Daruri de la Treasure Hunt-ul Bucovină TE IUBESC


 

Plecăm în Bucovina, iar restul este poveste. Este primul treasure hunt pe care îl meşteresc din căsuţa părintească de la ţară. Am trăirea că sunt purtată de măreţie în locuri în care nici prin gând nu-mi trecea că am să trec. Se face linişte. Fiecare hartă, fiecare misiune, fiecare cuvânt, fiecare experienţă este meşterită cu o iubire simplă pentru care mă simt recunoscătoare. Mă bucur de fiecare minut în care pregătesc experienţa treasure hunt-ului. Stau de vorbă cu meşterii, cu gazdele, cu cei care ne vor purta în experienţe unice şi mă simt un om iubit.

Este vineri. Bagajul meu este aparte. Dragul de el poartă hărţi care ne vor purta din experienţă în experienţă, misiuni cu rost, comori şi iubirea care ţine pe braţe întreaga experienţă. Este dimineaţă şi eu pornesc spre Bucureşti. Răsare soarele cu mine pe drum. Port bucuria că trăiesc vie şi că prin treasure hunt duc în lume darurile pe care le primesc. Da, da, am sentimentul că atunci când meşteresc treasure hunt-ul sunt în legătură directă cu Dumnezeu şi pas cu pas dau de meşteri, dau de locuri magice şi totul se aşează lin.

Ajung în Bucureşti. Mai am câteva lucruri de pregătit şi în câteva ore mă întâlnesc cu oamenii să plecăm în călătorie. Ajung mai devreme şi port cu mine o bucurie colorată. Se opreşte o doamnă şi se uită la mine. O privesc cu blândeţe. „Eşti tare frumoasă. Îmi place şi cum eşti îmbrăcată. Şi bocancii tăi îmi plac. Eşti tare frumoasă.”. Îi zâmbesc şi îi mulţumesc. Mulţumesc femeie faină pentru că vezi bucuria pe care o îmbrac. Femeia pleacă mai departe şi eu rămân cu gândurile mele. Inima dansează. Până să fiu eu conştientă de corpul meu, dragul de el preia legătura de la inimă şi începe şi el să danseze. Un domn coboară din maşină şi se uită la mine cam ciudat. Îmi văd de dansul meu şi în câteva minute ne adunăm. Rând pe rând apar oamenii ăştia pe care îi iubesc şi cărora le mulţumesc pentru tot ce urmează să trăim împreună. Da, da, pregătesc eu magia treasure hunt-ului, dar oamenii ăştia care vin în treasure hunt sunt binecuvântare. 

Suntem toţi. Da, da, chiar şi Kata a ajuns cu bine 🙂 Hai să vină comoara. Primim o hartă care ne poartă către prima oprire. Da, da, drumul ăsta din treasure hunt se arată pas cu pas.  Fiecare hartă vine cu bucuria ei şi omul descoperă cât de măreţ este să pleci într-o călătorie magică în care destinaţia nu ţi-e cunoscută, dar dacă ai răbdare, bucuria se arată de mii de ori până la destinaţie.

Aoleu, care să fie oraşul lui Bacovia….Noroc că ne sar în ajutor nişte versuri. Aflăm că prima noapte ne odihnim corpurile la Bacău. Pornim cu bucuria în călătorie. Suntem bine primiţi la Casablanca. Aici dăm de o cameră celebră în care acum un an ne găseam vreo 18 suflete la vorba despre ale noastre. Da, da, se pare că uneori treasure hunt-ul ne readuce în locurile dragi sufletului nostru. Dormim noi ce dormim şi vestea faină-i că mâine nu ne trezim cu noaptea în cap.  Dimineaţa începe lin. Un mic dejun împreună, o hartă, o misiune şi bineînţeles un dans.

Ne învaţă Raluca o mişcare specială şi abia acum suntem gata să pornim la drum. Am primit hartă nouă şi misiune magică. Doris a zis ceva de ” o oră de împăcare cu mine”, iar Laur ceva cu ” dăruim din ce avem”. După două ore de călătorie printr-o Românie care începe să se arate cu blândeţe ajungem în căsuţa meşterului Vasile Găman. 

Vasile Găman ne-a primit cu pâine şi sare şi dacă ne vedeai ziceai că suntem copii adunaţi în jurul bucuriei. Timpul petrecut în căsuţa muzeu a meşterului Vasile Găman a stat parcă la masă cu noi. A zis că prea frumoasă este vorba meşterului că el, timpul, să gonească în colo şi în coace. Vasile Gamăn iubeşte lemnul. Dragostea asta s-a născut de pe vremea când copil fiind şi-a dorit să joace şah. ” Eram copil sărac. Mămica nu avea pe ce să-mi cumpere mie piese de şah aşa că într-o zi m-am aşezat şi mi-am făcut singur. Iaca aşa am început. Apoi mi-a plăcut aşa tare lemnul că am pus mâna pe carte. Am făcut şcoala de Arte şi pentru mulţi ani am fost profesor. Apăi am dat multora iubirea mea pentru lemn.”

În căsuţa şi în prezenţa meşterului Vasile Găman inima stă pe pace. Mintea îşi aduce aminte de simplitatea românului. Ascultăm cu bucurie poveştile grăite de meşterul drag. Mă uit la oameni şi simt că fiecare român merită să stea măcar pentru o clipă în preajma unui astfel de om. Lângă Vasile Găman simţi că viaţa-i cu rost atunci când faci cu dragoste ceea ce faci. Apăi ochii şi inimă să avem căci în căsuţa şi în timpul ăsta mii de poveşti stau pe pace.

Cu vorba blândă ne povesteşte despre război, despre legea haiducească, despre iubire. Povestea lui este în versuri. Simţi emoţie în glas şi te simţi binecuvântat pentru că ai şansa asta măreaţă de-a sta în preajma unui om atât de viu.  Stăm minute bune în prezenţa unui om care poartă cu sine veşnicia unui popor curajos, iubitor şi muncitor.  Ne adună în jurul mesei. Inimile noastre sunt pe pace.

În căsuţa meşterului Vasile Gaman îţi aduci aminte să faci paşii cu blândeţe. Fiecare loc are povestea lui. Cât ai ochi să priveşti şi inimă să asculţi, primeşti în dar o binecuvântare pe care o vei duce cu tine peste tot pe unde mergi.

Plecăm cu greu din căsuţa lui Vasile Găman. Lângă un aşa om ai sentimentul că vremea stă în loc şi tu, omule drag, te întorci la cele simple. Da, apăi multe am mai avea noi de spus, dar iaca aşa de la Lunca( Vânători, Neamţ) pornim către Marginea( Suceava).  Mulţumim pentru timpul atât de VIU petrecut în prezenţa meşterului Vasile Găman.

Povestea lemnului ne trimite şi mai departe. Ajungem pas cu pas în povestea ceramicii negre de la Marginea. Aici Traian şi Corneliu ne aşteaptau cu roata olarului, cu lutul aproape şi cu vorba blândă. Apăi cum să îţi mai vină să pleci acasă de aici? Începe joacă. Sufletul meu cânta de bucurie. Atelierul a început să zumzăie. Râsete de copii mari care păşesc în lumea lutului. Bucurie simplă peste tot pe unde ai vreme de privit în atelier.

Timpul curge agale când stai la roată şi simţi cum lutul se joacă în mâinile tale. Bucurie măreaţă şi simplă. Printre povesti despre ceramică neagră( unică în lume), bucurii simple, mâini abia împrietenite cu lutul şi vorba blândă a meşterilor prind viaţă poveştile noastre din lut.

Rând pe rând ne aşezăm în linişte la roată. Avem vreme să simţim lutul şi să-i auzim povestea. Ei, dragul de el cere blândeţe, dar şi hotărâre. Apăi când te hotărăşti să faci o linie, păi hai cu ea până la capac. Nu-i vreme de întors din drum. Da, da, pare că-i despre lut, dar din vorbă în vorbă vedem că-i despre om. Da, da, despre un om viu care cu răbdare şi hotărâre începe să-şi croiască drum prin lume. Şi nu-i uşor mereu. Puţin dacă pleacă mintea la plimbare, la plimbare pleacă şi munca ta de minute bune. Bine că avem şansa să o luăm de la capăt iar şi iar.  Şi pe drumurile astea noi ne întâlnim cu o inimă care abia aşteaptă să ne fie alături în călătorie.

O luăm de la capăt iar şi iar şi iaca aşa pas cu pas creaţia noastră este gata să iasă în lume. Ne privim creaţia cu bucurie şi mulţumim lui Traian şi lui Corneliu pentru timpul ăsta magic petrecut în atelier.

Joaca-i la ea acasă şi iaca aşa îşi fac loc ale noastre creaţii printre râsete, mâini împrietenite cu lutul şi meşteri care de o viaţă întreagă „asculta povestea lutului” că mai apoi să o transmită mai departe şi bucurie simplă.

Curând cei de la Marginea vor face o livrare specială. Poveştile noastre din lut au rămas să se odihnească la cuptor şi curând păşesc la noi acasă. Ne vor aduce aminte de prietenul nostru blând, LUTUL.

Şi după orele din atelier poposim la masă. Restaurantul de la Marginea ne face cu ochiul.  Aici avem trăirea că păşim în căsuţa bine primitoare a bunicii. Tradiţie, lumină, frumuseţe şi miros de mâncare că la mama acasă. Ne aşezăm şi comandăm mâncare. O fată frumoasă ne bine primeşte. Este Silvia. Nici prin gând nu ne trece nouă că în treasure hunt nimic nu-i întâmplător. Da, da, fiecare om are rostul lui măreţ în povestea noastră.  Mâncăm şi mirosul de mâncare ne îmbrăţişează. Ei, printre râsete şi mâncare tradiţională îşi face loc o nouă trăire. Avem de dăruit o floare unui om pe care îl simţim. Ne aducem aminte de floare. Laur face un semn discret către Silvia. Miha spune că ar fi tare frumos să-i dăruim Silviei floare noastră. Şi noi ceilalţi aveam fix acelaşi gând, doar că Miha a fost mai cu încredere şi a grăit prima. Laur aduce floarea. Între timp noi o tot zărim pe Silvia şi ne este din ce în ce mai clar că ea este cea care o să se bucure de darul nostru.  Mihaela cu glasul ei blând îi grăieşte Silviei despre darul nostru. Bucuria începe să ajungă acasă. Apăi pentru Silvia a fost o zi grea. Astăzi la restaurant a fost cam prea multă agitaţie. Unde mai pui că am venit şi noi cu zumzăiala şi pentru o secundă „Mai vreau şi eu nişte cartofi”, ” Se poate că în ciorbiţa asta să fie mai multă burta?” păreau să pună paie pe foc. Ei, dar ce să vezi. Miha a vorbit cu aşa o inimă deschisă ca într-o secundă am văzut cum totul se luminează. Bucuria a ajuns acasă şi iaca aşa ce am trăit alături de Silvia a fost magie curată.

” Apăi, eu nu am mai trăit aşa ceva niciodată. Vă mulţumesc din inimă.  Vreau şi eu cu voi.” sunt câteva din cuvintele glăsuite de Silvia. Ne-am îmbrăţişat. Silvia ne-a vorbit prin necuvinte. Îi străluceau ochii şi trupul. Da, primea de la noi o simplă floare, dar ce să vezi….floarea asta simplă purta cu ea iubire şi zău că nu mai era aşa orişice floare.

Ce a urmat este o poveste pe care o purtăm cu mare drag aproape. Povestesc ajutată de cuvinte, dar ceea ce am trăit noi împreună este dincolo de ce pot eu să grăiesc. Simplitatea unui cadou dăruit în călătorie ne aduce împreună într-un spaţiu în care simţi că eşti parcă într-o altă lume. Ce bine ce nu-i altă lume….ci este lumea asta în care trăim în fiecare zi, doar că uneori alergam mult prea mult să-i băgăm în seamă bogăţia.

Silvia ne-a rămas prietenă de la Marginea. Ei, şi că orice prietenă am început încă din acea seară să ne dăruiască bucurii. Silvia ne-a promis că o să iasă la film cu o prietenă bună. Era obosită şi iniţial a zis că renunţă la film, dar acum că am trăit o aşa bucurie împreună a zis că merită să ducă bucuria mai departe.

Dacă ne vedeai cum stăteam în bucătăria de la Vatră Dornei şi cu câtă bucurie primeam veşti de la Silvia. Aaaaa şi că tot a venit vorba de Vatra Dornei. Da, da, aici ne-am odihnit şi sâmbătă şi duminică. Pensiunea Izvorul Alb este aşezată în mijloc de natură. Da, tocmai bine să respiri bucuria alături de oamenii dragi sufletului tău. Aici, de mergi, găseşti o gazdă cu vorba blândă şi cu un zâmbet măreţ. Dânsul pe lângă om cu inimă bună este şi ghid turistic, iar în prima seară ne-a dăruit un cadou măreţ. Ne-a vorbit despre mănăstirea Rarău, despre călugărul de aici, despre Transrarău şi despre alte binecuvântări ale acestor locuri. Apăi zi măreaţă am trăit şi astăzi. Dormim cu gând că mâine ne trezim pentru o plimbare specială.

Un mic dejun aşezat, asezonat cu omletă mafioata, suflete plecate în călătorie şi preparate care mai de care mai cu har. Vă spunem atât…am avut la masa brânză care aduce echilibru şi câtă şi mai câte. Ralu a adus povestea la masă şi noi am bine primit-o. După aşa un mic dejun am plecat spre Moldoviţa.

Dimineaţa de duminică ne surprinde într-un mijloc de transport mai aparte. Mocăniţa de la Huţulca este pregătită să ne poarte pe meleaguri bucovinene. Apăi după aşa o zi de sâmbătă, merităm o aşa zi de duminică 🙂 Primim misiuni magice şi dragul de treasure hunt ne grăieşte că astăzi suntem „colecţionari de iubire”.

Pentru unii dintre noi este prima oară când călătorim cu Mocăniţa. Da, da, draga de ea aduce o bucurie copilărească. Mocăniţa grăieşte despre nişte vremuri în care romanii coborau de la pădure lemnul cu ajutorul Mocăniţei. Acum Mocăniţa este o bogăţie pentru turist, cândva era normalitatea unei zile în care lemnul cobora în sat.

Cât ai zice CIU CIU CIU şi a început bucuria. Verdele viu ne este alături. Dealurile bucovinene ne sunt alături. Case cocoţate în vârf de deal. Cai care pasc în linişte. Apa care îşi urmează cursul. Mirosul proaspăt de natură şi o bucurie copilărească. Suntem în Mocăniţa şi iaca aşa se mai îndeplineşte un vis. Trăim visul cu simplitate şi cu picioarele pe pământ. 

Oprirea cu Mocăniţa ne aduce o nouă misiune. Da, colecţionarii de iubirii intră în acţiune. Misiunea zice că în Mocăniţa este locul cel mai potrivit în care ne putem aşeza la o vorbă despre iubire. Da, da, aşa, să stăm lângă oameni „necunoscuţi” şi să le ascultăm povestea. Colecţionarul de iubire face o fotografie şi apoi pleacă să-şi vadă de poveştile lui de iubire.

Guma Turbo este cu noi şi iaca aşa pas cu pas aflăm poveşti de iubire ale oamenilor din Mocăniţa.

Poposim pentru prima oară lângă familia Timofte. Povestea lor de iubire este magică. Avem în faţa noastră doi oameni care se bucură să-şi amintească de începuturile lor. Domnul Nicolae străluceşte. Irina îl urmează. Sunt aşa un cuplu frumos şi poartă cu ei o iubire simplă ca bună ziua. Pentru o clipă mă surprind că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce ne este dat să auzim. Da, păi să ne vezi cum stăteam în jurul lor şi îi ascultăm….Ei, şi cum se întâmplă de obicei. Când asculţi o poveste de iubire în linişte şi cu respect primeşti şi TRIMITERE. Cu „trimitere” de la familia Timofte am ajuns la familia Todeanca şi apoi la familia Baisan. Apăi colecţionarii ăştia de iubire tare bine au fost primiţi. Au primit poveşti de iubire şi au dăruit bucurie în toată Mocăniţa. Să vezi cum parcă tot vagonul făcea linişte şi ascultam împreună poveştile de iubire. Mulţumim dragi oameni. Ei, data viitoare când venim la Bacău ştim că avem de vizităm trei poveşti de iubire.

Ei, şi cum suntem noi pe meleaguri binecuvântate la câteva minute de Mocăniţa se afla Muzeul Ouălor Lucia Condrea, un spaţiu pe care îl recomandăm cu bucurie să-l vizitaţi. Doamna Lucia Condrea ne-a bine primit. Căsuţa îi era plină de vizitatori. Unii veniţi din dor de tradiţie, alţii din curiozitate şi parcă toţi cu bucurie căci aici regăsesc frumuseţea unei tradiţii bucovinene pe care Lucia Condrea o poartă cu bucurie în lume.

Pas cu pas ne aşezăm. Glasul doamnei Lucia Condrea ne însoţeşte cu bucurie. Văd bucuria unui om căruia nu i-a fost deloc uşor, dar care a muncit şi a mers cu încredere mai departe alături de artă dânsei. Văd bucuria unui om care se bucură că în lumea asta mare există tineri dornici să descopere măreţia încondeierii ouălor.

Se face linişte în muzeu. Doamna Lucia Condrea ne sfătuieşte să învăţăm să facem în viaţa asta mai multe decât meseria pe care credem noi că o avem. Cu glas clar ne sfătuieşte să învăţăm să facem mai multe, să aducem creaţia în viaţa noastră, să nu copiem munca altuia şi să spunem că este a noastră, să muncim şi să ne construim propria creaţie. În linişte primim mii de cadouri din partea doamnei Lucia. Este o artistă măreaţă a acestei ţări, un om despre care mi-ar fi plăcut să ştiu mai devreme. Da, aş fi avut argumente măreţe când în jurul meu România era hulită. Da, oamenii precum Lucia Condrea sunt o bogăţie pentru România şi mă simt recunoscătoare pentru că parcă Dumnezeu ne tot poartă către astfel de oameni.

Chişiţă, ouă, linii mai drepte sau mai în valuri, povesti despre măreţia acestei arte a încondeierii ouălor, ouă încondeiate cu măiestrie, culori, ceară de albine, povesti despre cum micile coincidenţe vin în viaţa noastră cu un scop măreţ…toate le trăim în linişte în muzeul doamnei Lucia Condrea.

Multe sunt de povestit. Tot ce pot acum să mai zic este că simt că din fiecare căsuţă de artist plecăm mai bogaţi. Bogăţia asta o purtam mai apoi în lume pe oriunde alegem să poposim.

Cu bucuria înainte pornim către alte meleaguri. Mâncăm într-un loc magic şi pornim către Rarău. Locul în care sufletul nostru s-a simţit la înălţime. Prima oprire a fost la Pietrele Doamnei. N-am văzut noi prea multe din pietrele Doamnei, dar înălţimea ne-a fost suficientă pentru o nouă porţie de bucurie.

Apoi s-au înfundat drumurile :). Da, da, pţi noi ne doream să ajungem la Mănăstirea Rarău să stăm la o vorbă blândă cu un calug, dar dragă de viaţă se juca şi ea. În faţţ trebuie să mergem, dar în faţă ce să vezi „Interzis”. Vedem cum o maşină se întoarce din drum şi ne spune că drumul este interzis. Mintea noastră începe să se joace. „Aoleu, dacă sunt căderi de pietre pe traseu…”. Stăm ce stăm cu gândurile noastre până când în sfârşit apare un gând clar, „Hai să-l sunăm pe domnul de la cazare şi să vedem ce ne spune.” Îl găsim la o cumetrie. Dragul de el îşi face vreme să ne explice că semnul cu „Interzis” din iarnă când zăpada era mare cât casa 🙂 Bun, iaca aşa iată-ne la poarta mănăstirii. Parcă Dumnezeu a vrut să ne încerce să vadă dacă noi chiar vrem să stăm de vorbă cu un călugăr, sau doar ne lăudăm. Iată-ne la poarta mănăstirii.

Dincolo de aceste porţi am trăit momente magice. Pentru mine a fost prima oară când am stat în linişte în faţa unui călugăr. Aici mă opresc cu povestirea căci ceea ce am trăit la mănăstire nu prea poate să fie cuprins în cuvinte. M-am simţit binecuvântată şi am simţit că merit că am încredere că Dumnezeu ne poartă de fiecare dată în direcţia cea mai potrivită. Da, poate să fie greu şi provocator, dar Dumnezeu este mare şi cât mai există dragoste în lume suntem salvaţi. Nu ştiu cât timp am stat la mănăstire. Tot ce ştiu este că am văzut o mănăstire goală în care opt suflete stăteau în linişte şi ascultau glasul blând al călugărului care ne îndemnă la iubire.

Duminică binecuvântată îţi mulţumim pentru darurile tale. Seara ne găseşte în linişte. Pe drumul spre casă am vorbit puţin. Parcă era o linişte sfântă. Drumul a fost blând. Ajunşi acasă a continuat sărbătoarea. „Mulţi ani trăiască” şi iată-ne în picioare cântând mulţi ani trăiască pentru fiecare dintre noi. Da, aşa, parcă din neant bucuria a început să cânte. Mulţumesc pentru ziua asta trăită împreună.

Noaptea-i odihnitoare. Cărţile de călătorie încep să se scrie.

Dimineaţa ne bine primeşte pe dealurile din Vatră Dornei. Cei de la Agrement Dorna ne-au pregătit o surpriză. Ei bine, bucuria când începe zice că vrea continuare. Iaca aşa zărim coborând spre noi 8 cai magici.

Suntem începători în ale echitaţiei. Caii sunt dresaţi şi ştiu ei mai multe despre oameni decât noi despre cai. Se face linişte. Primim prima lecţie de echitaţie:). Suntem pe cai cu inima bătând cu putere.

Pornim. Suntem atât de în VIAŢĂ. Darurile treasure hunt-ului sunt bine meritate. Suntem în pădure la plimbare alături de căluţi şi inima începe să se odihnească. Se odihneşte inima şi parcă fiecare suflet are vreme printre brazii înalţi să mulţumească pentru fiecare respiraţie şi pentru fiecare zi pe care încă o mai primeşte în dar.

Trăim pe pace alături de căluţi la plimbarea prin pădurile cu brazi înalţi din Vatră Dornei. Vă iubesc şi tare mult vă mulţumesc pentru tot ce trăim împreună. „Vă iubesc” se aude în pădure. Sunt recunoscătoare pentru bucuria asta în care ne tot purtăm. Şi da, asta-i viaţa. Cu bucurie şi cu de toate ale ei.

Dacă ieri a fost ziua colecţionarilor de iubire, astăzi comorile treasure hunt-ului ne aduc aminte să RESPIRĂM ÎMPREUNĂ. Restul este poveste. O poveste despre o călătorie pe pace pentru care sunt recunoscătoare.

 

Restul este poveste…..Curând anunţăm o nouă călătorie pe pagina Treasure Hunt-ului.

Bucovina ne-a dăruit măreţ şi ce-i magic este că darurile primite în călătorie merg alături de noi peste tot pe unde mergem mai apoi. Treasure Hunt-ul este ca o aducere aminte. Ne aducem aminte de trăiri simple, de meşteri magici, de simplitate, iubire şi frumos.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s