Ce ma pastrează în viată?


14039949_10153748429580686_5984713214881595910_nDimineaţă. Ora 7. Am adormit cu bucurie la 2. Am trăit o seară vie. Îmi tot răsună “I’m special. I’m beautifull because I’m open. “Şeful cel mare intră pe frecvenţă şi mă întreabă ce mă ţine pe mine în viaţă. Zic că ora 7 este cea mai potrivită să răspund la o astfel de întrebare. Începe să se facă lumină afară.
Şeful zice că să las vorba şi să pun mâna să raspund concret la întrebare. Mă asigură că vorbim pe bune şi că deşi este ultima zi din an are vreme să mă asculte.

Mai fată, eu nu am sarmale de pregătit, costume nu prea port că mă cam strâng şi casa mi-e curate déjà. Şi drept să-ţi zic mi-am făcut şi cumpărăturile. Sunt bine. Uite, beau nişte apă şi am tot timpul din lume să te ascult.

Tac puţin şi acum că Dumnezeu îmi zice aşa clar că are vreme să mă asculte, simt parcă puţină presiune. Bah dacă el îmi oferă din timpul lui măcar să zic şi eu ceva bine aici.

Nici nu respir bine că dragul nostru mă miroase. Ştie el ce gândesc şi mă linişteşte imediat.

– Mă drăguţă. Stai liniştită că aici nu dăm note şi nici un caiet mare cu notiţe despre voi nu am. Eu doar vă ascult. Aoleu. Stai că poate citesc nişte oameni articolul ăsta şi am o vorbă să vă zic. Hai să vă fie clar un lucru. Eu nu am în fişa postului faza asta cu pedepsitul. Credeţi voi că eu nu am altă treabă mai interesantă de făcut decât să vă pedespsesc pe voi? Dragilor, de multe ori duc multă muncă de lămurire cu voi în încercarea mea de-a vă ajuta să nu va mai pedepsiţi. Căci na, se pare că voi cam excelaţi la capitolul ăsta. Te rog eu mult să le spui oamenilor că eu îi iubesc, vreau să îi văd bine, vreau să îi văd împliniţi.

– Am auzit că acum la început de an nou oamenii îşi pun dorinţe pentru noul an. Pot şi eu? Bun, bun, eu sunt Dumnezeu, dar ce crezi că eu nu am dorinţe…. Cum să încep? Dorinţa mea pentru 2017 este….. Aoleu ce mă formalizez aşa. Respiră( şi uite-l pe şeful cel mare cum stă el în linişte şi începe să respire.)

Vreau să devin colaborator cu mulţi oameni de pe pământ. Vreau să vă văd că vă trăiţi viaţa viu. Îmi doresc să te văd, dragă om cu viaţă în tine, că alegi să te bucuri real, Să îţi oferi spaţiu să plângi şi să te bucuri. Vreau să vă văd că vă ajutaţi între voi. Vreau să vă văd cu viaţa în voi. Vreau să vă văd cu timp. Vreau să vă văd călătorind. Vreau să vă văd reali. Cum vine asta cu “Vreau să devin colaborator?”

Doamne. Acum eu înţeleg că tu ai multe răspunsuri, dar hai să ieşim puţin din monolog. Respiră Doamne uşurat. Simt că pot să te ajut aici cu un răspuns. Nu de alta, dar a fost un moment în anul ăsta în care am devenit colaboratori. Îţi aduci aminte? Simţeam că totul s-a dat peste cap. Simţeam genul ăla de pierdere de nu am ştiut de unde să mă mai iau. Îmi erau clare nişte lucruri, doar că mă simţeam blocată. Îţi aduci aminte? Îmi era super dor. Plângeam de dimineaţă până seara şi la un moment dat nici nu îmi mai aduceam aminte de ce plâng. Mă simţeam fără putere şi zău că nu mai ştiam de unde să mă iau. Atunci a fost momentul ăla în care am zis Doamne, eu nu mă mai descurc singură. Bun. Sunt eu puternică şi specială, dar ce zici dacă începem o colaborare…. Cum adică cum să colaborăm? Păi uite, tu mă ghidezi şi eu cu bucurie intru în joc. Ce să-mi fac acum? Habar n-am încotro să merg, dar am încredere în tine”.

Stăm în linişte şi mă priveşte cu blândeţe. Mă ia în braţe şi uite aşa trec ore bune. Mă simt în siguranţă. Mă simt sigură. Habar n-am unde mă poartă viaţa, dar clar simt că în direcţia potrivită. Şi zic asta pentru că văd asta în viaţa de zi cu zi. Mă simt în siguranţă. Se face linişte. Mă ghemuiesc ca un copil în braţele şefului cel mare.

Mă mângâie în linişte. Am şi uitat de întrebare. Bine că suntem colaboratori buni şi dragul de el începe să-mi amintească. Continuă să mă ţină în braţe.

Ce te ţine pe tine în viaţă?

14495278_1265944096771228_6517054660179172828_n

“Creaţia” răspund de acolo de braţele lui. Doamne iubesc să meşteresc experienţe. Doamne iubesc să aduc oamenii împreună şi apoi să mă bucur de tot ce se naşte în spaţiul ăsta. Doamne simt din toată inima….creaţia mă ţine în viaţă. Iubesc să meşteresc trăiri. Iubesc să îi îmbrăţişez pe oameni şi aşa să le vorbesc. Iubesc fiecare clipă de creaţie. Îmi amintesc câte nopţi nedormite am trăit înainte de fiecare treasure hunt. Doamne cum mai stăteam eu toată noaptea şi meşteream de zor cu bucurie. Oboseală? Nici vorbă. Doamne, iubesc momentul ăla când se face linişte şi încep să dau viaţa unui lucru. Mă aşez şi am sentimentul că lucrurile vin de la sine. Fie că scriu o poveste pe care urmează să o dăruiesc, fie că lucrez la o pereche de şosete de lână, fie că meşteresc o hartă, fie că mai caut un meşter în casa căruia să poposim…..de fiecare dată mă simt vie şi ghidată. Mi-e uşor să meşteresc magie.

Încep să ţopăi prin cameră de bucurie. Zici că am descoperit America.

15401310_677369189089736_780953363_n

Mi-e uşor să meşteresc magie. Da, da, şi asta mă ţine cu adevărat în viaţă. Mi-e uşor să îmbrăţişez un om şi să-i spun că îl iubesc. Mi-e uşor să le spun oamenilor că îi iubesc şi aşa pas cu pas să descoperim că asta-i normalitatea. Mi-e uşor să scriu cu iubire. Mi-e uşor să meşteresc poveşti care au aşa de multă vindecare naturală în ele. Mi-e uşor să dăruiesc clipa aia în care accept cu adevărat omul de lângă mine. Mi-e atât de uşor să văd dumnezeire în oameni. Mi-e uşor să văd câtă lumină este în fiecare om pe care îl întâlnesc. Mi-e uşor să râd din inimă. Mi-e uşor să meşteresc spaţii în care oamenii se simt iubiţi, acceptaţi şi în siguranţă. Mi-e uşor să iubesc simplu. Mi-e uşor să ating cu blândeţe un om şi să-i spun prin necuvinte că suntem mereu în siguranţă. Mi-e uşor să râd ca nebuna. Mi-e uşor să găsesc soluţii. Mi-e uşor să fac magie. Mi-e uşor să cred în magie şi în darul oamenilor de-a trăi tot ce le este lor potrivit. Mi-e uşor să plâng. Doamne, câte binecuvântări. Mi-e uşor să râd ca nebună din lucruri mici şi să mă bucur cu tot sufletul, Mi-e uşor să fiu femeie şi să fiu sexy şi plină de joc şi joacă. Mi-e uşor să organizez treasure hunt-uri. Mi-e uşor să mă conectez cu adevărat cu oamenii pe care abia îi cunosc. Mi-e uşor să construiesc spaţii în care să mă comport normal şi eu şi uite aşa să mai trimit în lume gândul că asta-i normalitatea. Mi-e uşor să scriu. Doamne, uite altă mare binecuvântare. Mi-e uşor să scriu şi când scriu parcă mă vindec aşa. Mi-e uşor să scriu şi simţ de multe ori că scrisul pentru mine este ca o nouă formă de-a respira. Mi-e uşor să ţin de mână şi să mângâi. Mi-e uşor să fiu sănătoasă….văd cât de repede se regenerează corpul meu şi îţi sunt recunoscătoare. Mi-e uşor să călătoresc şi să dau de oamenii, de locurile, de trăirile potrivite. Mi-e uşor să vorbesc oamenilor prin mine…cum adică? Adică să vorbesc despre ceea ce trăiesc eu. Mi-e uşor să fiu sinceră. Doamne îmi aduc aminte când Jason mi-a zis: Spune-mi ceva ce ştiu foarte puţini oameni. Îl cunoşteam de câteva ore şi i-am vorbit despre un lucru foarte personal despre care nu vorbesc cu mulţi oameni. M-am simţit în siguranţă şi mi-a fost uşor să vorbesc cu un om pe care simţeam că îl iubesc de o viaţă. Mi-e uşor să mă joc. Joacă vine din fiecare părticică din al meu corp. Cred că dacă îmi fac oamenii ăştia o radiografie, am joacă prin fiecare celulă. Mi-e uşor să mă păstrez simplă. Mi-e uşor să privesc un om şi instant să văd cât de minunat este. Mi-e uşor să cânt chiar şi atunci când nu am voce. Mi-e uşor să fiu nebună şi să ţopăi de colo colo. Mi-e uşor să meşteresc treasure hunt-uri. Totul se construieşte lin. Mi-e uşor să renunţ la un lucru. Mi-e uşor să am încredere că atunci când ceva nu se întâmplă ceva este pentru că aşa este potrivit. Mi-e uşor să creez joacă din nimic….aparent nimic. Mi-e uşor să iubesc şi să pregătesc surprize. Când fac asta simt cum îmi dansează fiecare celulă. Mi-e uşor să îmbrăţişez bărbaţii. Recunosc că am avut un moment în viaţa mea când priveam bărbatul cu frică, dar acum mă simt binecuvântată pentru că de pur pot îmbrăţişa un bărbat. Mi-e uşor să fiu sexy. Am un joc în interiorul meu şi trăiesc natural senzualitatea, bucuria şi jocul. Mi-e uşor să ţin de mână un om. Mi-e uşor să dansez la întâmplare. Mi-e uşor să dăruiesc din ce am.

Ioi, dar a cam trecut timpul. Vă iubesc pe toţi. Am încredere în Dumnezeu căci simt că lucrurile astea care vin către mine natural sunt părţi din dumnezeire. Poate să sune ciudat…dar eu mă simt ghidată de ceva mai cuprinzător decât mine. Putem să-l numim Dumnezeu. Putem să-i spunem univers. Putem să-i spunem magie. Oricum alegem să-i spunem, eu simt că am norocul să fi intrat într-o colaborare magică. Am recunoscut că nu mai pot singură şi ajutoarele m-au îmbrăţişat.

Vă iubesc şi îmi doresc pentru toţi oamenii un an în care să avem vreme pentru lucrurile alea care ne păstrează cu adevărat în viaţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s