sursă fotografie: https://www.instagram.com/womaninreddress/

Creştem şi iar creştem. Doamne, dar unde tot creştem atât de mult? Vrem atât de multe. Vrem dezvoltare. Vrem creştere. Vrem mai mult, mai bun, mai luminos, mai spiritual şi tot aşa. Acum eu povestesc despre trăirile mele în primul rând. Din când în când se întâmplă ca şi alte suflete să se regăsească în scrierile astea. Scriu pentru că scrisul pe mine mă alină, mă îmbrăţişează, mă iubeşte lin şi îmi dă şansa să văd lumea reală.

Creştem şi iar creştem. Am observat de ceva vreme că nu mă mai pot uita la anumite videoclipuri. Am observat că sunt scrieri pe care pur şi simplu nu pot să le mai citesc. Am observat că sunt vorbe pe care pur şi simplu nu mai pot să le ascult. Se tot întâmplă minuni în viaţa mea şi văd cum parcă se tot curăţă interioarele mele. Mă tot surprind că închid videoclipuri pe care corpul meu pur şi simplu nu vrea să le mai audă. Ce simt? Simt că sunt momente în care se plantează vină în interioarele mele. Păi da, dacă stau să le aud, nu sunt vindecată, nu am succes, nu am aia şi nici aia. Îmi văd parcă toate defectele şi nu mai există vreme pentru darurile realităţii. 

Creştem şi iar creştem. Ştim multe şi vrem să ştim şi mai multe. Doamne, ce călătorie. Doamne, cât de repede simt când o chestie nu-mi este potrivită. Îţi mulţumesc Dumnezeule pentru câtă claritate trimiţi către mine.

Da, uite că nu am succesul ăla despre care am tot citit. Succesul în viaţa mea se aşează diferit şi mă tot surprinde. Succesul meu grăieşte astăzi cu alte vorbe. Succesul ăsta la mine se trăieşte zi de zi cu ce am în fiecare zi. Doamne, câte presiuni am tot fost obişnuită să pun asupra mea. Doamne, câte presiuni nebune. Doamne, câte a mai rezistat corpul şi sufletul ăsta al meu. Succesul acum la mine stă într-o zi în care dimineaţă încă deschid ochii şi încă găsesc respiraţia în interioarele mele. Am primit de curând de la Cristiana o brăţară. A zis că de multă vreme îşi dorea să dăruiască un cadou unui cuplu. Se uita cu atât de multă iubire la mine şi la Andrei şi ne-a dăruit nişte brăţări. Da, brăţara asta este simplă, dar în fiecare dimineaţă o pun pe mână şi îmi aduce aminte că încă respir şi că ăsta-i darul cel mai sfânt pe care pot să-l trăiesc acum.

Darul meu de acum este că în sfârşit îmi grăiesc din ce în ce mai clar. Las graiul ăsta să ajungă în lume şi mă tot surprind de cât de multe lucruri încep să-mi PERMIT. Darul meu de acum este că petrec zilele când la ţară când în oraş. M-am chinuit atât de mult cu ideea de-a avea o casă a mea, de-a mă aşeza la locul meu, de-a fi şi eu în rând cu lumea. M-am chinuit şi am pus atât de multă presiune pe mine. Doamne, câtă presiune şi câte nopţi nedormite în care tot căutam soluţii. Doamne, câte presiuni şi cât de blând îmi şoptea corpul ca el nu mai o duce multe în ritmul ăsta.

Am plâns într-o seară de nici nu mai ştiam de unde să mă iau. Am plâns şi mi-am scris. Da, mi-am permis să-mi scriu. Îmi place să mă joc şi iaca aşa jocul ăsta a adus multe daruri reale pentru sufletul meu. Mi-am vorbit clar, sincer şi fără să mă ocolesc. Nu am mai avut graiul ăla lugu lugu ci pur şi simplu mi-am vorbit sincer, clar şi fără ocolire. S-au deschis de atunci mai multe case în care sunt bine primită. Ba mai mult, în fiecare casă mi-am găsit locul meu de creaţie. Fiecare casă susţine acum creaţia mea. Am trăirea că pe unde merg aduc din ceea ce am eu, din ceea ce sunt eu în fiecare zi. Ultima oară când am venit de la Bucureşti la Băicoi, o fiinţă magică din Bucureşti mi-a zis ” Să ştii că nu-mi place deloc când pleci. Mă bucur de prezenţa ta aici.” Lucrurile sunt atât de simple şi oamenii sunt precum păsările. Ne găsim noi locul nostru potrivit pentru zbor.

Da, uite că nici vindecarea aia de care am citit nu o am. Vindecăm, vindecăm şi iar vindecăm. Nici nu am terminat ceva, că apare instant alt lucru la care să lucrăm. Da, hai să vindecăm şi asta şi asta şi asta. Aoleu, dar timp de viaţă normală mai avem oare? Aoleu, dar în atâta vindecare mai am eu vreme să mă bucur de o înghiţitură? Mai am eu vreme să mă bucur căci interiorul meu încă respiră? Mai am eu vreme să-mi îmbrăţişez bărbatul fără să mă gândesc că vindec ceva în relaţia mea de cuplu? Doamne, ce nebunie. Câtă vindecare şi câtă alergare după ea. Mă tot gândesc la bunica. Eu cred că ea a plecat cu viaţa vindecată, dar vindecarea asta a păşit în viaţa ei natural şi cu multă simplitate. Cred cu tot sufletul meu ca vindecarea alergată, aleargă mai repede decât poate ţine omul pasul. Cu cât alerg după ea mai repede cu atât ea prinde şi mai mare viteză şi putere.

Hai să vă zic una recentă. Ani buni am crezut că am de vindecat relaţia mea cu mama. Citisem multe despre asta. Parcă asta îmi tot sufla în cască tot universul: „Vindecă relaţia ta cu a ta mamă”. Bun. Şi draga de Alexandra s-a apucat de lucru. Şi am început vindecarea. Îmi vine să şi râd. Vindecam lucrurile de la depărtare şi din cărţi. Mergeau bine lucrurile, doar că realitatea era puţin diferită. Lapte şi miere de la depărtare şi o relaţie vindecată. Ce să vezi? Viaţa mă poartă mai aproape de mama. Fulgere şi tunete. Văleleu, dar parcă era vindecată relaţia asta… Ce vrei să spui viaţa? Păi uite, vreau să spun că planul pentru târg nu se potriveşte cu realitatea de la târg. Şi să vezi urlete, fulgere şi tunete şi o realitate care îmi şoptea că de aici începe vindecarea aia adevărată. Şi au urmat întâmplări care mai de care mai picante, piperate şi condimentate. Ei, şi normal că mie nu-mi plăcea piperul şi el tot insista să se arată. Acum ce să fac? Joc cu ce am şi vedem ce iese. Acum cu toată inima mea zic că fiecare relaţie se vindecă toată viaţa. Vindecăm lucrurile în fiecare zi. Le vindecăm parcă şi mai profund atunci când nu punem presiuni nebune pe noi. Apăi, dacă obiectiv înseamnă să pun presiune pe mine să fac lucrurile acum cu orice preţ, apăi mergi cu bine domnule obiectiv. Dacă vrei să stai lângă mine şi să traim lin realitatea, te bine primesc. Te rog să nu mă mai faci să mă simt vinovată ci pur şi simplu să-mi stai alături. Acum câteva săptămâni mama a grăit unei prietene „ Hai să vorbim mai încet. Se odihneşte Alexandra.” Eu eram în pat şi am auzit discuţia lor de pe hol. Da, o rugasem pe mama să vorbească mai încet căci vreau să mă odihnesc şi apoi să scriu în linişte pentru o carte vie. Cuvintele ei au adus multă iubire în interioarele mele. Asta da vindecare domnişoară. Da, da, realitate care dansează în jurul tău cu atât de multe daruri.

Da, uite că nu am relaţia de cuplu perfectă. Sunt ursuză şi nesuferită de mii de ori. Nu am blândeţea şi vorbă bună mereu la mine. Sunt cum sunt eu şi mă bucur că merg prin viaţă cu bărbatul întreg. Da, bărbatul asta-i întreg nu o jumătate care îşi căuta în disperare jumătatea. Iubirea noastră este măreaţă, dar relaţia noastră de cuplu nu-i deloc perfectă şi slava Domnului că-i aşa. Iubirea asta-i măreaţă şi ne tot dăruieşte cu simplitate. Îl iubesc pe bărbatul ăsta atât de liber. Îl iubesc cum nu credeam că sunt în stare. Îl iubesc şi învăţ că relaţia înseamnă mai mult decât lapte şi miere, înseamnă muncă zilnică. Da, o muncă zilnică şi refuzul de-a renunţa de le prima ceartă mai dură, de la primele cuvinte mai grele sau de la primele lacrimi. Da, draga mea femeie. Aşa-i viaţa şi bine că este aşa. Te iubesc, bărbat întreg şi îţi mulţumesc pentru că împreună construim o legătură divină. Slavă domnului că nu avem relaţia de cuplu perfectă în concordanţă cu legile de cuplu. Legilor dragi, dacă aveţi de gând să plantaţi vină în interioarele mele, eu vă urez drum bun. Legilor dragi, dacă aveţi de gând să mă inspiraţi…apăi eu vă mulţumesc. Mai trece un gând. Cum să mă prefac că sunt lapte şi miere când eu sunt mii de ingrediente? Da, te iubesc, bărbat întreg, lângă care învăţ să trăiesc cu ce am în fiecare zi.

Aşa şi? Ce vrei să ne spui, dragă femeie?

Vreau să spun că iubesc ce trăiesc astăzi. Da, viaţa asta în care în fiecare dimineaţă încă mă mai trezesc, încă mai am respiraţii în interioarele mele şi îmi iau viaţa pas cu pas. Mă mişc în fiecare zi cu ce am. Da, poate că mai am de vindecat multe, dar la ce bun să mă tot concentrez atât la vindecare când viaţa aşa mi-e dată să o trăiesc zi de zi, clipă de clipă, respiraţie cu respiraţie. Mă înţeleg şi pas cu pas învăţ să renunţ la presiuni. Nu mi-e uşor. Recunosc. Eu cu presiunile am crescut de multe ori. Am pus presiune pe mine să fiu prima din clasă. Am pus presiune pe mine să vindec relaţia cu mama. Şi draga viaţa mi-a tot vorbit în ultima perioadă prin oamenii pe care îi tot întâlnesc. Da, oamenii ăştia mi-au vorbit acum desore viaţa asta trăită pe rând. Mulţumesc Corina şi Nicoleta. 

Eu am ales să fiu atentă. Dacă o fiinţă îmi vorbeşte şi simt că plantează în mine vină, mă îndepărtez. Da, poate că tu eşti un om învăţat şi care vrea să mă dezvolte, să mă vindece şi aşa mai departe. Omule, te respect, dar iată-mă că îmi văd de viaţa mea. Am observat că toate au rostul lor şi vindecările astea vin când vor muşchiul lor. Eu rămân atentă şi îmi văd de viaţa mea de zi cu zi. Ador să mă uit la mine şi cu inima înainte să mă mişc în fiecare zi cu ce am. Habar n-am unde ajung. Habar n-am ce o să se întâmple. Tot ce ştiu este că mă simt cel mai vie când trăiesc în realitate cu ce am eu în fiecare zi.

Am simţit că în viaţa mea au fost momente în care m-am simţit vinovată pentru că încă nu sunt suficientă, că mai am de făcut nu ştiu de lucru ca să fiu într-un anume fel. Simţeam că uneori mă uitam la un material şi instant simţeam că nu am energie nici să mă mai mişc. Ziceai că planta în sufletul meu un soi de vină care răscolea şi ce era bine pus la locul lui.

Habar n-am de ce scriu asta. Habar n-am dacă sentimentul ăsta a mai fost trăit şi de alţi oameni. Simt doar că merităm să ne aşezăm şi să ne luăm viaţa pas cu pas şi în fiecare zi să ne mişcăm fix cu ce avem noi în acel moment. Asta simt eu acum.

Multe lucruri s-au tot plantat în sufleţelul meu în perioada asta. Am simţit din toată inima că îmi permit să trăiesc. Doamne, am un sentiment atât de pur. „Cum să-mi refuz lucrul ăsta care îmi aduce bucurie? Dacă mâine nu o să mai fiu aici? „ şi uite aşa am ajuns la restaurant să-mi comand mâncare nouă.  Doamne ce trăire pură să mă văd că nu-mi mai comand mâncare care să-mi ţină de foame, care să fie săţioasa…..Nu domnişoară, uite că ne permitem mâncare nouă, delicioasă şi care aduce bucurie copilărească. Ioi, dacă ştiam cum se trăieşte emoţia asta poate mă apucam mai din timp să mănânc mâncare nouă. Dar este bine şi acum. Bravo suflete. Toate au rostul lor şi eu trăiesc cu încredere.

Traiul ăsta real şi pe rând aduce multe binecuvântări şi sunt pregătită să văd multe.

Da, ceru-i atât de înalt şi viaţa pe rând. Măreaţă mă simt când îmi trăiesc zilele pe rând şi mă mişc cu ce am eu în fiecare zi. La ce bun să-mi aştept viitorul măreţ, când simplul fapt că astăzi m-am trezit respirând încă este cel mai măreţ lucru trăit în viaţa asta. …