Treasure Hunt- Cazanele Dunării, Oltenia şi Copilăria


Se simte liniştea, dorul de călătorie, de frumos şi de simplitate. Iaca aşa, pe 2-5 iunie Cazanele Dunării, Oltenia şi Copilăria ne bine primesc pe meleagurile lor.

Da, plecăm împreună în Treasure Hunt-ul „Cazanele Dunării, Oltenia şi Copilăria”, o călătorie numai bună de păstrat la suflet. Trăim cu rost experienţe care ne aduc aminte de măreţia Dunării, de natură grăitoare, de mirosul blând de pâine la ţest, de tradiţie, de meşteri care au vreme să ne bine primească în ale lor case, de povestea iei româneşti, de cascade măreţe, de poduri ale lui Dumnezeu, de mori de apă şi de bucurie simplă trăită împreună.

Treasure Hunt-ul este o călătorie pregătită pentru tine cu drag. Tu ştii atât : ” Plec în căutarea de comori Cazanele Dunării, Oltenia şi Copilăria, iar restul este poveste”.

Porneşti la drum cu inimă deschisă. Nu ştii de la început fiecare locaţie şi experienţa pe care urmează să o trăieşti. Primeşti înainte de călătorie toate informaţiile de care ai cu adevărat nevoie, iar în călătorie prin hărţi, joc, misiuni buclucaşe se tot arată experienţele pe care urmează să le trăieşti.

Misiunile, comorile, vizitele în căsuţele meşterilor, hărţile şi oamenii sunt magia treasure hunt-ului. Fiecare misiune, hartă, comoară este meşterită cu multă iubire şi migală.

Treasure Hunt-ul ăsta-i este tare darnic. Din cască se şopteşte ca pe lângă tradiţie, vizite în case de meşteri, magia iei româneşti, pâine la ţest, cascade, morile de apă, poduri măreţe vom mai avea multe alte surprize pe care abia aşteptăm să le trăim împreună.Tot din cască se şopteşte că vom avea timp suficient să ne sărbătorim COPILĂRIA.

Cum mă înscriu pentru această experienţă? Simt că mi-e potrivită o călătorie cu rost la Cazanele Dunării şi în Oltenia şi trimit mail de înscriere pe dragomir.alexxandra@gmail.com. Avansul pentru această călătorie este de 100 ron şi este dăruit până pe data de 30 mai 2017.

Investiţia în căutarea de comori ” Cazanele Dunării, Oltenia şi Copilăria”: 550 ron. Include 3 nopţi de cazare în camera magice, transportul, vizitele la meşteri, excursia cu ghid pe Dunăre şi experienţa cu rost a treasure hunt-ului. Transportul îl vom face cu maşinile, iar şoferii călători primesc în dar 50 ron reducere.

Plecare: Plecăm Vineri (2 iunie) din Bucureşti la ora 7 am. Ne întoarcem luni seara cu bucurie trăită şi cu poveşti de la Dunăre şi dintr-o Oltenie tradiţională. În cazul în care vor fi prea mulţi oameni care îşi doresc să vină şi nu vor putea obţine liber pe 2 iunie, vom pleca seara în călătorie.

Hai în căutarea de comori de pe meleaguri magice. Mulţumesc deja pentru tot ce o să trăim împreună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s