult râs, peşte, păstrăvăria din Romuli, mămăliguţă, horincă, vişinată, usturoi şi poveşti cu sens. Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru tot ce am trăit noi împreună în această zi de poveste. Petrecerea a continuat şi acasă.

Darurile potrivite vin la vremea potrivită– A doua zi de dimineaţă am pornit către Mocăniţa. Ne-am promis nouă că ne dăruim şi aceata experienta magică şi iată-ne aici. Uite cât de blând vorbeşte viaţa. Realitatea dansează şi dacă ai răbdare primeşti tot ce este potrivit.

Am mai trăit multe, dar acuşi zice că este vreme de băgat lemne în sobă. Păstrăm călătoria asta în suflet şi îi mulţumesc pentru simplitatea pe care ne-a adus-o în faţă. Realitatea dansează atât de blând. Doar să avem suflet să o bine primim şi când ne dărâma un plan să avem încredere că are ceva mult mai măreţ decât aveam noi planificat.

Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru tot ce trăim noi în treasure hunt şi dincolo de el.