Din interior de carte Vie. Stai în linişte şi hai să călătorim împreună în interior de carte Vie. De data asta poposim în cartea VIE a Ralucăi.

Cartea Vie se scrie pentru fiecare fiinţă care şi-o doreşte. Cartea Vie se scrie cu respect, iubire şi în linişte. Draga de ea cuprinde între 3-5 povesti scrise pentru sufletul tău. Tu, om fain, dăruieşti cât vrei tu pentru această experienţă. Cartea Vie se scrie cu stiloul, cu respect şi cu iubire.

Vă invităm cu blandeţe în interior de Carte Vie. Eu respir. 

„Într-o lume îndepărtată. Într-o viaţă luminată. Într-un oraş de aproape trăia un grădinar. Şi era el zvelt şi blând, hotărât şi lin, curat şi murdar, vesel şi nebun, iubitor şi ursuz, tăcut şi vorbăreţ, dar peste toate iubitor şi deschis. Şi mare iubitor de seminţe pure. Mă uit la grădinar şi are viaţa peste tot în el. Trăieşte viu şi clar. Ei, claritatea lui nu vine de pe pământul ăsta…dar asta-i altă poveste pe care o lăsăm pe o dată viitoare.

Dimineaţa se trezeşte cu noaptea în cap. Iubeşte întunericul ăsta din apă. Întunericul mereu i-a permis să aprindă lumini. Ei, dar şi asta este o poveste separată pe care o lăsăm pe altă dată. Revenim la dimineaţa grădinarului. Dragul de el se trezea cu noaptea în cap. Adoră să se aşeze lângă răsadurile lui şi să le privească cum se luminează. Aici este o linişte sfântă. Se simte miros de iarbă proaspăt tunsă. Se aude liniştea. Închide ochii şi începe să se roage. Rugăciunile lui sunt mulţumiri. Rugăciunile lui sunt mulţumiri şi povestiri. În dimineaţa asta mulţumeşte pentru că încă simte. Începe să glăsuiască. Începe să se facă lumină în oraşul lui. Grădinarul nostru are un obicei nebun. Adoră ca prima rază de lumină din zi să fie întâmpinată cu un mulţumesc. În lumina asta blândă începe să mulţumească. Stă aşezat. Stă în linişte şi începe să glăsuiască:

Mulţumesc pentru viaţa din mine. Mulţumesc pentru că pot să mănânc. Mulţumesc pentru că pot să merg la baie singură. Mulţumesc pentru că în linişte pot duce lingura la gură şi pot mesteca. Mulţumesc pentru că simt. Mulţumesc pentru că pot să îmbrăţişez şi pot să mă pierd într-o îmbrăţişare. Mulţumesc pentru că tata trăieşte . Mulţumesc pentru că port cu mine speranţa. Mulţumesc pentru fiecare fir de viaţă care străbate fiinţa asta. Mulţumesc pentru că în corpul meu sângele curge lin. Mulţumesc pentru că ochii îmi văd, mâinile se mişcă, urechile îmi aud, nasul îmi miroase şi pielea îmi simte. Mulţumesc pentru că pot să apuc şi să dau drumul. Mulţumesc pentru că plâng şi lacrimile mele spălă. Mulţumesc pentru că am coloană care îmi susţine pasul. Mulţumesc pentru că pântecul meu poate da naştere. Mulţumesc pentru că lunar o parte din cele de care nu am nevoie, pleacă din corpul meu. Mulţumesc pentru glas şi toate seminţele lui. Mulţumesc pentru râsul care vine dintr-o altă lume. Mulţumesc pentru libertatea din fiecare colţ de suflet. Multumes căci mă văd din ce în ce mai în viaţă. Mulţumesc pentru fiecare bucată de mâncare pe care am puterea să o mestec. Mulţumesc pentru fiecare dragoste. Mulţumesc pentru fiecare pierdere. Mulţumesc pentru că VĂD. Mulţumesc pentru iubirile interzise şi plăcerile nebănuite. Mulţumesc pentru strălucire. Mulţumesc pentru culorile pe care le văd şi le simt. Mulţumesc pentru fiecare poveste care vine către mine. Mulţumesc pentru că pot să trăiesc tristeţea, liniştea, iubirea magia. Mulţumesc pentru nebunia asta care dansează în mine şi prinde glas cu fiecare zi. Mulţumesc pentru femeia pe care în fiecare dimineaţă o îmbrăţişez. Mulţumesc pentru picioarele astea care merg singure şi fără dureri. Mulţumesc pentru fiecare îmbucătură şi pentru fiecare zi de curăţenie. Mulţumesc pentru fiecare sămânţă care îşi dăruieşte viaţa pe pământ ăsta. Mulţumesc pentru dimineaţa când ţin femeia asta în braţe.

Aaaaa…..să vă zic. M-am uitat mai de aproape şi grădinarul era în fapt o femeie. ..să-i spunem femeia care plantează seminţe. O VĂD CLAR ACUM. Da, da, este o femeie. Este o femeie din aia pe care care din când în când întâlneşti pe tărâmul zânelor. Ei, cum nu ai fost acolo? De ce crezi că tărâmul zânelor este pe un pământ îndepărtat? Nu, dragilor, tărâmul zânelor este aici pe pământ, mult mai aprope de casele noastre.

Se ridică de pe pământ şi începe să danseze printre răsadurile ei. Le dăruieşte apă. Le mai curăţă de uscături. Le sărută din mers aşa. Mai taie o rădăcină. Mai mută o floare. Mai atinge o frunză care abia ce a ieşit la lumină. Mai mângâie o floare. La unele renunţă când vremea lor s-a dus. Se face linişte şi în renunţare. Pune ghivechiul bine…sigur îşi face loc o floare vie. În grădina ei lumina a pătruns. Este o lumină blândă, hrănitoare, lină şi curată. Bobocii s-au scos la lumină. He he, dacă ar ştii oamenii cât pot învăţa de la noi, ar da viaţa aia de om cu funcţie pe viaţa asta de om cu boboc.

Femeia care plantează seminţe stă în linişte şi creează. Se face linişte şi în liniştea asta se odihneşte muncind. Îi place munca. Munca ei crează viaţă. Munca ei dă deoparte uscaturile. Munca ei renunţă la ce nu mai are viaţă în el. Munca ei taie rădăcini. Munca ei pune la lumină. Munca ei respiră. Nicicând nu i-a fost teamă de muncă. Munca asta îi pune apă la rădăcini. Nu-i grea, dar nici comodă. Căci na, sunt zile în care îţi vine să mai laşi uscaturile în “viaţa” sperând că poate poate îşi revin. Ele nu îşi mai revin. Uscăturile, uscături rămân. Munca ei aduce lumină. Se trezeşte cu bucurie căci ştie că sunt oamenii care şi-ar dărui minute bune din vieţile lor ca să trăiască minunea asta blândă a acestei dimineţi.

Femeia care plantează seminţe primeşte vizite mii şi mii. Oameni de peste mări şi tari vin să-i viziteze viaţa. Da, da, căci grădina ei nu-i o grădină oarecare. Ei, dar poate că şi asta-i o altă poveste şi o lăsăm pentru altădată. Vă spunem doar că s-a tot zvonit în tot ţinutul că are câteva răsaduri speciale. Ei, dar poate şi asta-i altă poveste şi poate merită lăsată pe altădată.

Avem timp. Avem timp…se tot aude din îndepărtare. De unde vine sunetul ăsta? Pe stradă largă zăreşte un tânăr care merge cântând. “Avem timp. Avem timp” răsună în tot ţinutul. Oamenii ies pe la toate porţile. Omul ăsta aduce sărbătoare.

Uite la poartă verde un bătrân îşi invită soţia la dans. Multe au mai trecut prin viaţa lor, dar nicicând nu au uitat să se bucure unul de prezenţa celuilalt. Bătrânul îi sărută mâna frumoasei femei. Pare că i-a fost dor de ea vie. Ea are o rochie lungă albă. Are o eleganţă vie. Mă uit la ei şi parcă îmi dansează mie fiinţă. Mă uit şi mă tot uit. Ea pare acum că dansează şi din când în când mă priveşte. Mă priveşte în ochi şi îmi spune parcă: “Sunt bine. Întotdeauna am fost bine. “ Recunosc privirea asta. Încep să plâng. Da, acolo dansează mama. O recunosc. Mămică, mi-a fost atât de dor de tine. Mămică, mi-e dor să mă cuibăresc în braţele tale. Mămică, mi-e dor să mă pupi pe frunte şi să-mi spui că mă iubeşti. Mămică, mai aveam atât de multe lucruri să-ţi spun. Mămică, mi-e atât de dor de tine. Mămică, mi-e greu de multe ori şi mi-e dor de glasul tău. Mămică, mi-e dor de vorba ta blândă. Mămică, mai aveam atât de multe lucruri să-ţi spun.

Mama mă priveşte neîncetată. S-a oprit acum din dans. Tăticu o ţine în braţe. Sunt amândoi pe picioarele lor. Îmi zâmbesc amândoi şi după minute în şir în care doar ne privim…îşi văd de dansul lor. Mămică, mi-e dor de tine. Vreau să-ţi spun că sunt bine. Am grădina mea şi plantez seminţe. Să ştii că încă mai am răsadul de la tine. Este legătura mea cu Dumnezeu.

Mămica mea îmi grăieşte de la depărtare. Nu ştiu cum se face că îi simt vorba aproape. Nu ţipă ca să o aud, iar eu nu mă chinui ca să o aud. O aud pur şi simplu. Se face linişte şi mămica îmi grăieşte: Văd că eşti bine, îngeraşul lu’ mama. Zilnic te privesc din universul meu. De multe ori mă cuibăresc eu lângă tine. Mi-e atât de bine în liniştea ta. Te văd, îngeraşul lu’ mama. TE VĂD şi mă bucur în fiecare respiraţie de ce văd. Să ştii, îngeraşul lu’mama că de multe ori te ţin în braţe când plângi. Şi nu te ţin în braţe ca să te opreşti din plâns. Nu mămică, nu, căci plânsul curăţă. Te ţin în braţe pentru că aşa mi-e dor şi mie de tine. Şi te ţin în braţe când râzi, când plângi, când dormi, când pictezi, când îţi dăruieşti cuvinte….acum depinde cam în ce parte a zilei ajung pe la tine. Mămică, să le spui oamenilor că aici nu mă mai doare nimic. Mămică, să le spui să nu sufere datorită mie. Să le zici că sunt mai vie decât visam vreodată. Mi-e dor de o vorbă cu tine uneori. Mi-e dor de copii mei. Dar dorul ăsta aduce viaţa cu el. Dorul ăsta crează. Vorbesc cu voi prin cântecul păsărilor, prin ale voastre creaţii, prin linişte, prin zbucium, prin toate. Voi ne credeţi plecaţi în rai sau în iad, dar vestea magică este că noi nu suntem plecaţi ci doar în viaţa….Aaaaaa, ţi-am văzut postarea aia de pe facebook. Mămică, dar ce crezi că noi nu suntem conectaţi? Suntem conectaţi. Sădeşti iubire, suflete şi mămica ta îţi spune că te iubeşte pentru tot ce glăsuieşti. Ai curaj suflete să-ţi trăieşti viaţa asta vie.

Mămica, se întoarce către tăticu şi reîncep să danseze. Este un dans unit. Da, da, ăsta-i un dans unit.

Tânărul care merge cântând îşi continuă drumul. Cântecul lui atingea suflete. La o altă poartă o fetiţă se joacă printre culori. Cred că are cam 7 ani. Fraţii ei sunt la şcoală şi ea a rămas printre culori. Şi-a luat borcanul cu apă, culorile şi câteva pensule fermecate. Are multă treabă astazi 🙂 râde şi un gând îi vine. Ei, nu-i mai vine nici-un gând. Cum a venit gândul ăla a şi plecat. Ce gând să mai ai când pe strada trece tânărul care merge cântând. Îl asculţi şi atât. Desenul ei acum dansează. Fetiţa asta de 7 ani are ceva special. Bunica ei într-o zi i-a glăsuit aşa: Uite, pensula asta crează poveşti. Nu-i o pensulă oarecare. Este o pensulă specială. Pensula ta dăruieşte viaţa, dăruieşte o poveste cu fiecare atingere.” Bunica vorbea serios. Aşa că fetiţa normal că a crezut-o. Da, da, pensula mea este una fermecată. Pensula asta poartă cu ea răsad de poveste. Fetiţa era mică, dar era conştientă că poartă cu ea o pensulă specială. Poate că viaţa o s-o mai facă să uite din când în când de pensulă asta specială, o s-o ascundă în vreun colţ de viaţă şi o s-o uite pentru o perioadă, dar sigur va exista o vreme când, aşa, din pură întâmplare, îşi va aduce aminte de pensulă specială. Tot aşa, povestea asta cu pensula specială este o alte poveste şi o lăsăm pe altă dată. Avem timp, avem timp.

Tânărul care merge cântând îşi continuă drumul. Da de un băiat în toată firea iese şi el la poartă. Este un bărbat în toată firea cu un suflet care şi-a dăruit multe. Băiatul ăsta este ditamai bărbatul. Ce să vezi? Un ditamai bărbatul stă pe banca aia din faţa porţii şi se îmbrăţişează. Da, da, un ditamai bărbatul care se îmbrăţişează. Mă uit mai bine la el şi îmi pare atât de cunoscut. Da, da, îl cunosc şi sunt atât de recunoscătoare că îl cunosc. „Te iert. Te iert. Te iert.” Răsună în întregul univers. Bărbatul în toată firea continua să se îmbrăţişeze. Parcă se iartă. Eu îmi grăiesc pentru prima oară atât de viu. „Mă iert. Mă iert. Mă iert. „Am purtat cu mine atât de multe răni că la un moment am şi uitat că ele mai există acolo. M-am obişnuit cu ele şi am început să le port din obişnuinţă. Mă iert. Mă iert. Mă iert şi mă las ÎN PACE. Băiatul ăsta în toată firea începe să-mi grăiască: Draga mea, te-am iubit ca un nebun. Încă mai am momente când mă întorc tot ca un nebun la iubirea noastră. Mi-ai fost înger. Mi-ai fost zână. M-am cuibărit în braţele tale şi m-am simţit primit, iubit şi acceptat. Draga mea, îţi dau drumul acum. Eşti liberă, draga mea. Iubeşte cu încredere. Draga mea, eşti liberă. Draga mea, mergi şi te bucură împreună cu bărbatul tău. Draga mea, te iubesc şi iubirea asta în timp s-a transformat. Acum îmi dă aripi şi mie şi ţie. EŞTI LIBERĂ, SUFLETE. MERGI ŞI ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-ŢI BĂRBATUL. Eşti liberă. Îmi glăsuieşte din toată inima. Da, da, sunt liberă şi merg să-mi îmbrăţişez bărbatul. Am voie să trăiesc iubirea aia pură. Am voie să fiu femeie pentru bărbatul meu. Am voie să iubesc. Am voie să fac dragoste. Am voie să fiu liberă să mă joc. Am voie să îmi sărut bărbatul şi să simt dumnezeirea dintr-o simplă clipă. Am voie să plâng în braţele bărbatului meu. Am voie să am atenţie pentru pântecul meu. Am voie să fiu mamă. Am voie să merg şi să-mi îmbrăţişez bărbatul. Trecutul mi-a fost bun, dar prezentul mi-e viu, iar viitorul habar n-am.

Tânărul care mergea cântând îşi continuă drumul. În drumul lui la fiecare poartă ieşea câte o poveste. Poveştile astea duceau cu ele stropi de viaţă. Tânărul nostru era un bărbat conştient că a lui creaţie atinge suflete.” Dragostea ne transforma în copii” răsună acum în universul ăsta. Tânărul nostru care mergea cântând şi-a continuat cântul până când s-a oprit, s-a uitat către mine şi m-a prins pe mână cu o claritate vie. Am început să cântăm şi să ne plimbăm prin grădină. Florile acum se tot arătau. Erau parcă şi ele în sărbătoare. Cântăm şi iar cântăm. De unde ştiu eu cântul ăsta? Habar n-am. Îl cânt vie. Mai contează ceva? Tânărul ăsta cântă şi iar cântă. Nu o ia înaintea mea. Nu cântă mai tare. Nu mă acoperă. Nu vrea să iasă în evidenţă. Tânărul ăsta mă lasă să-mi cânt cântecul şi în acelaşi timp îşi cântă şi el cântul. Cântecul nostru este UNIT. Da, cântecul ăsta este UNIT. Eu nu caut să-l repar pe el sau să-i alin rănile. Eu nu caut să uit de mine în căutarea lui. Da, cântecul ăsta este unul unit. Fiecare cu al lui cântec, dar nu ştiu cum se face că deşi uneori cuvintele sunt diferite, cântul asta-i unit.

Şi am colindat noi aşa prin grădină cu răsaduri o zi întreagă. Să plece? Nici gând. Îl văd acum că s-a apucat de treabă. Mai taie o rădăcină, mai mută un pământ, mai sădeşte o floare….şi mereu cântă. Acum mă ţine de mână şi zice că vrea să-mi arate un răsad special. Serios? Eşti în grădina mea. De unde ştii tu ce răsaduri speciale am eu aici? Tac şi îl las în pacea lui.

Mă ţine de mână şi mergem şi iar mergem printre răsadurile din grădină. Zâmbesc şi simt cum îmi înfloreşte inima în mine. Parcă nicicând nu m-am plimbat aşa în grădina mea. Regăsesc acum colţuri uitate din a mea grădină. Se aşează lângă un răsad şi începe să-i cânte. Mă aşez şi eu lângă el şi privesc. Suntem lângă un răsad special. Are dreptate omul ăsta. Dar de unde ştie el că răsadul ăsta este special? Este un răsad cu adevărat special pe lângă mulţi au trecut în grabă considerându-l o simplă buruiană. Este un răsad cu adevărat special pe care mulţi l-au căutat în grădina asta şi nu l-au găsit. Este un răsad cu adevărat special de care eu şi sufletul meu ştim. Este un răsad cu adevărat special de care din când în când mai uit şi eu de el…când mă las purtată în treburi importante. Este un răsad special. Dar de unde ştie el că răsadul ăsta este special?

Zici că mă aude. Mă priveşte şi cu blândeţe şi claritate mă roagă să tac.

–Răsadul ăsta este răsad de iubire. Multe răsaduri ai tu în a ta grădină, dar ăsta-i unul cu adevărat special. Răsadul ăsta este răsad de iubire. Văd bine că i-ai dăruit atenţie. Am mai văzut eu răsad de iubire, dar asta este unul cu adevărat înfloritor.

-Răsadul ăsta este răsad de iubire. Femeia este divină şi poate să planteze răsadul ăsta pe oriunde merge ea. Îl pune într-o cană de cafea, îl pune într-o clipă de plăcere, îl aşează cu blândeţe alături unui suflet care plânge căci nu-şi găseşte locul în lumea asta prea agitate. Răsadul ăsta de iubire îl poţi pune în glas….da, poţi să grăieşti cu răsad de iubire în glas. Răsadul ăsta de iubire îl poţi pune într-o îmbrăţişare. Poţi pune răsad de iubire şi într-o clipă de linişte. Poţi să pui răsad de iubire într-o zi în care lacrimile curg neîncetate. Da, da, şi sa-l rogi să cureţe “solul” şi să aducă tot ce este mai potrivit pentru tine. Răsadul ăsta merge şi la piaţă cu tine. Poţi să pui răsad de iubire când cumperi merele alea delicioase de la bătrânică Maria. Răsadul ăsta merge cu tine la fiecare întâlnire. Tu dăruieşti răsad, viaţa îţi dăruieşte ce are ea de dăruit. Răsadul ăsta de iubire se aşează lin lângă tine când glăsuieşti despre pasiunile tale şi îţi ceri să te respecţi cu adevărat. Răsadul ăsta de iubire îţi stă alături când eşti cu picioarele pe pământ şi cu visurile în acţiune.

Răsadul ăsta de iubire merge pus pe răni de mult uitate şi…ştii ce face răsadul ăsta de iubire? Vindecă blând. Răsadul ăsta de iubire este bine primit în lume. Răsadul ăsta de iubire este al tău, magică femeie. Ce te uiţi aşa la mine? Da, da, te-am VĂZUT.

Femeie blândă să te bucuri de răsadul ăsta de iubire. Să-l dăruieşti clipelor tale şi clipelor celorlalţi. Răsadul ăsta de iubire spune poveştii mii şi mii. Da, da, dăruieşte clipelor tale răsad de iubire. Da, da, oferă clipelor celorlalţi oameni răsad de iubire. Da, şi stai în pace….asta-i răsad de iubire şi tu nu eşti responsabilă de ce face fiecare om cu răsadul lui. Tu îi dăruieşti răsad de iubire. El îşi creşte plantele.

Femeie blândă să te sărbătoreşti în prezenţa răsadului ăstuia de iubire.

Dăruieşte clipelor tale răsad de iubire. Dăruieşte din răsadul tău de iubire. Dăruieşte cu glas răsadul tău de iubire. Şi să te pregăteşti pentru tot ce este măi măret. Răsadul de iubire dăruieşte măreţie.

Şi asta nu-i poveste din aia cu …au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi….nu, nu, au trăit fericiţi până când au vrut ei. În grădina acestei femei magice mai creşteau încă alte 3 răsaduri speciale. Mulţi treceau pe lângă ele fără să le bage în seamă, dar ea ştia de ele. Care sunt? Ei care sunt….Asta este o altă poveste magică. Ei, dar dacă vrei să o asculţi, mergi în lume şi plantează şi tu răsad de iubire cu simplitate. Da, cu simplitate…să nu te gândeşti că ai nevoie de ustensile special. Nu, nu, o inimă şi o viaţă sunt suficiente pentru răsadul de iubire. Revenind la cele 4 răsaduri speciale. Povestea zice că ele cresc neîncetat în grădina vie a femeii cu ochii de înger. De o întâlneşti, nu-i nevoie să faci ceva special ca să îţi spună care sunt cele 4 răsaduri. Stai în prezenţa ei. Atât.

Dăruieşte clipelor tale răsad de iubire.