Totul a început atât de clar şi pur. Acum îmi aduc aminte cât de binecuvântată sunt. Am trăit de mai multe ori bucuria aia care gâdila interioarele. Doamne, cât de clară rămâne bucuria asta în corp şi cât de măreţ construieşte apoi. Aşa a fost şi cu treasure hunt-ul.

Eu, o femeie simplă cu întunericul şi lumina ei. O femeie care avea o cale şi şi-a promis într-o seară să trăiască viaţa asta cu tragere de inimă. Draga de ea trăia sentimentul că habar n-are unde o să o poarte, dar avea o încredere nebună că viaţa ei o poartă în direcţia potrivită. Ei, şi chestia asta nu a venit aşa din neant. La început îmi surâdea gândul ăsta să am o viaţă în care să trăiesc cu încredere că sunt purtată către cele mai potrivite locuri şi trăiri. Am început să culeg certitudini din viaţa mea. Trăiam ceva şi apoi îmi ofeream timp să mă uit la lucruri. Pentru un om în alergare nu a fost deloc uşor. Pentru o femeie care se simţea atât de “confortabilă în alergare” nu a fost deloc uşor să mă opresc, să mă uit la ce trăiesc şi pas cu pas să-mi hrănesc trăirea asta că viaţa mea mă poartă către direcţia potrivită.

Iaca aşa, într-o zi bucuria asta care gâdilă interioarele a apărut în viaţa mea. Îmi doream ceva măreţ. Habar nu aveam ce poate să fie. Am început să culeg din realitate. Am văzut că iubesc trăirea simplă şi pură care se construia la atelierul de creaţie. Îmi era atât de natural să văd măreţia din oameni şi să construiesc spaţii în care oamenii să se simtă în siguranţă. Îmi era drag de mine reală şi cu toate ale mele şi simţeam că deschiderea asta de inimă deschidea natural şi alte inimi. Vedeam cât de simplu îmi era să aduc oamenii împreună în mod natural, să construiesc spaţii de joacă şi să iubesc viaţa asta cu toate ale ei. Astea îmi erau certitudinile. Cu ele am pornit în lume.

Aşa, bucuria aia care gâdilă interioarele mi-a dat curaj într-o seară şi mi-a zis: „Draga mea, hai să plecăm la mare. Da, în locul ăla unde sufletul de om îşi aminteşte de vâltoarea de la suprafaţă şi de liniştea din interioare. „Zis şi făcut. M-am aşezat şi am scris despre ce o să fie călătoria noastră la mare. Şi iaca aşa, mişcată de bucuria care gâdilă am ajuns în prima călătorie în Vamă Veche. Era 20 iunie 2015 şi iaca aşa începea Alexandra să se poarte în lume cu încredere. Am trăit măreţ călătoria asta şi am început să adun încredere că merg în direcţia potrivită.

După călătoria asta am stat cu mine aşezată şi m-am uitat la ce trăiri au fost, la ce ar mai merge să schimb şi pas cu pas s-a creionat în sufleţelul meu dorinţa de-a merge pe munte. Zis şi făcut. Ce iubesc eu la viaţa asta a mea este că bucuria asta care îmi gâdilă interioarele m-a mobilizat de fiecare dată să mă mişc cu ce am avut eu mai bun în fiecare moment. Iaca aşa, a apărut pe 4-5 iulie o nouă călătorie la munte. Nici nu aveam idée de cât de multe lucruri măreţe are să-mi pregătească bucuria asta care gâdila. Ştiam doar că vreau să dăruiesc din ce sunt eu. Ştiam doar că iubesc să construiesc spaţii reale în care oamenii sunt aduşi împreună şi au vreme să primească spre ei cu adevărat. Ştiam că iubesc jocul şi că prin el spun oamenilor că îi iubesc. Ei, iaca aşa am plecat pe 4-5 iulie 2015 la munte cu Atelierul de creatie: ÎMI DANSEZ DANSUL.

Dumnezeu are forme simple prin care vorbeşte oamenilor. Mie mi-a spus clar atunci că am de continuat drumul ăsta.

Erau oamenii pe poiană şi pictau, iar eu am plecat spre pădure să respir bucuria. M-am simţit vie şi un suflet împlinit. Am început să plâng şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce trăim. Atunci tot ce venea în gândul meu era: Continuă. Continuă. Când m-am întors pe poiana a început dansul. Mă simţeam vie. Dăruiam oamenilor prin joc şi ziceai că sunt în legătură cu Dumnezeu cum parcă şi uitasem că se poate.

La un moment dat pe poiana asta am început să vorbim despre ce ne-a dăruim călătoria pe munte. A fost măreţ să aud câte daruri reale a adus muntele şi călătoria asta meşterita cu atât de multă iubire şi respect. Măreţ sentiment. Bucuria aia care gâdila interioarele se simţea ca la ea acasă acum.

Bucuria asta care gâdilă  interioarele a continuat să meştereasca. Am continuat să meşteresc călătorii pe munte. Simţeam că acolo omul se aude cel mai clar. Simţeam că în toată oboseala aia fizică omul are vreme să-şi audă sufletul “Uite, că eşti în stare”.

Simţeam clar că puterea primită pe munte este de fiecare dată adusă acasă. Am trăit cea mai pură vară din viaţa mea. M-am simţit cu viaţă şi cu rost. Habar nu aveam către ce mă îndrept, dar îmi era clar că am de continuat drumul ăsta. Îmi era clar că ceea ce se simte în călătorie este mai real şi mai pur decât orice trăisem până în acel moment. Se tot făcea loc. Au mai urmat încă doua călătorii în care muntele a fost darnic. Una spre Vf Omu, alta la Lacul Vulturilor.

Apoi prin toamnă am început să dansez şi mai înalt cu bucuria asta care gâdilă interioarele. M-am înscris la cursurile de salsa şi de bachata de la Salsa Factory. Sufletul şi corpul meu îşi îndeplineau o dorinţă din copilărie. În copilărie am dansat, am simţit cum se trăieşte în timpul concursului de dans şi m-am îndrăgostit de sunetul ăla de scenă care bine primeşte dansatorii. Bucuria aia care gâdilă interioarele revenea la un vis lăsat deoparte pentru o perioadă. Bucuria asta care îmi gâdila interioarele începea să danseze. He he! Iaca aşa, trăiam o bucurie vie în fiecare săptămână. Abia aşteptam să ajung la sală. La Valentin şi la Laura de la Salsa Factory am simţit că îmi reiau un vis din copilărie. Şi măreţ era că viaţa mea a tot împrumutat de la dans şi a adus ce simţeam în sala de curs şi în viaţa de zi cu zi. Îmi îndeplineam un vis şi trăiam sentimentul ăla măreţ ca viaţa mea merge în direcţia potrivită.

Iaca aşa, a mai trecut o vreme şi în octombrie 2015 bucuria iar a început să danseze prin interioarele mele. A venit gând că vreau să merg mai departe de munte. Da, vreau să plec în ţara cu bucuria. Zis şi făcut. Iaca aşa prindea viaţă primul treasure hunt din viaţa mea. M-am aşezat şi am văzut ce vreau să dăruiesc. Da, vreau să fie o călătorie în care oamenii pleacă în călătorie în Apuseni fără să ştie destinaţia finală. Da, vreau să fie cu joc cu sens. Da, vreau să fie cu hărţi făcute de mâinile mele. Da, vreau să fie cu misiuni care mai de care mai cu sens. Bucuria îşi începea dansul. Îmi aduc aminte atât de clar noaptea aia în care am terminat de meşterit hărţile şi misiunile.

Bucuria aia care îmi gâdila interioarele a fost cu mine când am ales materialele pentru hărţi, când am stat să desenez cu drag fiecare harta, când am aşezat pe hârtie misiunile, când am pregătit surprizele…Da, draga de bucurie a stat prezentă lângă mine şi în noaptea de dinainte de călătorie. Mă uitam la toate hărţile, toate surprizele, toate misiunile….şi îmi simţeam corpul viu şi existenţa cu rost. Recunosc că m-am gândit în seara aia că dacă după călătoria asta mor, mor super împăcată şi liniştită. S-a dus repede gândul ăsta căci bucuria asta mă trăgea la viaţă. Îmi amintesc seara de dinainte de primul treasure hunt clar. Îmi amintesc până când şi mirosul ăla de mere coapte. Da, la 4.30 de dimineaţă am pus merele la copt. Casa mirosea a sărbătoare, iar sufletul meu trăia cea mai pură trăire din ultima perioadă.

Iaca aşa, pe 17-18 octombrie 2015 am plecat în primul treasure hunt pe care îl meşteream mânată de bucuria aia care gâdila interioarele. Am plecat la drum 14 suflete şi simt eu că ne-am întors acasă 14 prieteni care au trăit împreună o experienţă de păstrat la suflet.

Iată câteva din trăirile şi imagini din acel treasure hunt.

Bucuria a tot continuat să meştereasca şi iaca aşa am pornit noi în călătoria prin România, am vizitat case de meşteri, am trăit zile care păreau săptămâni, am trăit bucuria aia copilărească a omului care iese la joacă, am respirat într-o călătorie în care omul era liber să-şi trăiască stările lui, am dansat la fiecare oprire de maşină, am ajuns să îndeplinim misiuni care să ne poarte mai aproape de destinaţie şi să ne dăm seama că treasure hunt-ul vorbeşte atât de blând despre viaţă.

Au urmat de atunci multe astfel de călătorii cu sens, iar bucuria din interioarele mele a început să mă tot ghideze. Ei, şi nu a fost întotdeauna lapte şi miere. Au venit şi zile în viaţa mea în care simţeam că nu ştiu de unde să mă iau. Da, era un proiect măreţ, dar ca toate proiectele măreţe avea nevoie de timp şi energie ca să crească. Păi fiecare proiect este ca un copil. Are nevoie să treacă prin toate vârstele lui ca să ajungă mare. Şi da, au fost şi momente în care mi-a fost greu. M-am luptat cu mine să rămân pe drum şi să nu mă abat de la bucurie. Sunt o femeie binecuvântată. Simt că după fiecare perioadă de întuneric se arata o perioadă de şi mai pură lumină.
Habar n-am ce este viaţa asta. Simt că mai am multe de trăit şi simţit. Am însă câteva certitudini. Una dintre certitudini este ca atunci când mă las ghidată de bucuria aia care gâdilă interioarele se întâmplă minuni în viaţa asta de zi cu zi.

Zilele trecute am primit un mesaj măreţ. Mihaela mă anunţă că vine în următorul treasure hunt din Bucovina. Bun, dar stai să vezi ce bucurie. Mi-a spus că vrea să-şi sărbătorească ziua de naştere în treasure hunt-ul din Bucovina.

Da, asta să-i fie cadou pentru sufletul ei. Să vă zic cum a început bucuria să danseze prin interioarele mele? Măreţ ce am simţit. Am simţit bucuria că treasure hunt-ul este ca un dar de zi de naştere.

Mergem mai departe cu bucuria care gâdilă interioarele şi abia aştept următorul treasure hunt din Bucovina. Trăim împreună un 1 mai pe meleagurile Bucovinei. Echitaţie, mocăniţa, meşteri, simplitate, hărţi, misiuni, călătorie cu rost şi un treasure hunt meşterit cu bucuria asta care gâdila interioarele.