În spatele casei Woman În Red Dress


20160828_092038Vezi o casă. Este strălucitoare şi pur şi simplu adorabilă. La tine în gând răsare ceva măreţ “Doamne cât este de măreaţă. Ce fericiţi trebuie să fie oamenii ăştia cu aşa o casă de vis.” Când ce să vezi… În realitate casa asta de vis a fost construită cu muncă reală. Da, peretele ăla nu a răsărit ca din neant. Fiecare obiect din această casă de vis are o poveste. Acum arată ca un tot unitar măreţ, dar ce să vezi, în spatele casei măreţe stă draga de muncă şi nu-i una oarecare ci una consecventă şi disciplinată.

Aşa-i şi cu WomanInRedDress. Aduce multe gânduri de genul celui mai de sus. “Doamne cât de măreţ este proiectul acesta. Ce oameni fericiţi şi împăcaţi. Ce imagini minunate. Aş vrea şi eu să fiu ca femeia asta în rochie roşie. Ce fotograf fericit şi ce oportunitate măreaţă pentru ei să călătorească şi să surprindă măreţia acestei ţări”. Da, dar ce să vezi în spatele acestei măreţii se află o poveste şi mai măreaţă.

Ce-i în spatele casei Woman În Red Dress?

Multe zile de învăţare. Multă muncă. Multă disciplină şi un bărbat care ştie că în viaţa asta vrea să respire cu rost şi să dăruiască măreţ. Să vă zic cât munceşte Andrei ca să obţină aceste imagini? Enorm de mult. Norocul lui este că iubeşte ceea ce meştereşte , dar fără disciplină şi muncă fotografiile lui nu ar aduce atât de multă măreţie în această lume.

Da, multe poveşti şi proiecte par să fie precum casa de vis, dar ce să vezi…în spatele lor se află pasiune, dar şi muncă şi multă disciplină. Îmi amintesc serile în care eu adormeam şi Andrei stătea până noaptea târziu doar ca să deseneze o schiţă pentru o viitoare fotografie. Îmi amintesc şi trăirea pe care o avea când descoperea în natură fix locul acela care îi susţinea schiţa desenată pe o simplă foaie de hârtie. Îmi amintesc de câte ori îl apucă dimineaţa învăţând de la cei pe care îi consideră cei mai buni.

Să vă zic cum este Andrei când fotografiază? Super prezent. Dar ştii ce este în spatele acestei prezenţe? Multe ore de muncă disciplinată. Multe ore de planificare. Andrei este măreţ şi de multe ori mi-ar plăcea să fiu tot atât de disciplinata ca şi el.

Cred cu toată fiinţa mea că “toate casele de vis” sunt valoroase la prima vedere, dar ceea ce simt că este şi mai valoros este ceea ce se află în spatele lor. Căci lucrurile acelea din spate susţin şi ceea ce se vede la suprafaţă.

Hai să călătorim puţin în spatele casei prin doua fotografii magice ale Woman În Red Dress.

14956026_1190756487660562_5236097390763990554_n-1

Iaca aşa uite ce se află în spatele acestei fotografii. Multe ore de călătorit pe munte. Am urcat de cel puţin trei ori acest munte pentru a găsi această zonă. Am ratat de multe ori momentul cel mai potrivit. Andrei a revenit aici iar şi iar până când totul s-a aliniat potrivit şi iată că fotografia este măreaţă. Multe ore de urcat pe munte cu tot echipamentul în spinare. Trezit cu mult înaintea răsăritului şi mers până în locul ăsta magic. Şi nu a fost deloc uşor. Puteam să renunţ de multe ori căci corpul meu era dus la extrem. Aş fi putut sta la căldurică şi aş fi putut să-mi beau în linişte ceaiul în acea dimineaţă. Am ales să riscăm şi să construim ceva măreţ. Era un frig de îmi simţeam faţa amorţită. Bătea un vânt şi numai gândul că mă voi dezbrăca în rochia roşie mă îngheţa. Ei, şi cum bine zice Andrei, am luat lucrurile pe rând şi la vremea lor. La ce bun să mă gândesc la dezbrăcat când eu am nevoie de energie să-mi mişc picioarele şi să mă păstrez în viaţă. Căci da, în dreapta noastră nu era chiar o plajă cu nisip fin ci ditamai prăpastia. Munceşti ore întregi pentru câteva momente de răsărit când fie câştigi totul fie pierzi totul şi îţi promiţi că te vei întoarce cu o perseverenţă nebună până când vei obţine ce visezi. Se face linişte. Sunt în vârf de munte şi iată-mă călătorind de zile bune pentru această imagine. Îl văd pe Andrei şi pur şi simplu îl iubesc pentru cât de măreţ alege să trăiască. Dintr-o dată coborâm. Fug pietrele de sub picioarele mele şi fiecare clipă este o clipă unică. Mă simt vie. Ajungem. Timpul aici se derulează cu încetinitorul. Andrei este super prezent. Are multe lucruri planificate, tocmai pentru a lăsa loc acestui spaţiu să-l surprindă şi să-i ofere tot ce este mai măreţ. Respect fiecare bucată de pământ, fiecare piatră, fiecare rază de lumină. Respir şi pur şi simplu se face linişte. Mă dezbrac şi mă îmbrac în rochia roşie. Timpul trece altfel. Învăţ să respir şi îmi văd corpul cum ajunge la limită. Ne susţinem reciproc şi iaca aşa trecem de limită. Cu picioarele goale începe spectacolul. Mă simt vie. Mi-e frig…. să nu crezi că fac vreo magie şi dintr-o dată intru într-o bulă de căldură, Andrei mă fotografiază şi gata. Nuuuuu. Mi-e frig. Atât. Şi apoi limitele se joacă în corpul meu şi la un moment dat uit de limită şi sunt cu adevărat prezentă acolo. În liniştea asta, îl aud pe Andrei cum aleargă dintr-un unghi în altul….nu-i deloc uşor să ai grijă de o femeie care poate să îngheţe în fiecare secundă, să aduci laolaltă frumuseţea naturii cu cea a femeii, să ai atenţie la cum cade lumina, la cum nu cade fotograful de pe stâncă şi tot aşa. Aud fiecare fir din natură cum respiră. Aici mă simt vie cu adevărat şi toate sentimentele alea despre care citeşti în cărţi le trăiesc acum şi asta este o binecuvântare pură. Picioarele mele sunt înţepenite de multă vreme. Nu le mai simt, dar nu ştiu cum se face că desculţă aici în vârf de munte mă simt mai în siguranţă decât în oraş cu cei mai călduroşi bocanci din lume. Andrei respiră uşurat. Pune aparatul la locul lui. Mă ajută să mă îmbrac. Ştie că aici fiecare secundă contează. Îl sărut şi ştiu că ce vrem să dăruim este măreţ. Căci da, când zicem că dăruim un tabloul începând cu 100 de euro, punem în interiorul lui şi darurile acestei poveşti din spatele imaginii…din spatele “casei de vis”.

14732335_1176743432395201_4610106434644747816_nHai să mai mergem către o imagine. Ajungem din vârf de munte la mare. O săptămână de muncă disciplinată în mijlocul mării. Ei, şi normal că este super la îndemână să dormi până la 9 în cameră, să mănânci micul dejun la pat, să stai la căldurică, să faci dragoste, să pleci la plajă, să stai cu burta la soare, să pierzi nopţile în cluburi şi tot aşa şi să crezi că fotografiile astea se meşteresc în pauze. Ei bine, nu-i chiar aşa. Recunosc că pentru mine sunt adevărate binecuvântări călătoriile noastre cu WomanInRedDress. Nu lipsesc nici momentele de relaxare divină, dar când este vorba de muncă disciplinată nu dăm înapoi. Cumva este o bucurie şi mai bucurie. Cum aşa? Păi reuşim cumva să îmbinăm cele două luni. Uite aşa, dimineaţa noastră începe de o săptămână la ora 4. Avem la început ochii mici. Ne este un somn de parcă nici nu vedem bine. Ne ghidează însă gândul că avem un vis şi totul se construieşte cu bucurie, dar şi cu muncă disciplinată. Ziua în care am meşterit această fotografie a fost prima zi în care am ameţit la propriu. Am meşterit nişte fotografii foarte aproape de valuri. Eu mă mişcăm în permanenţă. Marea şi ea cu mine şi nu ştiu cum la un moment dat am ameţit de nu mai ştiam de nimic. Am stat şi am reluat totul. Şi am trecut printr-o stare de nici mie nu îmi venea să cred că eu sunt acolo. Am ameţit şi primul gând a fost că” Este vina ta că îmi ceri prea mult. Nu ştiu să dansez după cum îmi povesteşti tu. Uite, vezi nu ai răbdare cu mine. “Andrei nu avea absolut nici-o vină. Eu eram cea care a ameţit. Eu eram cea care nu aveam răbdare cu mine şi îmi doream ca lucrurile să iasă mai repede şi mai uşor. Eu eram cea care fugea de muncă. Şi uite că realitatea le arata pe toate. Să nu crezi că am gândit aşa în acele momente. Eram plină de supărare. Andrei a avut răbdare şi m-a lăsat în povestea mea. Eram la un moment dat pe punctul de-a renunţa, iar el a avut răbdare. M-a purtat pe braţe până în locul acestei fotografii. M-a iubit cum eu nu eram în stare să mă iubesc în acele momente. Mi-a acceptat toate mofturile mele şi m-a lăsat să mă liniştesc în ritmul meu. M-a purtat pe braţe şi mi-a creat spaţiu să mă liniştesc. Din linişte mai apoi s-a meşterit magia. Bun. Sunt în faţa acestei capiţe. În spatele nostru avem marea şi răsăritul. Mă simt liniştită, dar din neant mă apucă o frică. Mi-e frică să-mi pierd echilibrul. Văd frica asta şi merg cu ea mai departe. Nu-i spun lui Andrei. Pur şi simplu îmi spun mie să merg mai departe şi să mă las surprinsă. Mă aşez pe căpiţă. Pas cu pas mă ridic în picioare. Zici că timpul se desfăşoară cu încetinitorul. Capăt încredere pas cu pas. Când la un moment dat mă vezi că încep să dansez, că stau într-un picior şi pur şi simplu stau acolo cu încredere. Andrei surprinde spectacolul. Şi da, aici este o femeie care a pornit la drum cu frică, dar pas cu pas uite ce magie a construit. Şi uite realitatea. Din exterior, poţi să vezi fotografia asta ca fiind una magică şi să-ţi imaginezi că a fost meşterita cu uşurinţă. Da, a fost magic ce am simţit eu pe tot parcursul acestor momente, dar nu a fost uşor de la început până la final. Simt că de cele mai multe ori în fotografiile acestea sunt surprinse fix momente din viaţă. Da, căci în realitatea “casa de vis “ nu se construieşte peste noapte ci pur şi simplu pas cu pas. După acest moment m-am simţit mai puternică decât pot să pun în cuvinte. Magică această călătorie. Acum înţeleg că dincolo de un tablou este o poveste şi ea dacă ajunge în casa unui om duce cu ea şi tot ce a fost în “spatele casei de vis”. Tabloul ăsta dăruieşte omului normalitatea măreţiei dobândite pas cu pas.

Ei, mai avem multe momente de împărtăşit. Vă iubesc şi tot ce am vrut să spun aici este că în spatele “casei de vis” este o casă şi mai de vis. Dincolo de un proiet măreţ, sunt doi oameni normali care trăiesc magia, dar şi muncesc constant şi cu multă disciplină. Dincolo de un tablou este o poveste. Tu, ca om, nu cumperi o foaie de hârtie aşezată într-o ramă….cumperi o poveste care dăruieşte normalitate şi măreţie.

Acum, după călătoria WomanInRedDress percep altfel lucrurile. Sunt conştientă că dincolo de “casa de vis” este o casă şi mai de vis. Măreţia lucrurilor este că dincolo de pasiune este şi muncă disciplinată. Vă iubesc şi cred cu toată bucuria mea în normalitate. Căci da, normalitate înseamnă să ştii că dincolo de frumuseţea proiectului WomanInRedDress este şi multă muncă disciplinată. Mergem cu ochii închişi şi ne încredem în poveşti de succes care par roz de la început până la final. Şi trist este că începem şi noi un drum şi când vedem că nu mai este roz ne oprim. Fix atunci este de mers înainte. De trecut prin nişte provocări . Parcă fix atunci viaţa ne îndeamnă la şi mai multă disciplină.

DA, magia vine în lume de mână cu disciplina. Mulţumesc Andrei pentru tot ce descopăr prin tine. Te iubesc, Andrei. Şi da, pot să vă povestesc o viaţă despre acest om minunat. Şi da, tablourile WomanInRedDress sunt o parte din magie şi vin şi cu poveştile din spatele imaginilor. De vrei şi tu un tablou, primim comenzi pe g.andrei.alexandru@gmail.com şi hai să ne asumăm întregul. Şi de vine vremea să porneşti la drum cu un proiect de suflet să-ţi aduci aminte că magia vine în lume de mână cu disciplina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s