Adevăratul dans cu pasiunea


14718631_1278804948818476_1597071723721891966_nSe face linişte şi în liniştea asta aud simplitatea. Ei, dragă viaţa câte ai mai aşezat tu acum în viaţa mea. Toamna mea a adunat multe schimbări. Unele mă înfloresc, altele mă scot din confort, altele mă enervează iar pe altele le ador pur şi simplu.

Respir şi în liniştea asta aud dansul simplităţii. S-a tot perindat el prin viaţa mea, doar că mă găsea mereu prea ocupată să-l bag în seamă. Când la un eveniment, când cu o carte în mână, când citind un articol, când învăţând ceva nou, când în negocieri, când sub presiune….mereu ocupată. Dansul simplităţii a venit de multe ori în viaţa mea. Anul acesta iată că m-a luat de mână şi m-a invitat în horă. A fost atingerea aia pe care nu am putut să o refuz.

Se face linişte şi în liniştea asta mă văd pe mine cu toate ale mele. Mi-e frică. Dacă o să cad. Dacă o să mă lovesc. Dacă îmi voi pierde echilibrul. Dacă o să mă lovesc. Mii şi mii de gânduri trec prin întregul meu univers. Mă aşez aici şi liniştea începe să se aşeze. Mi-e frică să mă ridic. Mi-e frică să stau în picioare şi să-mi dansez dansul. Este mult mai bine aici în echilibru. Am totul sigur. Mi-e frică. Inima îmi bate cu putere. Am amânat mult prea mult momentul ăsta. Respir şi fac linişte. Sunt eu şi atât. Pământul de sub picioarele mele poate în orice secundă să se surpe. Respir. Am sentimentul acela măreţ ca nu mai am încotro să mă tot întorc. Este clipa aia în care răsăritul este în faţa mea şi am de gând să-l privesc fix aşa cum sunt eu…cu toate ale mele. Mi-e frică şi îmi recunosc frică. Plec din siguranţă şi îmi asum calatoaria asta.

Aşa, că din neant, aud o voce. Nu-i o voce pe care o recunosc. Nu-mi vorbeşte cu blândeţe. Nu-mi spune cât de minunată sunt. Nu mă ridică în slăvi. Îmi vorbeşte realist şi cu o claritate de aproape că mă sperie.

Mişcă femeie. Ce tot stai? Ce aştepţi? Cât mai aştepţi? Cât tot amâni? Cine te crezi să îţi baţi joc de tine şi de visurile tale? Ce-i cu lipsa asta de respect faţă de tine? Vorbeşte mai puţin şi treci la treabă.

Tac şi mă uit în jurul meu. De unde vine vocea asta şi de unde mă cunoaşte ea atât de bine?

– Ei de unde te cunosc eu atât de bine…Contează asta? Contează că te tot învârti şi nu faci ce ţi-ai promis? Te tot pierzi în detalii şi când vine vorba de acţiune….las că merge şi aşa. 

-Stii ceva. Mă enervezi. Mă enervezi şi dacă te-aş avea în faţă ţi-aş zice eu vreo două. Cine eşti tu să-mi vorbeşti aşa? Văd furia cum iese din mine. Fum negru ce să mai…Îi zic vreo două, văd că nu reacţionează şi instant mă calmez. Băi, dar chiar are dreptate.

Cine eşti tu? Vreau să-ţi mulţumesc. Realizez acum că ai un rol magic. M-ai trezit din visare şi m-ai adus în realitate. Aşa-i. Amân. Mi-e frică. Mi-e frică de toată măreţia asta.

Eu sunt balotul ăsta de paie din faţa ta… Rolul meu aici este să te poftesc la dans. Rolul meu aici este să te invit să-ţi pierzi echilibrul şi apoi pas cu pas să regăseşti tot ce este mai potrivit pentru sufletul tău.

Am inima cât un purice. Sunt eu pregătită să-mi pierd echilibrul? Nu, dar ce cred eu că o să fie un moment în care să fiu pregătită…fac primul pas. Sunt aici. Nu ştiu cum, dar am luat decizia asta şi merg cu ea până unde este potrivit. Respir şi simt că timpul curge acum diferit. Parcă şi timpul mă tot aşteaptă să-mi pierd echilibrul. Mă îmbrăţişează o linişte sfântă. Am reuşit să stau singură pe picioarele mele. Sunt aici, la înălţime, şi orice moment de agitaţie poate să dărâme întreg universul de sub picioarele mele. Mă liniştesc. Îmi iau suficient timp să stau pe picioare mele. Respir. Privesc marea. Privesc soarele şi mă simt în viaţă. Acum, natural, din linişte se naşte curajul. Mi-am pierdut echilibrul. Acum stau în linişte şi sunt gata să dansez. Simt că nu mai este drum de întoarcere. Ori dansez acum…ori o să stau în banca mea pentru tot restul vieţii mele. Începe dansul simplităţii. Acum mi-am găsit echilibrul în dezechilibru. Am curaj şi încep să mă mişc în linişte. Fac mişcări mici şi line. Aşa mi-e dansul meu…ce să-mi fac. Mă mişc şi asta mă ţine în viaţă. S-a făcut linişte. Mi-am luat deciziile şi acum am intrat în dans cu ele. Mă simt în sfârşit vie. Să ştii că mor de multe ori pe zi ca să mă simt vie. Acum vin mii de noi paşi către mine. Dansez cu pasiunea mea şi dansul ăsta nu-i cu paşi prestabiliţi şi sincroane planificate. Este improvizaţie, joc şi asumare.

Mă aşez puţin şi respir în linişte. Am făcut-o şi pe ăsta şi acum simt că drumul duce către înainte.

safe_image

Da.Oamenii cred că atunci când îţi găseşti pasiunea….zace mierea şi laptele peste tot în viaţa ta. Ei, dar de unde. Sunt multe momente de muncă nebună. Sunt multe momente de criză. Sunt momente în care simţi că eşti pregătit să te ridici pe cele două picioare ale tale, doar că pur şi simpu te simţi blocat. Habar nu ai cum să începi. Habar nu ai cum să ceri bani pentru ceva ce tu oricum poţi să faci şi pe gratis. Habar nu ai că bunătatea asta a ta exagerată uneori este echivalenta lipsei de respect faţă de propria persoană.

Da, povestea asta cu găsirea pasiunii şi urmărea ei a făcut multe valuri. Am auzit noi în nu ştiu ce videoclip o poveste de succes şi ne gândim că este super simplu din acel moment în care ţi-ai găsit pasiunea. Ei bine….eroare. Găsirea unei pasiuni este primul pas. Până când să ajungi să dansezi în linişte mai sunt mulţi paşi de făcut, simţit, trăit. Hai să vă zic de mine, căci despre mine ştiu cel mai bine. Am descoperit care mi-e pasiunea. Am descoperit care sunt lucrurile acelea care îmi fac sufletul să cânte. Şi ce este interesant este că această descoperire nu are final. Am decis cum vreau să-mi trăiesc viaţa aici şi iată că a început dansul.

Au fost multe momente în călătoria asta a mea când pur şi simplu m-am simţit blocată. Am stat zile întregi fară să fac vreun pas. Simţeam că îmi pierd vremea şi că ar fi genial să mă mişc şi să fac ce mi-am promis. Trăiam zile de blocare profundă. Şi parcă după fiecare perioadă din asta renăşteam. Da, aşa, ca să vedem că realitatea este mai mare decât orice vorbă despre pasiune. Da, mă gândesc acum la vorba aia care zice că atunci când îţi găseşti pasiunea….nu mai simţi oboseala. Băi..îmi vine să zic vorba aia care începe cu bull şi se termină cu shit. Realitatea este că atunci când îţi găseşti pasiunea, rămâi tot om…cu toate ale tale. Şi fiecare zi aduce pentru mine un nou univers. Şi este universul ăsta real…în care stau la masă cu pasiunea mea, dar şi cu toate ale mele.

Au fost multe momente în călătoria mea când am trăit ca o cămară plină cu bunătăţi, dar cărora nu ştiam cum să le pun preţul corect. Ei, la capitolul ăsta încă mai am de lucrat. Realitatea mea a arătat aşa. Dăruiam din cămara asta cu tot sufletul. Dăruiam şi de multe ori aveam impresia că fiind atât de uşor pentru mine să dăruiesc nici nu am nevoie de un preţ pentru aceste daruri. La ce să primesc bani dacă lucrurile pentru mine sunt aşa de uşor de meşterit? Îmi amintesc clar ziua aia de la metrou. Corina, o bună prietenă mi-a zis “Mai Alex, dar tu cred că nu realizezi cât de valoros este ceea ce oferi tu….mai ales în momentele alea în care vine cu uşurinţă tot ce construieşti tu”. Doamne cât adevăr a grăit a mea prietenă. Şi iaca aşa…pas cu pas am început să dăruiesc izvorului ăstuia viu. Pasiunea când vine nu îţi spune şi de tot ce aduce cu ea. Şi sunt multe pe care le aduce…aşa că, dragă om, stai liniştit căci pasiunea asta o să te facă om.

Au fost multe momente în care m-am simţit îmbrăţişată de frică. Da, căci chiar şi omul ăla care are o pasiune…este dincolo de tot şi toate….OM. Frica-i naturală. Pentru mine frica de multe ori a însemnat mobilizare. Frică m-a blocat de multe ori. Dar trăită…face minuni. Nu există sentiment mai măreţ decât cel în care am ales să trăiesc în realitate cu toate ale mele. La ce bun să vorbesc despre măreţia curajului dacă nu trec şi prin împărăţia fricii? Hai să fim serioşi. Suntem umani. Eu vreau să dăruiesc din umanitatea mea, nu din superficialitatea mea. Poveşti nemuritoare citim peste tot, dar realitatea se mişca tot cu trăiri din realitate.

Vă iubesc cu toată fiinţa mea. Dansul ăsta al simplităţii m-a purtat pe mine în realitate. Realitatea asta vine cu multe daruri. Toate au magia lor. Ignoranţa însă ne distruge lent şi sigur. Hai să vedem realitatea şi să dansăm cu toate ale noastre în dansul ăsta. Hai să binecuvântăm momentul ăla când ne-am găsit pasiunea, dar hai să jucăm corect şi mai departe. Hai să vorbim deschis despre toate ale noastre. Asta înseamnă pentru mine viaţa sănătoasă, umană şi vie.

Pasiunea aduce multe binecuvântări. Pasiunea aduce multă împlinire. Pasiunea însă aduce şi multă muncă, multă umanitate şi realitate îmbrăţişată cu toate ale tale. Pasiunea nu aduce confort şi nici zen pe toate străzile. Pasiunea aduce zile cu de toate. Pasiunea mea pe mine m-a pus în faţa mea cu toate ale mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s