Darul de Duminică


                                                              creaţie foto- Andrei Gherasim

Linişte. Linişte. După câteva zile în care sufletul ăsta al meu de femeie a trecut prin mii de trăiri, uite-mă aici. Se face linişte. Femeia asta magică îşi trăieşte acum magia în tăcere. Da, ce-o fi cu ea? Oare ce a păţit? Cum de nu este precum un bulgăre de energie? Cum de nu ţopăie de colo colo? Cum de nu ne ia în braţe cum o ştim noi? Cum de tace atât? Cum de trăieşte aşa? Oare ce a păţit draga de ea?

Ei, uite că dragă de Alexandra are de ceva timp parcă din ce în ce mai des momente de tăcere, momente în care pur şi simplu parcă se pune într-o linişte sfântă de unde învaţă să tacă şi să iubească în tăcere.Trăiesc o perioadă în care zici că se face curăţenia generală de sărbătoare. Paştele asta zici că pe lângă curăţenia asta exterioară, strigă şi interioarelor să înceapă curăţenia generală. He he, nu ştiu cum se face ca aceasta curăţenie generală este mai şugubeaţă şi nu vine de fiecare dată când este cerută. Draga de ea bine face că vine pe nepregătite. Parcă şi văd fiinţă umană cum şi-ar petrece jumătate din viaţa să se pregătească pentru curăţenia asta generală a interioarele. Parcă şi văd fiinţă umană cum ar uita parcă să şi respire în căutare de răspunsuri clare la întrebările care o întorc pe toate părţile. Doamne, cât ne mai complicăm. Da, iaca aşa curăţenia generală a început în interioarele mele. De data asta a venit pe neaşteptate. De data asta a venit mai puternică şi mai tulburătoare. Şi mi-a pus iubirea la încercare. A pus totul la încercare. Vrei drumul ăsta? Vrei să continui să dăruieşti măreţ? Vrei să respiri prin ce iubeşti? Vrei să trăieşti viaţa de mama pentru copii tăi? Vrei să trăieşti lângă un bărbat care te iubeşte şi te respectă şi care este conştient că iubirea nu-i suficientă între doi oameni? Vrei să respiri?

Pe curăţenie se întâmplă uneori să o prindă noaptea. Curăţenia asta generală nu prea ţine cont de zi. La mine a venit Duminică. Am zis şi eu cA tot omul că are şi ea răbdare şi se apucă de treabă în zi de lucru, dar aşa-i curăţenia generală din interioare…vine când chiar este pregătit să-ţi fie lumea mai dragă. Şi nu vine mereu cu flori în mână şi miros de lavandă. Nu vine draga de ea cu laude şi cuvinte de bine. Nu vine cu îmbrăţişări şi iubiri. Vine ca un om normal. Vine cu toate ale ei.

Iaca aşa s-a întâmplat şi la mine în viaţă. Duminica asta a venit curăţenia generală. Ştiu eu că se apropie Paştele, dar chiar aşa să vină ea în miez de noapte de Duminică?Adorm respirând. Adorm cu gânduri că vreau certitudini şi asumări. Adorm parcă fără răbdare. Adorm şi curăţenia îşi intră în rol.

Somnul mă linişteşte. Se face linişte. Sunt în braţele bărbatului lângă care învăţ iubirea sfântă. Sunt în braţele bărbatului care mă învaţă că uneori iubirea dintre doi oameni vine cu un soi de curăţenie generală care te întreabă pe linie aşa: Eşti tu cu adevărat asumat să trăieşti o viaţă măreaţă? Înţeleg eu ce îmi spui tu că vrei în viaţa asta, dar eşti tu cu adevărat sigură că vrei asta? Somnul mă linişteşte. Pune pe pauză toate întrebările şi aduce liniştea.

Mă trezesc. Nu pot să respir. Trag aer şi mă sufoc. Nu pot să respir. Mă lupt parcă să trăiesc. Câteva secunde aerul a refuzat pur şi simplu să-mi ajute respiraţia. Mă sufocam şi trăgeam aer cu dorinţa să trăiesc . Este trecut de ora 3 şi eu m-am trezit în noapte şi nu pot respira. De lângă mine se aude: “Respiră! Respiră! Te rog eu să respiri!”. Nu pot să respir. Mă sufoc. Simt cum începe să-mi tremure tot corpul pe interior. Sunt conştientă că nu mi-e frică să mor ci mi-e frică să nu mai trăiesc. Vreau să trăiesc. Secundele astea în care mă chinui să respir mă înfioară şi acum că scriu despre ele. Nu pot să respir. Sunt în miez de noapte şi m-am trezit că nu pot să mai respir. Andrei tot îmi spune :”Respiră! Respiră! Te rog eu respira!” După câteva secunde reîncep să respir. Apăi mai clar nici că nu putea să-mi vorbească Dumnezeu. Încă îmi tremură întregul corp. Respir şi mă întorc către Andrei cu iubire. Îl iau în braţe cu o iubire pură. Zici că Dumnezeu mi-a dat o altă şansă la viaţă. Pare că în prima clipă de respiraţie primul gând îmi este la iubire. Beau un pahar de apă. N-am chef să mai gândesc. Tac şi mă simt recunoscătoare că Dumnezeu a pus iar viaţa în mine. Adorm ca un prunc în braţele lui Dumnezeu. Simt o iubire simplă şi parcă toată furia, întrebările, nedumeririle mele au plecat în clipa aia în care respiraţia a revenit.

Ziceai că Dumnezeu îmi spunea: Vrei să vezi cum este să-ţi fie cu adevărat rău? Ia de aici câteva secunde în care să nu poţi respira ca să te trezeşti. Uite cum facem…Eu îţi dau câteva secunde în care nu o să mai poţi respira. Pentru că te iubesc îţi voi reda viaţa în interioarele tale şi vezi tu apoi ce vrei să faci cu viaţa din tine. Te iubesc, femeie magică . Te iubesc, copil iubit şi dorit.

Câtă bucurie am trăit dimineaţa când m-am trezit odihnită şi fericită că încă trăiesc. Respir. Respir de atât de multe ore şi nici că nu mi-am băgat în seamă respiraţia asta din mine. M-am ameţit în întrebări mici şi am uitat că am primit darul cel mai sfânt, viaţa asta care îmi respiră secundă cu secundă. Dumnezeu parcă mi-a dăruit ore bune în care respiraţia mi-a fost aproape, iar eu am fost prea ocupată cu întrebări şi frământări mici ca să o bag în seamă. A fost suficient să-mi dăruiască vreo 7 secunde în care nu am putut respira ca să văd cât de măreaţa mi-e viaţa.

Doamne, câte alergături. Doamne, câte suferinţe mici pe care le ridic la rang înalt. Doamne, câtă bucurie că respir de ore bune. Cum m-au trezit secundele astea în care nu am putut respira…

Mulţumesc pentru respiraţia asta pe care o trăiesc de ore bune. Mulţumesc pentru respiraţia asta pe care o trăiesc de ani buni. Apăi Dumnezeule nici nu cred că exista cale mai dreaptă să-mi spui că viaţa omului este măreaţa, că suntem binecuvântaţi căci respirăm.

Da, trăim mii de trăiri în viaţa asta. Da, avem provocări şi zile în care pare că nu ne mai găsim pacea. Da, trăim şi sunt zile în care ne simţim răniţi de o vorbă. Da, trăim zile în care ştim ce vrem să facem cu viaţa noastră, dar parcă nu avem habar ce avem astăzi de făcut. Da, trăim zile în care avem dureri sau fericiri care i-au chipuri din ce în ce mai creative. Da, sunt trăiri pe care nu le putem explica şi poate că este mai sănătos aşa. Da, sunt zile în care ne vedem cu prieteni dragi şi nu suntem happy happy joy joy ci o simplă fiinţă care trăieşte în tăcere. Da, sunt zile în care nu ştim de unde să ne luăm şi ne lăsăm purtaţi de orice sperietură sau ameninţare exterioară. Da, sunt zile în care relaţiile de iubire par să treacă peste crize care nu se mai termină. Da, sunt zile în care parcă sufleţelul nostru ne cheamă să plângem şi să începem curăţenia generală. Da, sunt zile în care mintea o ia înainte. Da, sunt zile în care respirăm şi nici că nu ne pasă. Suntem prea ocupaţi să rezolvăm provocări, să găsim răspunsuri, să devenim mari, să îndeplinim, să ajungem, să fim şi tot aşa. Apăi, eu acum despre mine vorbesc. Căci nu am respirăm în alte vieţi de acum. Uite că uneori uit să respir şi în a mea viaţă, ce să vorbesc eu despre altcineva. Despre mine zic ce zic.

Ştiu că venim pe pământ şi din când în când ne apuca dorul de realizare. Auzim din exterior câte una câte alta şi credem că-i sfârşit de lume dacă nu îndeplinim nişte obiective. Apăi, nu mai ştiu ce să zic. Ştiu doar că eu am primit Duminică o nouă viaţă. Ştiu doar că fiecare om are rostul lui aici pe pământ. Simt că venim aici să respirăm în primul rând. Când mă sufoc de atât de multe întrebări la care vreau acum răspuns, uite cum vine Dumnezeu şi îmi reda iar viaţa în interioarele mele. Îmi ia pentru câteva secunde respiraţia ca să mă trezească.

Şi mă trezeşte lângă un bărbat care mă învăţa despre o iubire înaltă, o iubire care pune respiraţie lângă respiraţie şi se odihneşte până în zori, iar apoi porneşte către o zi normală. Ei, luni la opt dimineaţa plecăm spre o întâlnire cu o femeie care urma să-şi grăiască menirea ei în lume în faţa camerei şi a aparatului foto. Ei, şi draga de Alexandra părea că nu face mare lucru. Na, a aranjat nişte aparate, nişte lumini, nişte stative şi cam atât. Dar ce să vezi, m-am simţit atât de prezentă în clipele alea şi aveam atât de multă viaţă în mine că nici nu aveam nevoie să fac mai mult. O ascultăm pe femeia asta şi o iubeam pur şi simplu. Aaaaa…deci aşa stă treaba mai nou. Doamne, câtă iubire a fost în camera aia când o priveam în tăcere şi deşi nu o ştiam decât de aproape o oră aveam încredere în ea. Da, aveam încredere în ea că poate să grăiască în faţa camerei ce are ea de grăit. Da, aveam încredere în ea pur şi simplu şi o cunoşteam de câteva ore. Unde pui că acum nu erau ore obişnuite…erau ore în care eu respiram şi acum le văd cu o altă privire.

Respir şi asta mi-e binecuvântarea simplă de acum. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s