creaţie foto: Andrei Gherasim

Se face linişte în creierul meu. Prea multe sfaturi, prea multe zgomote, prea multe vorbe, prea multă agitaţie, prea multe decizii, prea multe gânduri care joacă în creierul meu, prea multe acţiuni, prea multă gălăgie, prea multe presupuneri, judecaţi şi sfaturi nesolicitate. Prea mult din toate şi parcă nimic din lucrurile cu adevărat de folos.

Mă aşez şi zic că astăzi este zi tocmai bună de stat cu mine. Închid netul şi parcă ridic o piatră de pe inimă. Nici nu îmi dau seama cât de rău îmi face uneori internetul. Pierd energie crezând că am treabă. Pierd timp verificând mail-ul, facebook-ul şi altele din categoria asta. Pierd timp şi îndop în creier tot felul de informaţii de care zău că nu am nevoie.

Mă aşez şi fac curăţenie. Da, fără muzică şi fără să am nevoie să verific dacă am primit un mail important. Curat fiecare colţ din casă. Ies afară şi spăl suportul pentru pantofi. Doamne, dar ce soare minunat. Spăl şi parcă se linişteşte creierul. Se face linişte în toată nebunia aia de gânduri. Trei pisici şi un căţel se bucura de prezenţa mea. Ei, şi eu de a lor parcă şi mai mult. Soarele continua să îmi încălzească mâinile puţin îngheţate de la apă rece. Spăl şi parcă spăl tot ce cu praf în creier.

Îmi simt mintea limpede. Da, se face linişte. Mănânc în pace. Fără să mă grăbesc să răspund la un telefon, fără să mă grăbesc să trimit un mail, fără să mă gândesc la ziua de mâine sau la ce mai am de făcut ca să-mi fie bine. Îmi este bine. Mâncarea asta are alt gust în linişte. Zici că dansează papilele mele gustative. Nu mai au gânduri care să le sugrume şi care să le pună pe repaus. Se face linişte şi în liniştea asta mâncarea vine ca o bucurie.

Îmi dăruiesc o baie liniştitoare. Da, îmi amintesc când acum câţiva ani îi spuneam lui Dragoş( mentorul meu) că eu nu am vreme de băi lungi decât foarte rar. Vai cât de ocupată mă credeam. Îmi amintesc faţa lui Dragoş. Parcă mă privam de la cel mai mare dar al umanităţii, aşa eram privită. Parcă îl văd. Mi-a zis clar şi răspicat că merit să stau ore întregi în cadă şi să mă relaxez. Ce-i asta să faci duş şi să îţi permiţi o cadă la final de săptămână. Mă privea cu iubire şi ce îmi zicea nu venea ca o judecată ci pur şi simplu ca un fapt venit din realitate care merită să se schimbe. Ieri am făcut o baie din aia în linişte. Ore întregi şi fără să stau să mă răscolesc. Ore întregi în care proiectele mele au fost şi ele relaxate. Parcă îl vedeam pe Dragoş cum mă felicita. Bravo fata, uite vezi tu că de la lucrurile astea mici putem să construim şi lucrurile alea mari.

În liniştea asta mi-am văzut creierul că pe o cameră cu de toate. Doamne, aici are şi baie, şi dormitor şi sufragerie, şi loc de joacă pentru copii, şi cămara, şi debara, şi camera de oaspeţi, şi ceainărie, şi cinematograf, şi birou, şi cabinet psihologic, şi camera de hotel, şi bibliotecă  şi salăde dans, şi club, şi biserică, şi parc şi tot. Văleleu, dar câte oare încap într-un creier?

– Ei, normal că încap multe, doar că am şi eu momente în care cer să se facă un fel de curăţenie generală. Da, ştiu că la voi uneori se numeşte curăţenia de toamnă, curăţenia de Paşte şi aşa mai departe. La mine este simplu. Linişte. Asta aduce curăţenia generală. Eu sunt ca un bătrânel care duce în spate multe, căci aşa a fost învăţat, să care puţin din toate în speranţa că la un moment dat lucrurile acelea din spinarea lui îi vor fi de vreun folos. Într-o zi, bătrânelul nostru vrea şi el să alerge. Cum să alerge cu toate astea în spinare? Se debarasează de toate. Şi uite-l cum aleargă. Are o viteză de zici că întrece lumina. Se simte uşor. Şi ce-i cel mai fain este că el nu a pierdut lucrurile cu adevărat important. Are o prietenă pe viaţă. Zice că se numeşte AMINTIREA şi zice că dragă de ea îi aduce în vizor tot ce are el nevoie. Se mişca uşor. Are mobilitate şi sentimentul ăsta ca în fapt nu pierde tot ci doar îşi aminteşte ce este potrivit, îl linişteşte. Să-l vezi pe bătrânel cum face piruete şi mişcări demne de un adevărat dansator.

Mintea începe să-mi vorbească.

– Surioară mai am şi eu nevoie de linişte din când în când. Mă tot bambardezi cu mii de informaţii. Ajung la mine mii de sfaturi. Ajung la mine mii de informaţii din astea inspirationale. Ajung la mine mii de presupuneri şi judecatati. Ştiu, draga mea că multe nu îţi apartin. Sunt dorinţe, frici, presupuneri, idealuri ale celor care e înconjoară cu bucurie. Ei îţi vor binele, dar îl transmit în felul lor. Tu uneori te simţi ca bătrânelul acela de care îţi povesteam mai devreme. Ţi-e greu să le mai cari în spinare pe toate. Da, adică mie mi-e greu să le car pe toate. Şi culmea este că nici jumătate din ce cari nu îţi aparţine. Atunci la ce bun tot efortul ăsta nebun?

– Ştii ceva, din când în când mai am nevoie şi eu de curăţenie generală. Să stai aşa lângă mine şi să sortăm lucrurile. Ce îţi mai aduce bucurie păstrăm, iar ce nu….să se ducă într-un loc mai potrivit. Şi dintr-o dată parcă vezi cum camerele alea aglomerate se luminează. Ai loc acum să te mişti în voie. Ei, nu-i nevoie ca în următoarea zi să alergi să aglomerezi spaţiul gol. Stai în linişte. Lasă casa să respire. Lasă proiectele tale să respire. Lasă dorinţele şi visurile să respire. Lasă-le ÎN PACE. Şi stai aşa, cu a ta casă goală câteva zile. În linişte şi fără să faci un capăt de lume din asta. Sigur găseşti tu un loc în care să dormi şi să îţi vezi de ale tale. Stai în linişte în spaţiu asta. Şi da, ştiu, te simt, de multe ori nici nu mai ştii în ce direcţie să mergi. Stai în linişte şi ai încredere că ai să primeşti inspiraţia aia pură. Şi ai să primeşti răspunsurile de care ai nevoie. În spaţiul ăsta noile lucruri se aşează în linişte. Ele vin din cele mai neaşteptate locuri. Da, da, hai că ştiu că îţi aduci aminte de emisiunea aia cu acel muzician…da, da, „Garantat 100 %”. Îţi aduci aminte ce răspunsuri clare au venit către tine? Ziceai că-i fix ca în filme. Tu întrebai şi muzicianul ăla ziceai că aude întrebările tale şi îţi răspunde cu cea mai mare sinceritate.

– Am vorbit de curând cu sufletul tău. Îmi zicea şi el că simte multe. Că are nevoie de puţin răgaz să separe ce este al lui şi ce este al celor din jurul tău. Vrea o pauză în care să facă şi el curăţenie. Să fie timp de gol, vid, şi din vidul ăsta mai apoi să se apuce să facă o reconstrucţie.

– Noi suntem prieteni buni deşi lumea crede că mintea, creierul şi sufletul sunt în direcţii opuse şi că unul trage într-o direcţie şi celălalt în cealaltă direcţie. Ei bine, toată lumea este într-o căruţă comună. Noi avem principiul de-a nu lăsa pe cineva în urmă.

– Concret, ce vreau eu să zic aici? Vreau să zic că merităm că din când în când să ne mai oferim o zi de pauză de la tot. Vă asigur că nu murim fără facebook, fără internet, fără gmail, fără telefon şi alte lucruri de care am devenit dependenţi parcă.

Eu m-am susprins ocupată foc deşi nu aveam ceva chiar atât de important de făcut. Mi-am văzut orele cum zboară în ideea asta de om ocupat, care are de răspuns la mail-uri, verificat nu ştiu ce răspuns pe facebook şi alte lucruri din oala asta. Ei bine, ieri la mine a fost zi de pauză de la tot. Am avut timp de curăţenie, de răsfăţ, de lucru adevărat, de eliminat gânduri care nu sunt ale mele, de trimis în vacanţă presiuni nebune, de ascultat, de scris pe hârtie albă, de văzut soarele, de răsfăţat, de petrecut timp real cu cei dragi din casă, de mâncat în linişte, de aşezat gânduri pe hârtie, de simţit încrederea aia că lucrurile merg în direcţia cea mai potrivită pentru sufletul meu.

Să vă mai zic că ieri am folosit netul pe seara cred că 10 minute şi am avut sentimentul clar că nu am pierdut ceva şi că mă simt mai vie.

Astăzi a început să sune telefonul. Am răspuns spre deosebire de ieri şi iaca vin veştile pe curat. Observ ce se întâmplă şi aş spune întregii lumi să-şi mai ia câte o pauză din asta din când în când.

Vă iubesc şi abia aştept veşti din liniştea voastră. Din zilele voastre de pauză. Din zilele alea în care aveţi vreme de curăţenie în minte, casă şi suflet. Din zilele alea când nu va mai pierdeţi în „văi ce ocupat/a sunt”. Din zilele alea când pauză aduce conectare cu ce este al vostru şi cu ce nu vă aparţine. Din zilele alea când nu ne mai îmbătăm cu apă rece şi când vedem realitatea fix aşa cum este ea. Din zilele alea când recunoaştem care gânduri sunt ale noastre şi care sunt presiuni venite din partea celor care ne iubesc cel mai mult. Din zilele alea când nu mai pierdem ore întregi căutând informaţii pe facebook. Din zilele alea în care avem timp de mintea noastră, de sufletul nostru şi de toate cele cu adevărat importante.

Ei, iaca aşa vine la mine că orice lucru-i bun atât timp cât este cu măsură potrivită. Vă iubesc şi vă mulţumesc.